Ce va alege Ponta între populism şi necesitate

Majorarea salariilor bugetarilor este o necesitate şi ar putea contribui pe termen mediu şi lung la reducerea corupţiei. Reducerea TVA este populistă şi va ajuta PSD în alegeri.

Ce va alege Ponta între cele două şi de ce este necesară o alegere? 

Pentru că aşa cum bine spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dacă Guvernul actual va merge mai departe cu amândouă, România riscă să repete, la o altă scară, istoria Greciei, şi să avem probleme începând cu data de 1 ianuarie 2016. În prag de alegeri (vara lui 2016), nu cred că Ponta, aşa cum îl ştim astăzi, va face o altă alegere decât varianta populistă. Asta dacă va face o alegere. Dar dacă premierul va decide să-şi dea demisia pentru a nu dezamăgi populaţia sau alegătorii bugetari (sic)? Dacă ne uităm bine la contextual actual, este o întrebare dificilă.

„Salvarea" bugetarilor

Să mergem pe scenariul în care bugetarii nu vor fi "sacrificaţi" (chiar dacă aşa s-a întâmplat de foarte multe ori până acum. Vezi nota de subsol!). Cu siguranţă, în contextul actual, când calculul este pur matematic pentru posibili votanţi, Ponta ar trebui să ştie deja că majorarea salariilor în sectorul public este apă de ploaie dacă nu este urmată şi de o reformă, de restructurări şi de mari schimbări. Avem mult prea mulţi bugetari, mare parte dintre ei sunt rude şi obligaţii de partid, mare parte dintre ei sunt puşi acolo ca să rezolve nişte treburi pentru nişte interese partizane, de cele mai multe ori politice, iar unii se fac că muncesc. În acelaşi timp, degeaba facem o majorare de salarii în sectorul public dacă nu este urmată de o restructurare a sectorului, dar şi de o majorare a salariilor în companiile de stat, dar numai acolo unde aceste salarii sunt cu cel puţin 15-20% sub media industriei respective. Cred că dacă vrem să avem companii performante, ar trebui, în primul rând, ca la conducerea lor să nu mai numim acoliţi politici, ci manageri selectaţi în baza unor proceduri transparente, şi nu prin mimarea respectării acestor proceduri, aşa cum se practică azi în cele mai multe dintre cazuri. Astfel, cât mai curând ar trebui să găsim curajul de a aborda frontal chestiunea salarizării în companiile unde statul este acţionar, majoritar sau nu. Ne contrazicem teribil când declarăm că aşteptăm performanţe economice similare cu cele ale sectorului privat, dar le interzicem în practică societăţilor de stat sau asimilate să recruteze personal din piaţa liberă. Undeva este vorba despre ipocrizie.

O radiografie „la zi” a societăţilor de stat

Majoritatea societăţilor la care statul este acţionar suferă de un set specific de „metehne": performanţe notabile în segmentul operaţional, cu soluţii tehnice, inginereşti, de calitate, dublate de vulnerabilităţi în zona serviciilor suport: financiar-contabilitate, gestiunea resurselor umane, sistemul de achiziţii de bunuri şi servicii, marketing şi promovarea pe piaţă sau comunicarea şi relaţiile publice. Le numesc vulnerabilităţi pentru că funcţionarea sub standard optim a acestora favorizează direct corupţia, gestionarea ineficientă a resurselor financiare, nepotismul, angajarea de personal slab pregătit sau conflictul de interese.

Ca imagine, cu câteva excepţii, companiile de stat sunt slab reprezentate pe piaţă în comparaţie cu ai lor competitori privaţi, chiar şi în sectoarele cu monopol natural, unde nu există concurenţă. Mai toate companiile de stat au o imagine proastă sau sunt percepute ca având o contribuţie săracă în comunităţile în care activează. Asta în cazul în care nu sunt considerate de-a dreptul iresponsabile sau chiar responsabile pentru tot ce merge rău. Pentru a evolua din această zonă a contra-performanţei este nevoie de resurse profesionale serioase, pe care sistemul de stat nu le poate genera, pe care trebuie să le recruteze din afară, la preţul pieţei. Când şi, mai ales, cum se va întâmpla treaba asta dacă mereu cel preferat la angajare este „un nepoţel" şi/sau „o verişoară" care au avut noroc în viaţă?! Un noroc numit corupţie.

Notă pentru cheia de lectură: Articolul nu este unul pro sau contra reducerii TVA (în particular, chiar susţin reducerea TVA). Articolul foloseşte această presupusă dilemă, alegere a premierului, pentru a atrage atenţia asupra sectorului de stat şi a salariilor mici. Tot pretextul cu dilema lui Ponta este unul folosit pentru comunicare. Cred că bugetarii au nevoie de mai mulţi bani la salariu, că sectorul bugetar are nevoie de o restructurare profundă şi că, în acelaşi timp, şi firmele de stat ar trebui curăţate de "nepoţei" şi "verişoare". Cred că soluţia pentru eficientizarea rapidă a tuturor firmelor de stat este una singură: să fie recrutaţi transparent manageri profesionişti, care să fie lăsaţi să-şi facă treaba, atrăgând mai departe oameni buni, care să fie plătiţi cu bani buni.

LATER EDIT: Ponta le-a ales pe amândouă, făcând o mişcare aparent inteligentă din punct de vedere politic. Astfel, Opoziţia a intrat în corzi şi a ajuns să nu-şi mai dorească să preia Puterea ca să nu ajungă să dezamăgească profund beneficiarii "generozităţii" fără margini a premierului, schimbând macazul.