Ce scrisoare a trimis poliţistul ucigaş familiei Raisei, fată omorâtă pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politist raisa

Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, fata ucisă de un poliţist pe o trecere de pietoni din zona Laminorului din Bucureşti a făcut public faptul că autorul accidentului a trimis familiei victimei o scrisoare în care îşi cere scuze pentru tot ce a făcut.

Poliţistul a trimis scrisoarea prin intermediul avocatului său, care la rândul lui a predat-o avocatului Cuculis. „Facem precizarea că există şi o scrisoare trimisă de către poliţistul Popescu Constantin pentru familia fetiţei accidentate (cea care este internată în spital, în afara oricărui pericol-n.red.), scrisoare pe care familia nu a dorit să o facă publică”, a precizat într-o postare Biroul de Avocatură Cuculis şi Asociaţii. 

Redăm mai jos scrisoarea trimisă de poliţist familiei Raisei:

Îndurerată familie,

Nu ştiu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat şi ştiu că orice aş spune în aceste momente în faţa dumneavoastră nu mai are importanţă, dar totuşi vreau să îmi cer iertare, ştiu că nu o voi primi dar...

Îmi exprim regretul profund faţă de familia dumneavoatră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment.

Nu pot să fac nimic, aş da orice să pot să întorc timpul, orice!

Pot doar în aceste momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiţei dumneavoastră, sunt convins că o va face şi mă rog în acelaşi timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele, pe care eu vi le-am cauzat...

Ştiu că nu am cum acum să vă cer să mă iertaţi, nici nu mă aştept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeţi ca un criminal, ci ca pe un om care v-a greşit enorm şi care va trăi toată viaţa cu această grea apăsare.

Am greşit, am greşit şi nu ştiu ce pot să mai fac.

Îmi trec multe gânduri, şi oricât aş scrie, tot aici revin, regret enorm cele întâmplate şi aş da orice să pot să mă întorc şi să îndrept ce am făcut. 

Mă opresc aici, pentru că indiferent cât şi ce aş mai spune nu va îndrepta ce am făcut.

Aş dori , dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare.

Orice pot să ofer, o voi face!

Sincere regrete,

Popescu Constantin

scrisoare
scrisoare
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite