Ce spune şeful Cyberint despre falsificarea alegerilor din străinătate. Cum poate fi influenţat un scrutin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

General Anton Rog, directorul Centrului Naţional Cyberint din SRI, a explicat, într-un podcast, modul cum pot fi influenţate rezultatele unor alegeri. Rog a dat asigurări că România nu s-a coonfruntat până acum cu încercării de influenţare a rezultatelor.

Întrebat în podcastul Top (ne) Secret al al SRI despre posibilitatea influenţării unor alegeri prin manipulări de date, general Anton Rog, directorul Centrului Naţional Cyberint din SRI, a dat lămuriri şi de pregătirile Serviciului. „Ce am făcut noi la alegeri? Am încercat să facem foarte multă ordine şi să facem conştientizarea şi cu ocazia unor alegeri chiar am scos un buletin. Noi, o dată la şase luni, scoatem un buletin Cyberint în limbile română şi engleză, care este scris aşa foarte simplu şi neaoş, nu e deloc tehnic, oricine îl citeşte înţelege cel puţin 80%. Şi pentru un rând de alegeri unde am simţit noi că lucrurile ar putea să o ia un pic razna, am scos un astfel de buletin, în care am arătat cum s-a încercat influenţarea alegerilor în Franţa, în Germania, în Statele Unite, avem nişte exemple clare care au ajuns să fie făcute publice şi fiecărui actor implicat în alegeri i-am spus ce măsuri ar trebui să îşi ia minimal ca să nu se întâmple lucruri rele. Autorităţii Electorale Permanente - ce ar trebui să facă cu sistemele informatice în conjuncţie cu STS-ul care ştim că le dezvoltă pentru alegeri, candidaţilor - ce să facă, partidelor şi aşa mai departe”.

„Ne documentăm continuu, nu numai noi, şi împreună cu cei de la Centrul Specializat pentru Surse Deschise, despre felurile în care poate fi afectată România. O chestiune este şi modalităţi în care pot fi afectate alegerile. Ca să dau nişte exemple, care cred că le-am şi pus în buletinul respectiv: votul în străinătate, da. Deci se votează acolo, iar rezultatele votului se criptează şi, prin nişte canale dedicate, ajung în România”, a mai explicat generalul SRI. 

Rog a subliniat că nu există vrei dovadă tehnică privind încercarea de a influenţa alegerile din România prin intervenţii asupra softurilor. „Dacă se întâmplau lucrurile acestea, simultan în mai multe locuri, era posibil ca o formaţiune să aibă un procent în plus la alegerile din străinătate, care un procent poate să însemne intrarea sau neintrarea în Parlament sau câştigarea primului loc”, a conchis Rog.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite