Ce reacţii reclamă asasinarea unui român într-un atac iranian?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
 petrolierul Mercer Street

Cât mai valorează o viaţă de român? Dar a europenilor? Diplomaţia întârzie inexplicabil să reacţioneze adecvat la uciderea unui român şi a unui britanic într-un sălbatic atac militar, violând grav dreptul internaţional.

Abia la patru zile de la ce s-a numit diplomatic ”incident”, când de fapt a fost o agresiune militară şi un act de terorism de stat, de bună seamă iranian, cum afirmă la unison şi Ierusalimul, şi Londra, ba chiar şi guvernul de stânga de la Washington, MAE a intrat în acţiune, urmând diplomaţiilor israeliană, britanică şi americană. După un weekend prelungit, ministerul de la Bucureşti l-a convocat, în fine, pe ambasadorul iranian la minister, spre a-i solicita explicaţiile necesare.

Că Iranul contestă că a săvârşit agresiunea soldată joia trecută cu asasinarea unui român şi a unui britanic pe puntea principală a petrolierului Mercer Street, navigând paşnic în Golful Persic, nu e de mirare. Iranul nu-şi asumă niciodată actele de piraterie sau de terorism de stat. Dar nicio altă ţară din regiune în afară de statul evreu, al cărui cetăţean e patronul companiei britanice Zodiac Maritime, de care aparţine atacatul vas japonez, navigând sub pavilion liberian, nu are arsenalul necesar unui asemenea atac. Nicio ţară în afară de Iran nu aplică tacticile şi nu are obiceiul, modul de a opera, capacităţile şi obiectivul necesare să facă identificarea ei ca agresor plauzibilă.

Israelul, SUA şi Regatul Unit ştiu cine a comis crima. Românii de la MAE, mai  greu de dumirit

Nu e deci surprinzător că degetul acuzator al israelienilor, americanilor şi britanicilor se îndreaptă spre regimul ayatolahilor. Mai uimitor e că preşedintele României şi ministerul condus de Bogdan Aurescu, omiseseră de joi până luni dimineaţa, oficial, să semnaleze că viaţa românilor care muncesc în străinătate are valoare şi e preţioasă şi că e revoltătoare uciderea lor scelerată.

În România însă e căldură mare şi weekend-ul lung, iar berea e la rece. E adevărat că, la iniţiativa părţii israeliene, Aurescu a avut sâmbătă, 31 iulie 2021, o convorbire telefonică cu omologul său evreu, Yair Lapid, despre, cum i s-a spus, ”incidentul violent” produs la 29 iulie 2021 în zona strâmtorii Hurmuz, care a implicat nava Mercer Street. Ministrul israelian a transmis condoleanţe părţii române. Aurescu i-a mulţumit omologului israelian, exprimându-şi (sic!) ”încrederea că ancheta aflată în desfăşurare va contribui, în cel mai scurt timp, la determinarea cauzelor şi naturii acestui tragic incident violent, a cărui producere partea română o condamnă cu fermitate”.

Or, la data emiterii acestui mesaj înşelător, şi Aurescu (care s-a conversat şi cu omoplogul său britanic, Raab) şi colegii săi anglo-saxoni ştiau, sau ar fi trebuit să ştie că partenerul lor israelian afirmă, credibil, că deţine dovezi privind implicarea Iranului. Gest reflex, MAE a mai precizat că se află ”pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale”, o afirmaţie standard care nu înseamnă mai nimic. Ministerul a activat, tardiv, şi celula de criză întru ”elucidarea circumstanţelor în care s-a produs tragedia, cu accent pe stabilirea, în urma investigaţiilor în curs, a naturii exacte a incidentului, partea română fiind în contact cu partenerii săi internaţionali, inclusiv SUA şi Regatul Unit”.

Din pagina MAE lipsea, duminică, orice gest oficial de condolare a familiei marinarului român şi a celei aparţinând colegului său britanic. Nu se găsea, oricît l-ai fi căutat, nici vreun mesaj din care să reiasă că România vrea nu doar să ştie adevărul, ci, dacă se confirmă alegaţiile fără echivoc ale aliaţilor ei, că va protesta, va lua măsuri şi va riposta pe măsură, singură, sau împreună cu ei, astfel ca alţi potenţiali ucigaşi de români să fie pe viitor preveniţi şi descurajaţi.

Abia luni, după binemeritatul weekend savurat de Klaus Iohannis, Bogdan Aurescu şi compania, se invocau partenerii internaţionali ai Bucureştiului, pentru ca România să ”condamne cu fermitate atacul cu dronă, absolut inacceptabil, comis asupra vasului Mercer Street, care s-a soldat cu pierderea vieţii comandantului navei, cetăţean român, care a căzut demn la datorie. Având în vedere elementele prezentate de partenerii internaţionali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat şi, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, alături de partenerii săi internaţionali, pentru un răspuns adecvat. Ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti a fost convocat de urgenţă la MAE român în acest scop. Atacul împotriva unei ţinte civile, care a produs pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, nu are nicio justificare şi trebuie condamnat ferm la nivel internaţional”.

Tot luni aflam, că ”în aceste clipe dificile, MAE este alături de familiile şi apropiaţii victimelor de pe vasul Mercer Street şi oferă tot sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetăţeanului român decedat”. Dar ce a făcut oare MAE în clipele mult mai dificile pentru familie care au debutat joi?

La Bruxelles nu e arşită mare, monşer

Dar şi în capitala Europei placiditatea e enormă, astfel încît, la uşă, feciorul îi declară inoportunului vizitator că domnul ”mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară”.

Pe scurt, oficialităţile de la Bruxelles par chiar mai indiferente decât cele de la Bucureşti. Şeful Consiliului European, Jean Michel, tăcea luni, la patru zile de la ”incident”, chitic. La fel de nepăsătoare, Comisia Europeană. Foarte bine pitit, undeva la genunchiul broaştei, se găsea pe undeva şi aşa-zisul ”Înalt Reprezentant” al UE pentru politică externă şi de securitate, Josep Borrell. Care tăcea de asemenea, luni dimineaţa, deşi securitatea şi politica externă românească şi europeană s-au văzut joia trecută direct afectate, provocate şi însângerate de un atac cu explozive transportate de drone-kamikaze în largul coastelor Omanului şi dirijate să arunce în aer puntea unui petrolier, un vas civil.

Or, nu un african, american sau asiatic şi-a pierdut viaţa în crapulosul atac asupra unui vas civil, asupra păcii şi relaţiilor comericale globale, ci doi europeni, din care un cetăţean al UE. De ce atunci nu au reacţionat europenii, deşi Israelul a reliefat că deţine probe că în spatele atacului se află Iranul, pentru ca apoi, fie şi tardiv, să reacţioneze în fine şi SUA şi Marea Britanie?

De ce să ne amestecăm unde le fierbe oala israelienilor?

Dar nu e vorba aici de un conflict care-i priveşte în primul rând pe israelieni şi iranieni? Ba da. Nu trebuie deci lăsaţi evreii să se descurce cu riposta? Nu e deşteaptă expectativa, nu se impune pertractatul, privitul de pe margine, datul de sfaturi înţelepte, reţinerea şi ponderaţia, tăcerea prudentă, ca nu cumva să ne tensionăm relaţiile cu un actor regional important şi periculos?

Ascunsul capului în nisip ca struţul, sub pretextul prudenţei, al realismului şi al dorinţei aplanării tensiunilor regionale şi globale pare nu o laşitate, ci şiretenie, astuţie, sau inteligenţă diplomatică. Să scoatem castanele din foc cu mâna altora pare a fi fost şi a mai fi, pe moment, deviza multora.

Dregătorilor apuseni li se pare că e cuminte, rezonabil, circumspect, judicios şi chibzuit să-i lase pe alţii să se arunce şi să stingă pârjolul iscat de atacul iranian cu drone kamikaze, o armă de care dispune, se pare, doar Iranul. Or, n-a fost ucis un israelian, ci un român şi un britanic. N-a fost atacat doar statul evreu prin patronul firmei de care aparţinea petrolierul. Agresiunea militară a lovit premeditat şi criminal, direct şi sângeros şi în interesele britanice, româneşti şi europene, în dreptul internaţional, în navigaţia maritimă, în transportul civil, în schimburile comerciale globale, în pacea lumii. Ancheta o vor derula britanicii, după ce marina americană şi navele de război din Golf destinate apărării circulaţiei în zonă au intervenit şi escortat în port petrolierul atacat.

Are dreptate şeful diplomaţiei israeliene să releve că, departe de a fi doar o provocare pentru Israel, ”Iranul exportă terorism şi instabilitate care...afectează întreaga lume”. În mod vădit aşa e.

Dar cui îi pasă? Presei româneşti, pentru ca a fost asasinat un român complet nevinovat? Mai deloc. În mass-media din România, informaţiile despre acest atac militar au circulat sec şi sporadic, fiind îngropate undeva către capătul buletinelor şi fundurile site-urilor publicaţiilor online.

Ca şi cum formatorii de opinie români ar avea cu totul alte preocupări net mai presante. Şi, ca şi cum nici ziariştii români nici cititorii lor n-ar avea vreo pretenţie de la propriile autorităţi.

Or, Sam Armstrong, director al Societăţii Henry Jackson, un think tank britanic, critica duminică Londra pentru tardiva condamnare a Iranului, reliefând, just, că ignorarea ”prea îndelungată” a nefăcutelor iraniene ca ”răpirea doamnei Nazanin Zatgari-Ratcliffe, atacurile asupra câmpurilor petroliere saudite şi deturnarea de ambarcaţii navigând sub pavilion britanic” au permis Iranului să comită nepedepsit crime”. Ignorarea lor sau a problemelor aliaţilor..., ca şi împăciuitorismul faţă de agresorul iranian sunt, potrivit lui, nu ”doar naivităţi, ci stupidităţi cu efecte mortale”.

Inutil de subliniat că Armstrong are dreptate. Nu doar demnitatea naţională, ci şi înţelepciunea politică reclamă în urma agresiunii un răspuns ferm, capabil să-l descurajeze, pe viitor, pe agresor.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Pet

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite