Ce aşteptări are Maia Sandu, premierul R. Moldova, la Bucureşti în 2 iulie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu gov.md
Maia Sandu gov.md

Un anunţ sec despre vizita prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu, în 2 iulie a.c. în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis a trecut neobservat în presa românească. Deşi această vizită are un rol esenţial în bătălia diplomatică ce se desfăşoară în prezent pentru Republica Moldova. Practic, România intră din nou în cărţi în jocul geopolitic din regiune, pentru că Maia Sandu transmite ACUM un mesaj foarte clar Moscovei.

Şi nu e singurul mesaj. Noul ministru de Externe de la Chişinău, Nicu Popescu, declara în timpul vizitei sale la Washington în 18 iunie a.c., într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că: „R. Moldova este prea mică să-şi permită să sufere din cauza unor conflicte geopolitice“. Imediat a fost taxat: „Înseamnă că eşti prea necopt pentru funcţia ce ţi-a revenit dacă emiţi asemenea inadvertenţe.“

De fapt ministrul de externe de la Chişinău este suficient de experimentat în relaţiile internaţionale ca să poată emite o astfel de declaraţie, care reflectă de fapt o dorinţă a multor basarabeni sătui de presiunile externe. Declaraţia lui Nicu Popescu trebuie citită foarte simplu: ne-am săturat de toate conflictele geopolitice în care a fost atrasă Republica Moldova şi vrem să ne lăsaţi în pace. Iar mesajul a fost transmis de la Washington tocmai pentru că se adresa Moscovei, căreia îi arăta astfel că noul guvern contează pe sprijinul SUA şi al partenerilor săi occidentali.

Oricât de mult şi-ar dori ministrul de la Chişinău, este imposibil pentru Republica Moldova să nu fie subiectul conflictelor geopolitice. Pentru că Republica Moldova a fost creată ca stat încă de la bun început cu scopul de a fi o piesă de şah în jocurile geopolitice din această parte a Europei. Creatorul ei, mama Rusie, născătoare de state satelit din defuncta Uniune Sovietică, cărora le-a lăsat iluzia de libertate naţională, i-a trasat un rol clar: să fie o problemă pentru România, iar după aderarea ţării noastre la NATO şi integrarea în UE, să constituie o problemă cât mai mare pentru acestea.

Depinde de diplomaţii români să se facă auziţi la Washington suficient de tare încât deciziile, care se iau acolo cu privire la Moldova, să ţină cont şi de interesele României.

Moldova este importantă, din punct de vedere geopolitic, nu doar pentru Rusia, UE şi Statele Unite, ci, mai ales pentru România şi Ucraina. Plus, la alt nivel, cel puţin pentru Turcia şi Ungaria. Dintre toate aceste state, România are poziţia cea mai dificilă. În calitate de membru al UE, România nu poate avea o altă strategie de politică externă decât cea a UE. Aici depinde de abilitatea diplomaţilor români să îşi facă auzit cuvântul la Bruxelles, astfel încât decidenţii europeni să înţeleagă că interesele României sunt interesele UE. Pe de altă parte, România, membru al NATO, are şi un parteneriat strategic cu SUA. Washington-ul are interese strategice în Moldova, în condiţiile în care a investit în ultimii ani în Noua Ucraină, care a avut curajul să se desprindă din siajul Rusiei. O Moldovă controlată de Rusia ar constitui un factor de insecuritate pentru Ucraina şi deci pentru interesele SUA. Astfel că România, care are un rol important în strategia de securitate la Marea Neagră, în condiţiile politicii oscilante a Turciei, trebuie să acţioneze împreună cu Statele Unite. Depinde de diplomaţii români să se facă auziţi la Washington suficient de tare încât deciziile, care se iau acolo cu privire la Moldova, să ţină cont şi de interesele României.

Rusia este foarte activă în Republica Moldova. Săptămânal, politicieni din Chişinău pleacă la Moscova. Nu doar preşedintele Igor Dodon, care este un musafir obişnuit al lui Putin, ci şi deputaţii socialişti, individual sau in corpore, dar şi alţii, chiar din blocul ACUM. Unii merg să „ia lumină“ de la Moscova, alţii să construiască un canal de „dialog“. Dar un lucru este evident: intensitatea vizitelor politicienilor moldoveni la Bucureşti este invers proporţională cu cea a vizitelor lor la Moscova. Pe cât de des merg la Moscova, pe atât de rar sau mai bine zis deloc vin la Bucureşti. Intensitatea acestor vizite diplomatice este un barometru real al influenţei Rusiei în politica de la Chişinău.

Rusia a avut un rol esenţial în formarea acestei alianţe, considerată de unii nefirească, dintre blocul ACUM şi socialişti. Dmitrii Kozak a fost trimis pe 3 Iunie la Chişinău să facă ordine în gubernie, ceea ce a reuşit pe 7, seara târziu, când, prin presiuni telefonice şi ameninţări, care au răsuflat chiar atunci în presă, i-a impus preşedintelui Igor Dodon să facă coaliţia de guvernare cu ACUM.

În zilele respective presa din România abunda în analize despre o aşa-zisă înţelegere între Rusia, UE şi SUA cu privire la Moldova. Unii avansau chiar ideea că Moldova a fost cedată Rusiei. Pare să fi fost o intoxicare de presă.

Rusia a avut un rol esenţial în formarea acestei alianţe, considerată de unii nefirească, dintre blocul ACUM şi socialişti.

Singurul punct în care au avut o poziţie comună a fost îndepărtarea lui Vlad Plahotniuc. Şi nu din cauza sistemului corupt pe care îl patrona în Moldova, asta era o fumigenă pentru public. Plahotniuc devenise indezirabil pentru că se credea stăpân pe situaţie şi avea propria sa agendă privind Moldova. El a vrut să fie un factor de decizie, nu doar un actor în distribuţia unor regizori.

România a avut un rol important în rezolvarea crizei din Chişinău la mijlocul lunii Iunie a.c. Vizita lui Bogdan Aurescu, consilierul preşedintelui României, la Chişinău în 14 Iunie 2019 a fost punctul culminant al unei suite de negocieri. Incontestabil că rolul principal în retragerea lui Vlad Plahotniuc l-au avut americanii. Dar tocmai prezenţa reprezentantului României în ziua în care Plahotniuc anunţa că se retrage de la guvernare arată că SUA recunosc României un rol important în Moldova. Bogdan Aurescu a fost maestrul de ceremonii la finalul unei săptămâni de diplomaţie intensă la şi în jurul Chişinăului.

Prima vizită a noului ministru de externe de la Chişinău, imediat după depunerea jurământului, a fost la Washington pentru a înlătura orice urmă de îndoială a americanilor faţă de noul guvern. Cu excepţia vizitelor parlamentarilor moldoveni şi a preşedintelui Igor Dodon în Rusia, această vizită a lui Nicu Popescu în SUA a fost singura acţiune diplomatică de amploare a noului guvern.

Guvernul lui Maia Sandu a preluat puterea într-o perioadă de schimbare la Bruxelles. Tocmai au avut loc alegerile europarlamentare, iar noii titulari ai demnităţilor europene încă nu s-au ales. Aşa că sprijinul politic al UE, pe care Maia Sandu contează, va veni cu o oarecare întârziere. Bruxelles-ul nu părăseşte Moldova în braţele Rusiei. Exact în ziua în care Kozak venea pentru a doua oară la Chişinău, în 24 Iunie, venea şi o delegaţie parlamentară europeană, din care făcea parte şi europarlamentarul român, Siegfried Mureşan. El este cel mai activ europarlamentar român la Bruxelles pe relaţia UE cu Republica Moldova, fiind iniţiatorul planului de acordare a unui ajutor financiar de 100 milioane de euro, condiţionat însă de reforme pentru întărirea statului de drept. Guvernul lui Pavel Filip a refuzat să implementeze reformele aşteptate de Bruxelles şi astfel că banii încă aşteaptă să fie transferaţi. Dar reprezentanţii UE i-au atras atenţia premierului Maia Sandu că deblocarea acestor bani depinde de reforme şi cel mai optimist orizont este toamna acestui an.

Rusia îi controlează pe parlamentarii socialişti din Moldova şi îi influenţează chiar şi pe unii deputaţi din blocul ACUM. Dar Rusia nu vine cu bani, nici măcar cu investiţii în Republica Moldova. Rusia dă bani doar regimului de la Tiraspol, care, fără banii Moscovei, ar falimenta imediat. Aşa că Rusia nu are bani pentru sprijinirea guvernului de la Chişinău. În aceste condiţii, singura opţiune rămâne consolidarea influenţei Rusiei în Moldova pe banii UE sau ai României. Astfel se explică „schimbarea la faţă“ din ultimele săptămâni vizibilă la Chişinău. Preşedintele Igor Dodon a propus un moratoriu asupra dezbaterilor pe teme identitare. Ba chiar a devenit foarte prietenos cu România. L-a primit pe consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, atunci, în 14 Iunie. Nu ştiu dacă vreun consilier al preşedintelui Klaus Iohannis a mai fost primit de Igor Dodon vreodată. Ba mai mult, preşedintele Moldovei a preluat iniţiativa diplomatică, l-a sunat pe preşedintele României şi l-a invitat să facă o vizită oficială la Chişinău în acest an. O invitaţie făcută pe alt ton decât cea din octombrie 2017.

Cireaşa de pe tort în schimbarea atitudinii faţă de Bucureşti o face ideologul Moscovei la Chişinău, Mark Tcaciuc. Chiar în ziua sosirii pentru a doua oară a lui Kozak, în 24 iunie, Mark Tcaciuc, cunoscut pentru atitudinea sa antiromânească, a publicat în Kommersant un articol despre rolul Rusiei în rezolvarea crizei politice. Mark Tcaciuc compară rolul Rusiei în rezolvarea crizei din iunie 2019 din Moldova cu rolul avut de Rusia la începutul secolului al XIX-lea, prin generalul Pavel Kiseleff, în Moldova şi Ţara Românească, care a pus bazele modernizării poporului român. Practic, Mark Tcaciuc recunoaşte că moldovenii şi românii sunt acelaşi popor, poporul român. Este oare o schimbare de atitudine a Moscovei faţă de România sau doar un cadou „în stilul grecilor“?

Preşedintele României a invitat-o pe Maia Sandu la Bucureşti în 2 iulie. Nu ştiu succesiunea telefoanelor şi invitaţiilor, dacă mai întâi a sunat-o preşedintele Klaus Iohannis pe Maia Sandu şi a invitat-o la Bucureşti, iar apoi preşedintele Moldovei l-a invitat pe cel al României la Chişinău, ori invers. Este cert că aceasta va fi prima vizită externă a premierului Moldovei. În urmă cu câteva zile, prim-ministrul, invitat la TVR Moldova, anunţa că prima vizită externă va fi la Bruxelles, apoi la Berlin şi abia apoi la Bucureşti. Iată că ordinea vizitelor s-a schimbat şi vine mai întâi la Bucureşti. A înţeles că drumul Republicii Moldova către UE trece prin Bucureşti.

Ce aşteptări are premierul Moldovei, Maia Sandu, de la Bucureşti?

În primul rând vrea un mesaj de încredere. În acea săptămână de criză politică la Chişinău, 7-14 iunie, mesajele venite de la Bucureşti au fost contradictorii. Partidul Democrat al lui Plahotniuc avea relaţii foarte strânse şi de durată cu politicieni din România, ceea ce a determinat o oarecare ambiguitate din partea politicienilor români. Parlamentului român i-a luat două săptămâni să facă o declaraţie de sprijin pentru noul guvern! Doar câţiva politicieni români s-au pronunţat ferm pentru noul guvern: Klaus Iohannis, Traian Băsescu, Siegfried Mureşan şi alţii.

Nu este suficient. Maia Sandu are nevoie de încrederea României, la fel cum România are nevoie de un guvern la Chişinău în care să poată avea încredere. Premierul Moldovei a declarat într-un interviu, pe care am avut onoarea să i-l iau în acele zile fierbinţi la Chişinău, că jumătate din membrii guvernului său sunt şi cetăţeni români, români nu doar în acte, ci şi în suflet. Am citit atunci în ochii ei un mesaj către români: „aveţi încredere în noi, în noul guvern“. Iar această încredere trebuie să se materializează prin sprijin diplomatic, prin declaraţii politice cu impact decizional etc. Dar, mai ales, prin vizite mai dese între Bucureşti şi Chişinău, vizite cu rezultate concrete. Există o oarecare neîncredere la Bucureşti din cauza speculaţiilor despre predarea structurilor de putere din Moldova către Igor Dodon. Adevărat, directorul SIS este numit acum de preşedintele republicii. Însă principala structură de forţă din Moldova este Poliţia, subordonată Ministerului de Interne. Chiar dacă ministrul de interne, Andrei Năstase, a făcut jocul Rusiei recent la APCE, ceea ce pare a fi un compromis politic, el este al doilea lider în blocul ACUM, de orientare europeană. În cererile iniţiale, PSRM a cerut şi Ministerul de Interne, dar până la urmă a renunţat la această revendicare. Blocul ACUM şi-a mai păstrat un as în mânecă.

Noul guvern trebuie să ia urgent măsuri pentru reformarea statului, mai ales pentru întărirea statului de drept. Este şi o condiţie esenţială pentru deblocarea sprijinului financiar al UE. Iar Maia Sandu se bizuie pe sprijinul şi pe experienţa României. Moldova este la nivelul României în anii 2000, când totul se putea cumpăra, când şpaga era la ordinea zilei. Guvernul de la Chişinău are nevoie de asistenţă, de experienţa României în implementarea unor mecanisme de luptă împotriva corupţiei, nepotismului şi cumătriei. Există unele instituţii create de vechile guvernări, care vor să fie o copie a celor din România, dar sunt ineficiente. Transparenţa sau avertizorii de integritate, de exemplu, sunt străine în societatea moldovenească. Moldova are nevoie de fapte, nu doar de vorbe. Guvernanţii români trebuie să înţeleagă un aspect al firii moldoveanului de peste Prut: acesta aşteaptă fapte, nu vorbe! Şi din această cauză, pe lângă multe altele, ruşii sunt mai apreciaţi la Chişinău. Aşa că acei consilieri pe care România îi va trimite la Chişinău trebuie aleşi pe sprânceană, după experienţă şi eficienţă, nu după relaţii, în clasicul stil dâmboviţean.

Moldova are nevoie de sprijin financiar. Încă înainte de formarea actualei coaliţii de guvernare se zvonea că guvernul Filip nu are suficienţi bani pentru a asigura plata salariilor până la sfârşitul anului. Inclusiv desele garanţii verbale ale lui Pavel Filip, în ultimele săptămâni de guvernare, ridică semne de întrebare privind capacitatea financiară a Republicii Moldova. Frate pe frate se ajută. România trebuie să identifice resursele necesare să sprijine Moldova şi, măcar în al 12-lea ceas, schemele de deturnare a banilor trimişi de guvernul român să fie desfiinţate. Altfel ajutorul României este ineficient.

Maia Sandu vine cu speranţă la Bucureşti. Să sperăm că pleacă de aici cu încredere. Şi nu numai...

De succesul primelor reforme depinde stabilitatea guvernului şi poziţia politică a blocului ACUM, dar mai ales a Maiei Sandu.

Coaliţia de guvernare de la Chişinău este şubredă. Toată lumea ştie că are un caracter temporar. Încă din start ea a fost creată pe termen scurt şi oricând ea se poate destrăma şi se poate ajunge la alegeri anticipate. Blocul ACUM nu este sudat, între lideri există fricţiuni, iar unii deputaţi au o voce distinctă.

Doctrinele politice nu au relevanţă în Moldova. Puţini sunt interesaţi de liberalism, de social-democraţie etc. Acolo contează discursul pro-european sau pro-rusesc. Denumirile partidelor, atunci când conţin sintagmele democrat, socialist etc. sunt doar un moft. Partidele din Moldova mai au o problemă: sunt partide organizate în jurul unei locomotive, a unui lider de conjunctură. Dacă dispare locomotiva, partidul se destramă. Pe asta şi mizează blocul ACUM şi PSRM, că PDM se va dizolva în lipsa lui Vlad Plahotniuc.

Ce primează în politica externă românească: interesele partidului sau interesele ţării? Această întrebare ar trebui să şi-o pună toţi liderii politici din România. Partidele din Moldova rezistă de obicei două cicluri electorale. Interesele României peste Prut sunt permanente.

În acest moment, singura forţă politică pro-europeană este blocul ACUM. Chiar dacă sunt la guvernare cu partidul pro-rus, al socialiştilor, condus de Igor Dodon, într-o alianţă pe care unii o consideră nefirească, Maia Sandu şi colegii ei din ACUM sunt singurii parteneri de dialog aflaţi la putere în Moldova. Indiferent de prieteniile legate în ultimii ani cu politicienii din PDM, politicienii din România trebuie să se gândească şi să acţioneze dincolo de interesele de partid.

Maia Sandu vine cu speranţă la Bucureşti. Să sperăm că pleacă de aici cu încredere. Şi nu numai...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite