Ce secrete ia cu el în mormânt generalul Atanasie Stănculescu

Ce secrete ia cu el în mormânt generalul Atanasie Stănculescu

Victor Atanasie Stănculescu a murit duminică, 19 iunie

Fostul ministru al Apărării, Atanasie Stănculescu, vizat de ancheta procurorilor în dosarul „Mineriada“, a murit într-un azil de bătrâni de lux de lângă Capitală, în urma unui atac cerebral care l-a ţintuit la pat. Stănculescu a luat legătura cu ziarul „Adevărul“ în ultimele luni şi a declarat că „încă mai are multe de povestit”, făcând referire la Revoluţiae, dar şi la enigmaticele casete video pe care le-ar fi deţinut într-un seif din Elveţia

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a murit duminică dimineaţă într-un cămin de bătrâni de lux din judeţul Ilfov, după ce recent suferise un accident vascular cerebral care l-a ţintuit la pat. 

Vizat în dosarul „Mineriada” şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav în dosarul privind crimele Revoluţiei din decembrie 1989 din Timişoara, Stănculescu a fost pus în libertate în 2014, graţie bunei purtări, dar şi problemelor de sănătate pe care le-a acuzat în ultimii ani. Trupul său va fi incinerat azi, după cum a anunţat chiar avocatul său, Cătălin Dancu. 

„Mai am multe de povestit”

Fostul ministru al Apărării a lăsat în urmă o serie de enigme nerezolvate, cea mai mare fiind legată de casetele video de la Revoluţie, în posesia cărora a declarat că se află şi care ar fi fost încuiate într-un seif. Însă, chiar înainte de Paşte, la sfârşitul lunii aprilie, Stănculescu a luat legătura cu un reporter al ziarului „Adevărul”, spunându-i că ar fi dispus să vorbească, deschis, despre secretele sale, într-un interviu. „Vreau să vin la Timişoara şi dacă doriţi putem sta de vorbă, putem face un interviu. Mai am multe de povestit. Mie îmi place Timişoara. Am fost acolo de mai multe ori după Revoluţie. Ultima dată am fost la nunta unui cunoscut poliţist. Păcat că timişorenii au ceva cu mine”, a spus atunci Stănculescu. 

Fostul general nu a apucat însă să mai ajungă în Timişoara pentru a-şi relata povestirile. 

Reacţiile la vestea că fostul general a încetat din viaţă nu au întârziat să apară. Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris, pe blogul personal, că Stănculescu a fost un „om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv al istoriei noastre recente, a contribuit la ieşirea din totalitarism şi la revenirea la democraţie”. 

„Indiferent de controversele pe care le-a stârnit activitatea sa, în decembrie 1989, în calitatea de adjunct al Ministrului Apărării Naţionale, a contribuit la succesul Revoluţiei române şi apoi la structurarea noilor instituţii ale statului român”, a scris fostul preşedinte.

Casetele din seiful din Elveţia

Ion Iliescu a vorbit şi despre seriozitatea şi profesionalismul care îl caracterizau pe Stănculescu, „în ciuda încercărilor prin care a trecut în ultimii ani”. De altfel, chiar în timpul unui interviu acordat ziarului „Adevărul” în 2012, când era încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde îşi ispăşea pedeapsa dispusă de magistraţii Curţii Supreme în 2008, a declarat că povestea legată de caseta pe care are informaţii „preţioase” despre Revoluţie a lansat-o la nervi, în acelaşi an: „M-a enervat că abia se pronunţase sentinţa şi ei au şi venit. Ce credeau, că fug?”, s-a întrebat, retoric, fostul general. 

Concret, întrebat de reporteri dacă deţine, într-adevăr, acel casete, dar şi dacă ele sunt ţinute într-un seif din Elveţia, Stănculescu a spus că legenda trebuie întreţinută. „Dacă daţi de la 100 de milioane de dolari în sus v-o dau”, a declarat fostul general. Ulterior, acesta a adăugat că are multe informaţii, în memorie, pe care „speră să nu o piardă”.

Cine a fost Atanasie Stănculescu

Pe 17 decembrie 1989, având funcţia de ministru adjunct al Apărării Naţionale, Atanasie Stănculescu a fost trimis de generalul Vasile Milea la Timişoara pentru a reprima Revoluţia. El a fost atunci numit comandant militar unic al Timişoarei chiar de către Nicolae Ceauşescu. 

Pe 22 decembrie a revenit în Bucureşti şi a fost numit de ministrul Apărării în locul lui Milea care s-a sinucis în dimineaţa acelei zile. 

Ulterior, după fuga soţilor Ceauşescu, acesta a preluat conducerea Armatei şi a scos-o de sub ordinele lui Nicolae Ceauşescu, dispunând să se execute doar ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale. Victor Atanasie Stănculescu a fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi a avut unul dintre principalele roluri în organizarea procesului soţilor Ceauşescu şi în executarea acestora pe 25 decembrie 1989. El a participat ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu şi Virgil Măgureanu.

Înaintat în grad de Ion Iliescu

 Prin decretul preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, de pe 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general-colonel cu 3 stele. În aceeaşi zi, Stănculescu a fost numit ministru al Economiei Naţionale, conducând un minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării. 

Pe 16 februarie 1990 a fost eliberat din funcţia de ministru al Economiei, fiind numit ministru al Apărării Naţionale, în locul generalului Nicolae Militaru. 

A ocupat această funcţie până pe 30 aprilie 1991, când a avut loc o remaniere a Guvernului condus de Petre Roman.  Ulterior, pe 13 mai 1991, Victor Atanasie Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată cu 4 stele şi trecut în rezervă.  Cu toate acestea, condamnarea din 2008 i-a adus şi degradarea din această funcţie.

Stănculescu şi dosarul „Mineriada“

Fostul general era vizat în dosarul „Mineriada”. Preşedintele Klaus Iohannis a avizat în octombrie 2015 cererile de urmărire penală pentru trei personaje extrem de importante în acest dosar. Este vorba despre Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu.

Soţia sa s-a sinucis în 2003

Victor Atanasie Stănculescu a fost căsătorit şi are o fiică (născută în 1954). Soţia să, Elena Stănculescu (în vârstă de 68 ani), s-a sinucis la data de 21 decembrie 2003, aruncându-se de la etajul doi al imobilului în care locuiau, în timp ce generalul era acasă şi dormea. 

Înainte de a-şi lua viaţa, ea a scris un bilet în care explică gestul şi o scrisoare-testament în care dădea amănunte privind averea familiei. În bilet ea îşi justifică gestul prin anii de mizerie în care a trăit prin tratarea soţului ei prin tribunale, în loc ca acesta să fie considerat erou. 

„Opt ani de mizerie umană. Motorola? Timişoara? Cine dintre cei de azi ar fi fost acolo unde sunt. Toţi sunt eroi. Ce făceaţi dacă nu era Stănculescu? Scârbă, ură şi dezgust. Ajunge. Nu se poate mai mult. Să fiţi blestemaţi”.

Atanasie Stănculescu, despre caseta care explică Revoluţia: „Mai există legenda asta?“

În 2012, în timp ce era încarcerat în Penitenciarul Jilava, Victor Atanasie Stăculescu a acordat un interviu jurnaliştilor ziarului „Adevărul”. El a vorbit atunci despre decembrie 1989, despre relaţia cu Ion Iliescu şi despre procesul soţilor Ceauşescu, dar şi despre mitul casetelor explozive de la Revoluţie, pe care le-ar ţine într-un seif din Elveţia.

„Adevărul“: Sunteţi vinovat pentru ce s-a întâmplat la Timişoara?
Victor Atanasie Stănculescu: Cum să fiu vinovat? Pe linia ordinelor Ceauşescu-Ceauşeasca-Milea-Postelnicu-Coman, numele meu nu există. Dacă veţi citi motivarea sentinţei judecătoreşti vă pufneşte râsul. Că am pregătit trupele, că am preluat comanda, că am făcut. Nu am preluat nicio comandă! Pentru ce au scris ei acolo trebuia să fiu la Timişoara cu cel puţin o săptămână înainte! E o sentinţă scrisă de oameni care nu au nicio pregătire militară.

Cu Ion Iliescu ce relaţii aţi avut înainte de 1989?
Ne-am întâlnit o dată la Teatrul Nottara. A venit Ion Caramitru cu pianistul Dan Grigore. Iliescu stătea în primul rând, eu undeva mai în spate. Eram în relaţii bune cu Caramitru, la urmă m-am dus la el şi a venit şi Iliescu şi am schimbat câteva vorbe. A fost pură coincidenţă. Cu Ion Caramitru am avut o relaţie extraordinară, cum nu am avut cu mulţi. Şi în zilele Revoluţiei tot suna la mine acasă şi vorbea cu nevastă-mea, îi spunea de terorişti. I-am transmis să termine odată cu prostiile astea, că nu e nimic adevărat!

De unde ştiaţi?
Cum să nu ştiu? Nu avea cine să facă treaba asta. Era brodată o literatură pe seama teroriştilor şi atât. S-a dorit doar să se creeze panică.

Pe imaginile de la procesul Ceauşeştilor se vede că făceaţi avioane în timpul pledoariilor. De ce făceaţi asta?
Începuseră să mă plictisească prostiile lui Dan Voinea (n.r. – procuror la acel proces). Era o nebunie! Avocaţii deveniseră şi ei acuzatori. Dan Voinea mă agita, mă enerva.

Şi cum aţi fi vrut să se desfăşoare procesul?
Nu aşa.

Dar cum?
Verdictul tot ăla trebuia să fie, dar procesul nu trebuia să arate aşa. Păi, ori eşti avocat, ori nu mai eşti avocat.

Dar deznodământul tot la fel – plutonul de execuţie?
Categoric! Aşa trebuia să fie. A făcut Sergiu Nicolaescu un film despre Revoluţie, l-a pus pe Iurie Darie să joace rolul meu. L-am văzut pe săracul Iurie la televizor, la Premiile „Gopo“. Era terminat, săracul, trist. Sper să nu ajung niciodată aşa.

Certificat de revoluţionar n-aţi vrut?
N-am vrut, deşi m-a rugat Bebe Ivanovici. Mi-a zis Bebe să iau, că am fost, dar eu am zis că dacă nu au primit nimic cei care au luptat în Al Doilea Război Mondial e penibil să dai unora care au stat trei ore pe stradă. Cei din război au fost în frig, în noroi, degeraţi, măcelăriţi. Au pătimit atâtea, şi pentru ce? Toţi s-au purtat urât cu Armata Română. Nu i-a mulţumit nimeni că a făcut totuşi Revoluţia.
Care a fost cel mai greu moment de la Revoluţie?

Când am fost faţă în faţă cu Ceauşeştii. M-am simţit atunci ca între două plutoane de execuţie.

V-au degradat. Nu mai sunteţi general, sunteţi simplu soldat.
Da, dar aici, la penitenciar, am gradul asigurat. Toată lumea îmi spune „Domnule General”.

Când o să spuneţi tot ce ştiţi?
Mai bine tac.

Regretaţi ceva?
Nu regret nimic. Cum credeţi că am ajuns să trăiesc atât? (n.r. - la momentul interviului, Stănculescu avea 84 de ani)

Generalul scoate o mapă roşie, nu foarte voluminoasă, dar oricum ar putea încăpea o casetă video în ea.

Ne-aţi adus caseta care explică Revoluţia?
(Râde) Mai există legenda asta?

Există: că aveţi casete într-un seif, în Elveţia. Să o întreţineţi. 
Dacă daţi de la 100 de milioane de dolari în sus v-o dau.

Nu aveţi nicio casetă.
Mai am memoria şi sper să nu o pierd.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: