Cazul Caracal. Avocat: Din declaraţiile date, se întrevede ideea că mai multe persoane au sunat familia Luizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, spune că, din declaraţiile date în cadrul anchetei, a reieşit că familia fetei a fost sunată de mai multe persoane, pentru a fi "amăgită", "în sensul în care să stea liniştită, să nu reclame la Poliţie sau la Parchet, eventual să nu o caute".

"Ce este esenţial este că mai multe persoane ar reieşi că au sunat de pe numere diferite, şi nu o singură persoană, iar noi avem un singur inculpat, pe domnul Dincă", afirmă avocatul.

"Din declaraţiile date, se întrevede ideea că mai multe persoane au sunat pe familia Luizei, şi nu acel individ şi o singură dată. Deci familia a încercat să fie avertizată în sensul în care: fiţi liniştiţi, fata dumneavoastră pleacă, o prietenă o influenţează, nu-i nicio problemă. După care s-a revenit şi s-a spus: dom'le, staţi liniştiţi că ei deja sunt undeva, într-o ţară, în străinătate, nu pot să vă dau amănunte. Ce este esenţial este că mai multe persoane ar reieşi că au sunat de pe numere diferite, şi nu o singură persoană, iar noi avem un singur inculpat, pe domnul Dincă. Ei, pare-se că au fost două. De asemenea, acest lucru se coroborează şi cu declaraţia lui Dincă, care pare-se că ar confirma această idee, că nu a sunat de mai multe ori. (...) Se coroborează declaraţia lui Dincă cu a părinţilor în sensul în care mai multe persoane au sunat pentru a amăgi familia în sensul în care să stea liniştită, să nu reclame la Poliţie sau la Parchet, eventual să nu o caute", a declarat Tonel Pop.

El a spus că s-a discutat despre obiecte ale Luizei, inclusiv haine, dar familiei nu i-au fost "puse în faţă" elemente de vestimentaţie sau un rucsac, care a fost doar descris, până în prezent.

Avocatul a mai spus că, probabil, DIICOT urmează să ofere mai multe informaţii.

Marţi, anchetatorii au reluat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal, fiind făcută o percheziţie informatică. În acelaşi timp, au loc căutări în pădurea unde luni au fost descoperite fragmente osoase şi cenuşă, într-un sac. Avocatul Tonel Pop a spus că percheziţia informatică are două etape: una a clonării datelor stocate în acele medii, iar apoi analiza propriu-zisă, adăugând că în prezent se clonează datele dintr-un laptop, trei telefoane şi un aparat foto.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite