Cazul Caracal. Alexandru Cumpănaşu cere Interpol şi Europol să le caute pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu

Cazul Caracal. Alexandru Cumpănaşu cere Interpol şi Europol să le caute pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu

Alexandru Cumpănaşu FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a depus, joi, o adresă prin care solicită atât Interpolului cât şi Europolului să le caute pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

„În primul rând, căutarea celor două fete, este inacceptabil, eu nu înţeleg, este greu de priceput ce se întâmplă în acest moment cu autorităţile statului care încearcă doar să demonstreze omorul acestui individ ( Gheorghe Dincă, n.r) sau este ceea ce reiese până în momentul de faţă şi Interpolul şi Europolul au această competenţă de a verifica, de a coopera cu toate statele pentru a putea să identifice respectivele posibile victime ale traficului de persoane în cazul acesta Alexandra şi Luiza Melencu, cel puţin. În al doilea rând, voi solicita, aceasta este prima solicitare către cei de la Europol şi Interpol, de a le căuta de a-şi folosi toate contactele şi aceste parteneriate care există între ţările membre ale U.E, dar şi internaţional, pentru a afla adevărul, dacă au fost traficate şi dacă da, unde", a declarat Alexandru Cumpănaşu.
 
Unchiul Alexandrei Cumpănaşu precizează că cea de-a doua parte a sesizării cuprinde o cooperare pe care o solicită Interpolului şi Europolului din România pentru identificarea traficului de persoane din judeţul Olt, arată mediafax.ro. „Am cerut a identifica acele clanuri, acele reţele de crime organizată transfrontalieră, care pleacă dinspre Caracal sau care pleacă din judeţul Olt şi merg către ţări din U.E şi nu numai. Această solicitare, evident, are legătură directă cu acest caz şi cu Dincă pentru că, aşa cum am mai spus, eu nu cred nicio secundă că acest om a acţionat singur, nu cred nici acum că este singur, ci dimpotrivă, cred că a avut complici dacă aceste fete sunt ucise, ceea ce eu nu cred, sper că nu este aşa şi până la o probă evidentă, nu am nicio probă clară care să spună că lucrurile stau aşa. A avut complici, aceşti complici trebuie identificaţi eu sunt convins că penibilul cu care au acţionat autorităţile în prima fază şi acolo nu mai trebuie să mai amintim nimic pentru că ştiţi deja tot acel episod cu Parchetul Teritorial Olt. Le-a dat tot timpul acestor complici să iasă din ţară. Deci eu nu cred că aceşti oameni mai stăteau după ce ştiau ce-i aşteaptă, decât desigur, Dincă, care a dormit liniştit până la 6 dimineaţa deşi ştia că vine Poliţia”, a completat Cumpănaşu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: