Caracatiţa Truică-Prinţul Paul-Dan Andronic. Cum a acţionat filiera off-shore-urilor lui Remus Truică

Caracatiţa Truică-Prinţul Paul-Dan Andronic. Cum a acţionat filiera off-shore-urilor lui Remus Truică

Printul Paul de România FOTO: Mediafax

Retrocedări dubioase făcute pe şpagă în excursii, trafic de influenţă la Cancelaria prim- ministrului sau la Curtea Supremă, un prinţ cu drepturi litigioase controversate, off-shore-uri şi frăţia unor consultanţi politici sunt ingredientele celui mai recent dosar de corupţie de la DNA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Remus Truică, Dan Andronic, Robert Mihăiţă Roşu, Lucian Mateescu şi Marius Andrei Marcovici vor ajunge joi în faţa unui judecător de la Curtea de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cei cinci au fost reţinuţi miercuri noaptea pentru fapte de corupţie într-un dosar cu prejudiciu de 135.874.800 de euro. “Adevărul” vă prezintă care este miza acestui caz şi cine sunt cei implicaţi în anchetă.


Cine sunt principalii acuzaţi

Remus Truică - om de afaceri, fost director de cabinet al lui Adrian Năstase. Numele său apare în celebrul dosar “Microsoft”
Marius Andrei Marcovici - om de afaceri, administrator şi acţionar la la mai multe societăţi, printre care şi Reciplia SRL, fost consilier la cancelaria fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Dan Andronic - om de afaceri, fost consultant al lui Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu, acţionar la publicaţiile “Evenimentul Zilei” şi “Capital”.
Robert Mihăiţă Roşu – avocat, partener al Casei de Avocatură „Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii“.
Claudiu Lucian Mateescu - om de afaceri, directorul general al dezvoltatorului imobiliar Impact.
Paul Philippe de România - nepotul Regelui Carol al II-lea, bunica sa a fost Joanna Marie Valentina "Zizi" Lambrino.

Ce revendica de fapt Paul de România

În esenţă, procurorii DNA spun că, în luna noiembrie 2006, Remus Truică, avocatul Robert Mihăiţă Roşu şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Philippe de România, fost Lambrino.

Concret, Paul revendica cea mai mare parte a averii, după ce a achiziţionat mai multe drepturi litigioase privind proprietăţi care ar fi aparţinut lui Carol al II-lea. La moartea fostului Rege, moştenitoarea testamentară a acestuia era soţia sa de atunci,  Elena Lupescu – devenită Prinţesa Elena de România. Unica moştenitoare testamentară a Elenei Lupescu a fost prietena acesteia, Monique Urdăreanu - soţia mareşalului Palatului, Ernest Urdăreanu. Paul a cumpărat drepturile litigioase de la Monique Urdăreanu cu suma de 50.000 de dolari, potrivit unor informaţii din presă. Aşa că Paul de România a susţinut că moşteneşte 37% din averea regală, plus partea de moştenire care i-ar reveni ca moştenitor al tatălui său, Mircea Grigore, plus partea de moştenire care i-a revenit lui Monique Urdărianu (urmaşa Elenei Lupescu).

Ce spunea Casa Regală despre pretenţiile prinţului

În 2012, avocatul casei regale, Adrian Vasiliu explica de ce Paul de România nu are drept la moştenirea lui Carol al II-lea, afirmând că acesta ar fi fost dezmoştenit. Avocatul a minimizat şi puterea drepturilor litigioase: “Le-a cumpărat la modul generic, adică: se revendică ceea ce se găseşte”. 

“Regele Ferdinand a lăsat în testament şi bunurile, cum ar fi domeniul Peleş şi moşia Sinaia, acestea sunt cele două bunuri importante, le-a lăsat iniţial lui Carol al II-lea, dar când a văzut că acesta renunţă la tron, că e neserios şi că vrea să plece din ţară, l-a dezmoştenit. A făcut un codicil la testament în care a spus: aceste bunuri rămân nepotului meu Mihai, iar tu, fiul meu, vei pleca din ţară cu bunuri mobile, în efecte şi în bani, partea ta legală, ca şi ceilalţi copii, şi cel puţin 10 ani de-acum să nu mai vii în ţară şi să tulburi apele constituţionale româneşti. S-a făcut un act de partaj, Carol şi-a luat ce avea de luat, a plecat din ţară şi a recunoscut acest partaj pe care l-a semnat sub numele de Carol Caraiman, fiindcă şi-a luat un nume burghez”, declara Adrian Vasiliu.

Promisiunile lui Remus Truică

Truică i-ar fi promis lui Paul de România că poate să îi recupereze averea revendicată nelegal, pretinzând că are relaţii în lumea politică şi în justiţie la cel mai înalt nivel (consilier al primului ministru, serviciile unei firme de avocatură de top, prin care influenţa poate ajunge chiar la Curtea Supremă), cerând în schimb o parte considerabilă din această avere, atât pentru el cât şi pentru membrii grupului, între 50 – 80% din fiecare bun care va fi obţinut. În 2006, Paul de România şi-a vândut la rândul lui drepturile litigioase societăţii Reciplia SRL pentru 4 milioane de euro. Contractul prin care Paul îşi ceda drepturile ar fi fost redactat de avocatul Robert Roşu.
Procurorii susţin că Andronic şi Marcovici ar fi aderat la această grupare în 2007, iar Mateescu în anul 2011.

Ce avere a revendicat Paul

Prinţul Paul de România a revendicat în numele acestor titluri 48 de proprietăţi în România (11 moşii regale, 7 castele, 11 clădiri de valoare istorică din Bucureşti şi aproape 65.000 de hectare de teren).  Valoarea acestora, aproape 500 de miloane de euro. Una din solicitări a vizat restituirea în natură a Fermei Regale Băneasa. Restituirea ar fi fost abuzivă, iar procurorii susţin că au date potrivit cărora Truică ar fi plătit unor oficiali ai statului, care administrau pădurea, excursii în străinătate pentru patru persoane. “Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii”, arată procurorii DNA.

Prin această activitate infracţională s-ar fi cauzat un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru cumpărătorul de influenţă, Truică Remus şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

Atunci când procurorii DIICOT au instrumentat dosarul “Creditelor frauduloase de la BRD”, l-au audiat ca martor pe avocatul Robert Roşu. În acel dosar Truică a fost acuzat că a luat credite pe care le-a girat chiar cu terenurile pe care le revendicase. 

Ce spunea Robert Roşu

Procurorii DIICOT au arătat care a fost declaraţia lui Robert Roşu. „Începând cu anul 2006, societatea de avocatură a încheiat un contract de asistenţă juridică cu SC Reciplia SRL reprezentată de Truică Remus şi Tal Silberstein, pentru revendicarea unor bunuri imobile şi mobile asupra cărora Prinţul Paul de România avea drepturi în patrimoniul său. Tal Silberstein coordona proiectul SC Reciplia SRL, care era însoţit şi de Truică Remus fără a putea preciza natura relaţiilor dintre aceştia. Despre SC Reciplia SRL, martorul afirmă că era administrată de Merloni Horemans Sandra şi ulterior Marcovici Marius, iar asociat unic era SC Reciplia Limited, din Cipru, la care director era aceeaşi persoană”, arată procurorii DIICOT.

Conform declaraţiei lui Roşu, în 2008-2009, urmare a unor retrocedări, Prinţul Paul de România a intrat în posesia unor terenuri situate în Bucureşti, sector 1 şi Snagov, jud. Ilfov, pe care acesta le-a vândut către S.C. Reciplia S.R.L. În urma discuţiilor purtate cu Sandra Merloni Horemans şi Tal Silberstein, aceste terenuri au fost dezmembrate şi vândute către diverse persoane fizice, printre care Sorin Roşca Stănescu şi Remus Truică, a mai spus Roşu.

Povestea consultantului israelian

Tal Silbesterstein a lucrat pentru Traian Băsescu în 2002, când acesta era  Primar al Capitalei, şi în 2009, când a candidat pentru al doilea mandat de Preşedinte. A fost strategul de campanie al lui Adrian Năstase în 2004, iar după ce acesta a pierdut alegerile a încheiat un contract de consultanţă cu noul premier, Călin Popescu Tăriceanu. El s-a intersectat în activitatea de consultant cu Dan Andronic. ANRP a fost condusă, în perioada 2005-2009, de Ingrid Zaarour, fosta şefă de cabinet a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Cine este Marius-Andrei Marcovici

Marius-Andrei Marcovici şi-a completat pe 20 mai 2008 declaraţia de avere, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Singurul său venit a fost dividendele încasate de la Landmark Operations SRL, suma de 18.245 de lei. Potrivit declaraţiei de interese el deţinea funcţia de administrator la Landmark Operations (deţinea 100% din firmă) şi asociat la True Comunnications (deţinea 50% din firmă). Interesant, Marcovici era administrator la firma TRG Agent de Asigurare. El era memebru al Asociaţiei Comunicatorilor Politici. Pe 3 februare 2009, declară că a încasat de la cancelaria primului ministru suma de 20.400 de lei şi dividende de 19.000 de lei de la Landmark Operations.

Truică, acţionar la TRG Agent de Asigurare

Detalii despre firma TRG Agent de Asigurare apar într-o anchetă jurnalistică despre afacerile lui Remus Truică, publicată de jurnalistul Daniel Befu, pentru portalul romaniacurata.ro. Astfel, în iulie 2007 s-a înfiinţat TRG Agent de Asigurare SRL, care-i are ca asociaţi pe israelianul Gil Shraga Birger (10%), pe Remus Truică (30%) şi offshore-ul  STG Ventures LTD (adresa: Geneva Place, 333 Waterfront,  Drive, Road Town, Tortola, Etaj 2, Ins. Virgine Britanice). Reprezentantul lui Truică în societate era Marius-Andrei Marcovici. Administrator al TRG Agent de Asigurare a fost numit, în 2008, acelaşi Marius- Andrei Marcovici. În 2010, atunci când TRG Agent de Asigurare s-a desfiinţat la solicitarea acţionarilor, Marius-Andrei Marcovici a fost reprezentantul STG Ventures LTD.

Potrivit sursei citate, acelaşi off-shore, STG Ventures LTD, asociat cu Truică mai apare în 2005 şi în acţionariatul firmei First One Communication SA, reprezentat de Dan Andronic, actualul director general al EVZ. Prezenţa  în TRG Agent de Asigurare SRL a lui Truică alături de Marius- Andrei Marcovici, de israelianul Gil Shraga Birger (din grupul consultantului politic Tal Silberstein) şi de offshore-ul al cărui reprezentant apare la un moment dat şi Andronic, s-ar explica prin faptul că Dan Andronic  a  fost şi consilierul lui Adrian Năstase, iar mai apoi al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Ce s-a întâmplat cu afacerile lui Marius Marcovici

În septembrie 2006, Andrei-Marius Marcovici, a înfiinţat firma Landmark Operations SRL, la care era asociat unic şi administrator. Firma avea sediul la apartamentul său de domiciliu din Sectorul 3. Activitatea principală a Landmark Operations SRL: consultanţă pentru afaceri şi management. În noiembrie 2008, pune administrator pe Simona Marcovici, căreia îi cesionează 20% din firmă. În februarie 2012, cei doi asociaţi decid dizolvarea societăţii.

În septembrie 2007, Andrei-Marius Marcovici preia, prin cesiune, de la Emilia-Marina Mihăilescu 50% din societatea True Communication SRL. Celelate 50% din societate sunt deţinute de Valentina Cojocaru. Firma are ca domeniu de activitate principal Activitati de traducere scrisa si orala. În 2009 iese din această afacere şi îi cesionează asociatului partea sa din firmă.
În februarie 2012, Andrei-Marius Marcovici a înfiinţat societatea Mysore Consulting, la care era asociat unic şi administrator. Activitatea principală a Mysore Consulting: consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării.

În decembrie 2014, Andrei-Marius Marcovici a înfiinţat societatea Grey Cat Consultants, la care era asociat şi administrator. Activitatea principală a Grey Cat Consultants: cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi uamniste. Andrei-Marius Marcovici deţinea 95% din părţile sociale, restul de 5% erau pe numele Simonei Marcovici.

Cine este Lucian Claudiu Mateescu

Omul de afaceri Lucian Claudiu Mateescu, 44 de ani, a devenit cunoscut pe piaţa imobiliară ca director general al Raptis Kavouras SRL, firmă deţinută de grupul grecesc cu acelaşi nume, cu care a preluat în iulie 2008 Satul Francez de la Costică Constanda printr-o tranzacţie de 68 mil. euro şi unde a coordonat realizarea mai multor proiecte rezidenţiale de lux în Bucureşti.

De profesie inginer fizician, Lucian Mateescu nu a profesat niciodată în domeniu. Imediat după încheierea studiilor, în 1994, s-a angajat ca director de zonă la Coca Cola.
După trei ani, s-a angajat la Dorna ca director de vânzări. În 2001, Lucian Mateescu a deschis un restaurant cu un prieten, Filip-Florin Schwartz, pe firma FL Comimpex 2001 SRL. Afacerea nu a mers prea bine şi s-a angajat din nou, de data aceasta ca manager la lanţul de fast food Everest.
După această colaborare, a ajuns să facă parte din echipa Raptis Kavouras, companie prin care şi-a făcut intrarea în dezvoltarea imobiliară.

Afacerile

În 2006, împreună cu omul de afaceri Sorin Peneş, Mateescu a înfinţat firma Herăstrău Development SRL. Ulterior, cei doi şi-au cesionat părţile sociale în favoare companiei Raptis Kavouras.
În 2011, Lucian Mateescu a plecat de la Raptis Kavouras, înfiinţând firma Devbon SRL, al cărui obiect principal de activitate este construcţia aclădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
În 2013, pentru Lucian Mateescu a fost numit manager al dezvoltatorului imobiliar Impact.

După ce Mateescu a fost reţinut, Consiliul de administraţie al Impact a dat un comunicat, în care a arătat că punerea în mişcare a unei acţiuni penale asupra lui Claudiu Lucian Mateescu nu are legătură cu activitatea companiei. “Precizăm că acest eveniment nu afectează desfăşurarea activităţii societăţii care îşi urmează cursul normal, faptele de care este acuzat Claudiu Mateescu neavând legătură cu mandatul de administrator şi director general al Impact. În conformitate cu codul de procedură penală, punerea în mişcare a acţiunii penale nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun reprezentanţii companiei într-un raport emis de pe bursa de la Bucureşti.





 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările