Cazul Caracal. DIICOT: Nu poate fi stabilită identitatea persoanei ale cărei oase au fost găsite în pădure. Vor fi efectuate şi alte analize

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto MEDIAFAX
Foto MEDIAFAX

DIICOT  a anunţat sâmbătă că medicii legişti nu au putut identifica identitatea persoanei ale cărei fragmente osoase au fost găsite în urmă cu circa două săptămâni la marginea unei păduri, la circa un kilometru de casa lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii mai au şi alte probe care vor fi analizate, printre care şi dinţi din care s-ar putea extrage material genetic.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă de DIICOT, fragmentele de oase umane găsite în zona lizierei de pădure din apropierea locuinţei principalului suspect din cazul crimelor de la Caracal sunt într-o stare de calcinare excesivă, ceea ce nu permite identificarea unui profil ADN.

Aceasta este însă concluzia unui raport preliminar.

Procurorii DIICOT anunţă că au cerut efectuarea „în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului“.

Prezentăm în continuare comunicatul integral dat publicităţii sâmbătă de DIICOT:

„Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» a înaintat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:

-  au fost expertizate de către Institutul Naţional de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.

-  având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN. 

Precizăm că prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici», dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului. 

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va continua să informeze opinia publică, cu celeritate, de îndată ce vom primi noi informaţii de la  Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici»“.

Legiştii au stabilit anterior că oasele nu aparţin Alexandrei Măceşanu

DIICOT a informat miercuri, 14 august, că fragmentele osoase găsite lângă o pădure din Caracal nu sunt ale Alexandrei Măceşanu, ci provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, potrivit raportului de expertiză medico-legală antropologică înaintat de INML către DIICOT.

"Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' a înaintat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparţinând victimei majore. Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 - 19 ani şi că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuinţa inculpatului Dincă Gheorghe", a precizat un comunicat al DIICOT transmis miercuri.

La 5 august, anchetatorii au găsit, la marginea unei păduri aflate la circa un kilometru distanţă de casa lui Gheorghe Dincă, mai multe fragmente osoase. Descoperirea a fost făcută după ce Dincă le-a spus procurorilor că în acea zonă ar fi aruncat oasele arse ale unei alte fete pe care ar fi violat-o şi ar fi ucis-o înainte de dispariţia Alexandrei Măceşanu. Presupunerea că ar fi vorba despre Luiza Melencu nu a fost însă confirmată deocamdată de nicio probă, în afara declaraţiei suspectului. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite