Cauzele civile şi cele penale se suspendă, precum şi termenele de prescripţie a răspunderii - Măsuri cu aplicabilitate directă în Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar dosarele cu măsuri preventive vor fi discutate în instanţe pe perioada stării de urgenţă Imagine:Ionuţ Mureşan
Doar dosarele cu măsuri preventive vor fi discutate în instanţe pe perioada stării de urgenţă Imagine:Ionuţ Mureşan

Doar cauzele de urgenţă deosebită se vor judeca în instanţe, prin videoconferinţă acolo unde este posibil, iar celelalte procese penale şi civile se suspendă, potrivit măsurilor din Decretul de instaurare a stării de urgenţă semnat de preşedintele Klaus Iohannis. Prescripţia răspunderi penale se va suspenda, precum şi termenele de decădere şi prescripţiile din civil.

Măsurile se regăseasc în Capitolul V – Domeniul justiţie din Decretul semnat de preşedintele Iohannis şi sunt printre „măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate directă”.

Decretul de instituire a stării de urgenţă conţine două feluri de măsuri: cele cu aplicabilitate directă, adică acelea care se vor implementa imediat, şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, adică acelea pe care autorităţile le vor lua doar dacă situaţia le impune.

„Instituirea stării de urgenţă permite autorităţilor responsabile să adopte gradual, adică pe rând, sau imediat, dacă se impune, măsuri precum închiderea punctelor de trecere a frontierei de stat, închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi şi alte locuri publice. De asemenea, poate, atenţie, poate fi interzisă gradual, adică atunci când se impune, circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială sau aeriană pe diferite rute şi a metroului. Totodată, ca măsură de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, repet graduală însemnând atunci şi numai atunci când este absolut necesar, este şi identificarea şi rechiziţionarea de stocuri, capacităţi de producţie şi distribuţie, de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi medicamente utilizate în tratarea COVID-19”, a declarat preşedintele României.

Astfel, măsurile anunţate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Justiţie fac parte din pima categorie, cea a „măsurilor de primă urgenţă cu aplicabilitate directă”, pe  care le redăm întoocmai:

 
Art. 41 - Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.


Art. 42 - (1) Pe durata stării de urgenţă, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cauzele de competenţa acesteia şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel pentru cauzele de competenţa lor şi pentru cauzele de competenţa instanţelor care funcţionează în circumscripţia lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanţelor menţionate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgenţă.

  
(2) Pe durata stării de urgenţă, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanţele judecătoreşti, ţinând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi.

 
(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanţele judecătoreşti dispun măsurile necesare pentru desfăşurarea şedinţei de judecată prin videoconferinţă şi procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.

(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la cerere, în situaţia în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanţa respinge cererea de amânare a judecăţii în considerarea necesităţii de a soluţiona cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgenţă, va amâna, la cererea părţii sau din oficiu, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

(5) Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, în scopul ocrotirii drepturilor la viaţă şi la integritate fizică ale participanţilor la executarea silită. 

(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au  fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanţei competente după încetarea stării de urgenţă.

(8) După încetarea stării de urgenţă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor.

Art. 43 - (1) Activitatea de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi se desfăşoară numai cu privire la:
a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor  preventive ori a celor de protecţie a victimelor şi martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;
b) actele şi măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obţinerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum şi cele privind audierea anticipată;
c) cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

(2) Procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia celor de la alin.(1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor; 

(3) În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură;

(4) Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poştă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenţă, telefonic indicarea adreselor de poştă electronică pentru comunicarea respectivelor acte;

(5) Termenele de comunicare a soluţiilor, de formulare şi soluţionare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1),  se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepţia celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată. Fac excepţie cele judecate potrivit prezentului decret. 
 

(6)  Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferinţă la locul de deţinere sau în spaţii corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate .

(7) Se suspendă de drept organizarea licitaţiilor publice în cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele penale.

(8) Pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă.

Art. 44 - Pe durata stării de urgenţă, prevederile art. 42 se aplică în mod corespunzător şi în procedurile de competenţa Inspecţiei Judiciare. 

Art. 45 - (1) Pe durata stării de urgenţă, activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrelor comerţului de pe lângă tribunale continuă în ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor privind persoanele juridice şi persoanele fizice înregistrate în registrul comerţului şi se derulează  prin mijloace electronice, în baza cererii de înregistrare a menţiunilor şi a documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

(2) Copiile de pe înregistrările efectuate şi de pe actele prezentate de solicitanţi, informaţiile despre datele înregistrate şi certificatele constatatoare se eliberează pe cale electronică. (3) Activitatea de asistenţă pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării prin mijloace electronice în registrul comerţului, din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi activitatea de publicare şi de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvenţă se realizează prin mijloace electronice.

Art. 46 - În executarea pedepselor şi a măsurilor educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de probaţiune, primirea vizitelor consilierului de probaţiune, precum şi obligaţiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, respectiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii rezultată din înlocuirea amenzii penale se suspendă pe durata stării de urgenţă. Pentru situaţiile în care termenul de supraveghere, durata supravegherii sau durata măsurii educative neprivative de libertate s-a împlinit în timpul stării de urgenţă, în raportul final se face menţiune despre imposibilitatea obiectivă de executare.

Art. 47 - (1) În executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât şi recompensele constând în permisiunea de ieşire din penitenciar se suspendă.

(2) Pentru menţinerea legăturii cu mediul suport se majorează durata şi numărul de convorbiri pentru  persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranţă, la maximum 45 minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 minute pe zi. Dreptul deţinuţilor la convorbiri on-line, indiferent de situaţia disciplinară şi periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare. 

(3) Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis şi deschis pot executa pedeapsa în camere de deţinere permanent închise şi asigurate.

(4) Pentru minorii privaţi de libertate care nu au un reprezentant legal, medicul curant al locului de deţinere acţionează ca reprezentantul legal, exclusiv pentru acordarea asistenţei medicale şi a măsurilor de prevenţie.

(5) În completarea obligaţiilor prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul de penitenciare este obligat să participe la toate activităţile desfăşurate în conformitate cu dispoziţiile superiorilor, cu respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar în această împrejurare fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.

(6) Pe perioada stării de urgenţă, în raport de necesităţile şi situaţia operativă existente la nivelul unităţii penitenciare unde este încadrat sau al altei unităţi  din poliţia penitenciară, poliţistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul şi/sau felul muncii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite