Cazul tinerei care a reclamat că a fost agresată de un taximetrist din Capitală face obiectul unei anchete a Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii bucureşteni au demarat o anchetă după ce o tânără în vârstă de 23 de ani a reclamat faptul că, în dimineaţa zilei de sâmbătă, un şofer de taxi i-ar fi luat telefonul mobil şi geanta şi i-ar fi propus să întreţină raporturi sexuale. Fata nu a mers cu taxi-ul ca urmare a unei comenzi, astfel că anchetatorii încă încearcă să îl identifice.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în dimineaţa zilei de 28 februarie, o tânără în vârstă de 23 de ani din Capitală s-a prezentat la Secţia 21 de Poliţie unde a reclamat faptul că, în aceeaşi dimineaţă, prin violenţă, a fost deposedată de telefonul mobil şi de geanta în care avea actele şi o sumă de bani, indicând ca autor al acestor fapte conducătorul auto al unui taxi, cu care se deplasase. 

De asemenea, în plângerea depusă tânăra a mai precizat că taximetristul i-ar fi propus să întreţină cu ea raporturi sexuale, însă fără a o lovi.

„Pe baza datelor oferite de tânără, dar şi a celor rezultate din investigaţii, se efectuează cercetări în vederea identificării bărbatului şi pentru recuperarea prejudiciului”, se arată în documentul citat.

Tânăra şi-a publicat mărturia pe internet

Miercuri, Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen: FILIA a postat pe pagina de Facebook o mărturie a tinerei care a precizat că şoferul era de la compania Speed Taxi.

„Vineri, am mers în Centrul Vechi cu nişte prieteni. (...) De când m-am mutat în Bucureşti, foloseam în mare parte Speed taxi, am mers aproape până la capătul coloanei de taxiuri (aproape de Piaţa Unirii - n.r.) când am zărit emblema. M-am apropiat de maşină ca să mă asigur că e Speed şi nu altă firmă care are logo asemănător. Am urcat în taxi fericită şi sperând că voi ajunge repede, eram obosită şi somnoroasă. Am urcat în spate, aşa fac mereu… am comunicat adresa şi am început să-mi planific activităţile şi programul pentru duminică. Nu am vorbit cu taximetristul, a fost o călătorie lejeră, la început. Când am ajuns aproape de casa, am scos 100 de lei şi am întrebat cât îi datorez, taximetristul a spus că nu are mărunt şi am râs spunând că nu pot plăti cu cardul. Spunea că trebuie să schimbăm banii sau sa găsim un bancomat, iar în loc să oprească la non-stop, a apăsat pe acceleraţie…”, se arată în presupusa mărturie a tinerei.

Aceasta a mai precizat nu îşi mai aduce aminte cu exactitate pe unde mergea, ci doar că a trecut pe lângă nişte case şi pe nişte străduţe înguste, iar ulterior ar fi ajuns pe un câmp lângă Lacul Morii.

„Încă mai speram că ştie el un bancomat sau alt magazin unde pot schimba banii, mă gândeam că poate vrea să întoarcă şi nu are cum... dar cumva ştiam, ştiam că mă mint singură. Tot ce îmi amintesc după speranţele mele şi scenariile pe care mi le imaginam, sunt nişte case şi străduţe înguste, după care a oprit într-un câmp, la Lacul Morii. Nu ştiam atunci despre ce lac era vorba, am aflat asta abia când am ajuns la poliţie. M-am uitat pe geam şi totul era negru în jurul maşinii, nu vedeam lumini, nu vedeam nimic. Atunci a spus ca vrea să facem sex, apoi a continuat să spună că vrea şi sex oral, a repetat asta de câteva ori. Am reuşit să scot telefonul şi să formez 112”, se mai arată în textul cita. 

Tânăra şi-a continuat mărturia şi a precizat că, în momentul în crae a reuşit să sune la 112, şoferul i-a smuls telefonul din mână, a coborât de la volan şi a deschis portiera din spate.

„A coborât şi a deschis portiera din spate, bloca ieşirea cu corpul lui şi spune sa-i fac sex oral. Eu nu mă mai puteam mişca. A venit lângă mine, pe bancheta din spate. El vorbea, eu nu auzeam şi nu vedeam nimic, simţeam doar frica de moarte… mă durea în piept, simţeam un gol, nu puteam respira normal. Ştiu doar că sentimentul a venit brusc, când mă ameninţa. Dacă drumul mi s-a părut foarte scurt, când stătea lângă mine mi s-a părut o eternitate. Încercam să-mi spun în gând că totul va fi bine, dar nu mă puteam gândi decât la suferinţa părinţilor mei dacă m-ar pierde şi la faptul că am doar 23 de ani, o viaţa înainte”, a continua fata.

Ulterior, aceasta a povestit că şoferul ar fi lăsat-o în pace după ce l-ar fi rugat de mai multe ori să o lase să coboare din maşină pentru că se simte rău.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite