Cazul Sorina. Asaltul procurorilor. Copiii neiubiţi şi corupţia sistemului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina şi mama ei adoptivă
Sorina şi mama ei adoptivă

Sunt foarte multe aspecte de atins în recent încheiatul caz Sorina Săcărin, dar am să ating doar câteva, parţial din perspectiva avocatului implicat în acest dosar şi care a avut acces la informaţii şi înscrisuri.

Parţial din perspectiva omului politic care vrea să pună pe agenda publică schimbarea din temelii a unui sistem putred şi corupt până în măduva oaselor, în care cei sacrificaţi, pentru câţiva arginţi, la propriu, sunt copiii neiubiţi, abandonaţi în sistemul instituţionalizării sau al plasamentelor în asistenţă maternală.

Legat de cazul Sorina, aş avea de ridicat câteva întrebări, poate îmi răspunde cineva sau măcar pun pe gânduri pe câţiva:

1) Cum ajung înscrisuri originale, înainte de a ajunge în dosar uneori, direct la o anumită parte a presei, şi doar dintr-o anumită parte a narativelor implicate în litigiu, de exemplu doar dinspre partea procurorului general, procuroarei care investighează dosarul de abuz în serviciu la SIIJ şi doar aspecte care sprijină narativul unei părţi direct interesate? Pentru cei care nu ştiu, accesul în dosarele instanţelor îl au doar judecătorii din complet, părţile şi avocaţii lor. Atât.

2) Cum e posibil ca ditamai Procurorul General al României să preia, integral, narativul, suspiciunile şi apărările uneia dintre părţile implicate într-un dosar? Întreb în condiţiile în care rolul autorităţilor publice din România ar fi să se asigure că sunt respectate şi executate hotărârile definitive ale instanţelor, iar România a mai fost condamnată la CEDO pentru lipsa totală de respect pentru domnia legii. În mod normal, într-un stat de drept, hotărârile definitive ale instanţelor de judecată au forţă executorie şi executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp (de ex. aprilie, mai, iunie, şi iată, am ajuns în iulie prin diferite instanţe din ţară). CEDO a arătat că executarea unei hotărâri definitive, indiferent cărei instanţe aparţine, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 al Convenţiei, al accesului la justiţiei (Hornsby contra Greciei, martie 1997), pentru că ”dreptul la un proces ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judiciară definitivă şi obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părţi (Immobiliare Saffi contra Italia, 22774/93, CEDO 1999). Aşadar, în cazul nostru, Procurorul General, iar înainte de el, autorităţile locale, DGSPAC Mehedinţi au fost incapabile să asigure ordinea internă a statului şi, printr-o diabolică răsturnare, să iniţieze el însuşi, Procurorul General, o serie de acţiuni în instanţă invocând motive de ordine publică şi siguranţă naţională, restricţionând, fără a avea o hotărâre judecătorească în acest sens, dreptul fundamental la liberă circulaţie şi vătămând în mod grav dreptul de a îşi exercita viaţa de familie pentru minora Sorina Săcărin şi părinţii săi.

3) Cum este posibil, din punct de vedere legal şi moral, ca o hotărâre definitivă care stabileşte ca părinţi legali ai unui minor să fie pusă în discuţia străzii, a Antenei 3 şi altor mijloace media diversioniste, pentru că unora li se pare că ei, fără o pregătire juridică, fără acces la detaliile cazului, fără să ia în vreun fel contact cu minora pentru a verifica dacă, într-adevăr, aceasta îşi detestă familia legală sau nu, iar membri ai familiei extinse să fie hărţuiţi online şi offline, viaţa privată să fie expusă în media, inclusiv locuinţa, veniturile, rudele, afacerile, astfel încât toţi trolii imbecilizaţi de minciuna patologică a diversioniştilor de meserie să recurgă ţintit la cyber bullying, pentru că adresele respective au fost date în presă, deşi avem GDPR, Cod civil şi Convenţie Europeană care ar trebui să ne protejeze? Sunt măcar conştienţi cei care au procedat astfel că au încălcat legea?

4) Cum este posibil – şi de ce se întâmplă acest lucru – ca organizaţii fantome ale unor neo-nazişti, fundaţia domnului Dan Voiculescu şi alţi lunatici să facă cereri de intervenţie într-un astfel de dosar sensibil, pentru a avea -şi ei! – acces la informaţii confidenţiale? În ce ţară trăim, dacă unii îşi imaginează că judecătorii sunt nişte marionete proaste care pot fi intimidate de bullying în stradă, la televizor şi de tot felul de cereri năucitoare, dosare deschise de secţia specială şi informaţii date „pe surse” cu o seară înainte de termenul înfăţişării? Cum apar, de altfel, şi protestatarii „ad-hoc”, aduşi de Antena 3, probabil, după ce cu o zi înainte s-a respins cererea de strămutare a procesului exact pe argumentul că scopul este presiunea asupra judecătorilor cu proteste confecţionate de manipulatori, oriunde e nevoie, în orice oraş? Cât de departe se poate merge pentru manipularea opiniei publice şi discreditarea judecătorilor şi a actului de justiţie, cu teorii ale conspiraţiei nedovedite?

Concluzia preliminară, în acest caz, ar fi aceea că s-a încercat un asalt al procurorilor asupra justiţiei, s-a încercat intimidarea judecătorilor din dosare prin insistenţa cu care s-au declanşat în acelaşi timp şi la aceleaşi termene mai multe acţiuni la instanţe diferite din ţară, cu complicitatea dintre avocatul uneia dintre părţi, procurorul general şi anumiţi jurnalişti. Miza nu a fost câtuşi de puţin salvarea Sorinei Săcărin de proprii ei părinţi. Sorina Săcărin, din fericire pentru ea, chiar are nişte părinţi fantastici, care au integrat-o deja în familie alături de fraţii, verii şi bunicii ei şi care, în momentul de faţă, se bucură din plin de viaţă şi abia aşteaptă să plece în SUA. Nu, miza a fost justificarea SIIJ şi intimidarea judecătorilor. Miza a fost validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influenţă şi propagandă anti-justiţie. Miza a fost găsirea unui ţap ispăşitor – procuroarea Maria Piţurcă – care să fie făcută model de investigaţie a abuzurilor şi corupţiei din „sistem”, pentru a justifica activitatea SIIJ – o sinecură periculoasă, care are nevoie de noi eroi şi noi icoane ale luptei anticorupţie, după dispariţia Laurei Codruţei Kovesi şi a lui Augustin Lazăr. Noii eroi anticorupţie, în caz că nu v-aţi prins: Bogdan Licu şi Mihaela Iorga-Moraru, în luptă cu traficanţii de copii, de organe, falsificatori de acte false, răpiri internaţionale de copii, ce o fi, ce s-o găsi. Ghinion, nu s-a găsit mare lucru. Maria Piţurcă nu a fost suspendată din magistratură pentru că şi-a făcut meseria, aşa abrupt şi fără tact cum a făcut-o, e o femeie care a înţeles o imensă ilegalitate şi nedreptate: ţinerea cu forţa a unui copil abandonat pentru beneficii salariale şi abuzul emoţional premeditat asupra ei.

Acum suntem în punctul în care discuţia trebuie dusă mai departe: eliminarea Răului şi putregaiului din sistem, a tuturor trepăduşilor care dau atestate de asistenţă maternală unor dubioşi, a tuturor celor care ţin, prin tertipuri birocratice copiii nimănui prizonieri sistemului de căpuşare a banilor publici. Conform standardelor interne şi internaţionale în materia adopţiei, interesul superior al copiilor abandonaţi este întotdeauna, fără excepţie, adopţia, adică asigurarea dreptului la o familie pe viaţă, nu doar până la 18 ani sau chiar mai devreme, când aceşti copii sunt aruncaţi în stradă sau trimişi în reţele de prostituţie cu minori şi li se pierde urma definitiv, sufletele nimănui la dispoziţia unor suflete goale, brute dezumanizate animate doar de interesul propriu. Nu am nimic împotriva oricăror investigaţii de presă sau anchete penale care să expună acest putregai inuman din sistemul protecţiei copilului. Sunt absolut convinsă că e vorba de corupţie, fraude şi falsuri şi distrugerea unor vieţi cu cazuri care ne vor îngrozi, dacă vor fi scoase la iveală.

Nu a fost însă corupţie aici, din punct de vedere legal, logic şi uman: o familie de români americani, care mai au deja 2 copii, aşa cum şi familia asistentei maternale în cauză mai avea încă 2 copii, au decis să adopte un copil al nimănui şi să fie din România; şi-au luat certificatul de adoptatori de la autorităţile americane şi au început procedura în România, spunând că vor lua primul copil pe care sistemul (RNA) li-l va oferi. Acel copil, după 3 ani de proceduri diverse, a fost Sorina. Atât. Un copil norocos, pe care s-au gândit unii să-l ”salveze”. Întrebări redundante şi stupide, de ce nu au luat alt copil? Pentru că nu au ales dintr-un catalog cu poze, acest dosar li s-a prezentat şi au zis da, fără să facă fiţe privind culoarea pielii, a ochilor sau orice. În acest moment apare grotescul: deodată Sorina este dorită şi de cei care au avut-o 6 ani de zile şi nu au dorit-o. Deodată o doresc şi depun tot felul de cereri de acordare a unui certificat de adoptator, pe care nu le finalizează niciodată, ceea ce blochează şi întârzie procedura de adopţie a acestui copil pentru perioade lungi de timp, vorbim de ani.

Câţi copii sunt oare în aceeaşi situaţie, verifică cineva? Câte Sorine şi Sorini sunt oare în sistem, copii greu adoptabili, neiubiţi de nimeni şi ţinuţi cu malevolenţă de sistem? Mii, zeci de mii. De ce nu ne ocupăm mai bine de proceduri, de exemplu eligibilitatea unui copil adoptabil să fie simultană, intern şi internaţional? De ce nu modificăm procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în cazuri cu minori, ca să nu mai avem procurori disperaţi că nu au soluţii de intervenţie, la plângerile unor părinţi disperaţi? Ştiţi câţi părinţi îşi instrumentalizează proprii copii, în procesul de divorţ, pentru a se răzbuna pe celălalt părinte? Ştiţi câţi copii sunt distruşi iremediabil de părinţi psihopaţi şi narcisişti care vor doar să câştige, fără să le pese de faimosul interes superior al copilului, o vorbă goală pentru unii? Milioane, pe tot globul, lipsa de educaţie juridică şi psihologică în cauze cu minori, lipsa de proceduri şi lipsa totală de minimă capacitate să înţelegi, din punct de vedere uman, cum e mai bine pentru un copil, care sunt nişte fiinţe atât de subtile, nuanţate şi sensibile, este una dintre dramele cele mai cumplite ale sistemelor judiciare actuale, nu este doar o problemă locală. Copii neiubiţi, copii traumatizaţi, copii instrumentalizaţi, copii abandonaţi, copii abuzaţi, copii distruşi, copii zdrobiţi de ego -ul narcisic al părinţilor lor sau al sistemului psihopatic dezumanizat... adulţii de mâine. Cum vor fi ei?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite