Care este lista restricţiilor de sărbători transmisă de Guvern în Ajunul Crăciunului. Iohannis: „Nu-i de joacă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De sărbători, restricţiile rămân în vigoare
De sărbători, restricţiile rămân în vigoare

În ciuda faptului că numărul infectărilor a intrat pe o pantă descendentă, regulile sanitare se aplică în continuare, astfel că petrecerile private, deplasările în grupuri mai mari de şase persoane sau ieşitul din casă după ora 23.00 sunt interzise, după cum a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Numărul de cazuri săptămânale a scăzut cu aproape 50% în ultima lună, conform Grupului de Comunicare Strategică (GCS), care anunţă că „în acest moment evoluţia răspândirii virusului SARS-COV-2 este pe o pantă vizibil descendentă”.

Săptămâna trecută în ţară au fost înregistrate sub 35.000 de cazuri de infectare cu noul SARS-COV-2, după ce, în urmă cu o lună, cifrele indicau aproximativ 60.000 de persoane infectate într-o săptămână.

Pentru ca cifrele să continuă să scadă este necesară respectarea regulilor sanitare în continuare.

Sunt interzise:

  • organizarea şi participarea la evenimente private (mese festive, petreceri)
  • deplasarea în grupuri mai mari de şase persoane care nu fac parte din aceeaşi familie
  • deplasarea în afara locuinţei între 23.00 şi 5.00 pe întreg teritoriul ţării, cu excepţia situaţiilor motivate prevăzute de legislaţie, iar în localităţile aflate în carantină circulaţia persoanelor este permisă cu restricţiile stabilite de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă. 

De asemenea, purtarea măştii de protecţie rămâne în continuare obligatorie atât în aer liber, cât şi în spaţiile închise. 

Klaus Iohannis i-a îndemnat joi pe români să respecte regulile sanitare, precizând că: „Nu-i de joacă!”, dar şi că noi restricţii nu vor fi introduse de sărbători. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite