Ce putem face pentru securitate sporită la Marea Neagră? 0

Constanţa găzduieşte a treia ediţie a conferinţei „The Black Sea and Balkans Security Forum”, un format de discuţii care oferă prilejul pentru zeci de experţi, analişti, dimplomaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului să analizeze în profunzine riscurile şi ameninţările din zonă şi soluţiile pentru a avea un climat mai bun de securitate într-o regiune extrem de complicată.Organizat de New Strategy Center în colaborare cu Universitatea Ovidius din Constanţa şi cu primăria Constanţei, forumul cuprinde 16 teme de dezbatere, cu peste 80 de vorbitori. Forumul este deschis de panelul intitulat „De ce avem nevoie pentru securitate şi stabilitate la Marea Neagră”, primul vorbitor fiind gen, Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane din Europa. George Friedman, cunoscutul analist şi specialist în probleme de securitate şi strategie este unul dintre cei mai aşteptaţi vorbitori la forumul de la Constanţa. El va prezenta o analiză despre prezenţa americană în regiune şi importanţa strategică a Mării Negre.

Navigare video center

  • Oraşul tău
  • Economie
  • Internaţional
  • Educaţie
  • Tech
  • Life & Style
  • Sănătate
  • Cultură
  • Entertainment
  • adevarul.md
  • News