Ce scrie presa internaţională despre condamnarea lui Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea FOTO Dorin Constanda
Liviu Dragnea FOTO Dorin Constanda

Cele mai importante publicaţii străine şi agenţii de presă relatează despre cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare, în dosarul angajărilor fictive.

Cele mai importante publicaţii străine şi agenţii de presă relatează despre condamnarea definitivă a liderului PSD, Liviu Dragnea, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare, în dosarul angajărilor fictive.

„Curtea Supremă din România a susţinut condamnarea la trei ani şi jumătate de închisoare a liderului Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, pentru instigare la abuz de putere, la o zi după ce partidul său a pierdut alegerile europarlamentare în faţa grupurilor de centru", notează Reuters.

Politico informează că această condamnare definitivă este „a doua lovitură primită de Liviu Dragnea în ultimele 24 de ore, după ce PSD a suferit o înfrângere istorică în alegerile europarlamentare, marcând cel mai slab rezultat al său din ultimul deceniu“. Publicaţia mai informează că încarcerarea lui Dragnea „va crea un gol de leadership, ridicând întrebări cu privire la direcţia viitoare a partidului“.

Associated Press scrie că „cel mai puternic politician al României a primit o sentinţă de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru corupţie“.

Euractiv titrează: „Liderul socialist controversat al României, Dragnea, merge la închisoare“. Publicaţia subliniază că verdictul de 3 ani şi jumătate este final. Euractiv mai scrie că rezultatele slabe ale PSD de la europarlamentare i-au determinat pe mai mulţi politicieni socialişti să-i ceară demisia lui Dragnea.

Bloomberg scrie că „cel mai puternic om din România  şi liderul de facto al ţării merge la închisoare“.

BBC subliniază că Liviu Dragnea a fost o figură-cheie în controversatele reforme judiciare, care au afectat independenţa instanţelor şi au stârnit proteste majore în România şi dispute cu Uniunea Europeană. 

CITEŞTE ŞI:

Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Liviu Dragnea va fi încarcerat în scurt timp. Liderul PSD a creat o diversiune înainte de a ajunge după gratii. Ce urmează

Adio PSD! Moartea unui partid care trebuia să se întâmple acum 30 de ani

Condamnarea lui Dragnea, sărbătorită cu glume în online: „La Jilava-n poartă oare cine bate? Este nea Livache, trei ani jumătate“ FOTO

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite