Pe măsură ce se apropie alegerile, ticăloşiile, tupeul, nesimţirea fără margini, jaful marilor edili din administraţia publică este tot mai mult promovat public, pe mai toate canalele media, inclusiv pe reţelele sociale. Este dovada măsuri jefuiri banilor publici dată de încrederea fără margini a celor care sug la vedere din ţâţa bugetului local şi naţional. Chiar dacă acest jaf este la vedere, se pare că instituţiile anticorupţie, anticrimă organizată, organele legii nu văd nimic, nu se autosesizează în nici un fel! Oare, cum să percepem această lipsă de reacţie a autorităţilor: incompetenţă, lipsă de profesionalism, dezinteres sau complicitate? Că despre abuz în serviciu, atunci când constaţi ca autoritate o faptă ilegală şi te faci că nu o vezi, ce să mai vorbesc!

Cum, nu vedem ce se întâmplă? De luni de zile administraţiile locale ale unor mari oraşe în special, cu bugete importante de muls, plătesc reclame, publicitate, servicii de imagine care să le prezinte cetăţenilor marile realizări nerealizate şi să înflorească gogoşile mincinoase. N-aţi văzut reclame la spitale încă neconstruite, cum este cel mai mare spital din România construit doar la televiziune, peste noapte de vocala Gabriela Firea? Sau miile, zecile de mii de teste COVID 19, făcute din gură şi din reclame, tonele de materiale şi echipamente pentru dotarea spitalelor destinate tratări infectaţilor cu SARS Cov 2?

Nu vedem cu toţii cum primari de sectoare, de oraşe şi municipii plătesc banii grei din pungile publice ale cetăţenilor, aflate în bugete la discreţia administraţiilor publice, să-şi facă reclamă electorală! Nu ne prezintă zilnic, marii edili extraordinarele lor realizări în beneficiul cetăţenilor de la care fură! De câteva luni, ce mai contează criza sanitară, avem parte de tot felul de lansări, inaugurări de pieţe ultra şi super moderne, cărora li se face reclamă masivă pe canalele de televiziuni, înainte de construire, la momentul dării în folosinţă şi după inaugurarea cu surle şi trâmbiţe!

Cetăţeni, aici sunt banii dumneavoastră! Aveţi grijă pe cine votaţi”

Totul în numele primarului X şi Y care n-au dormit, n-au mâncat, dar au muncit zi şi noapte în folosul cetăţenilor şi binelui public. Sunt prezentaţi pompos cu numele proprii, Firea, Băluţă, Mutu, Chirică, mai ştiu eu care, ca şi cum ar fi plătit vreun leu din banii lor proprii, nu din banii contribuabililor! O fi legal, moral, principial ca edilii să-şi promoveze campaniile electorale proprii, în numele lor şi al partidelor din care fac parte, cu banii publici? Îi întreabă cineva de astfel de aspecte minore? De contractele cu televiziuni sau alte firme de casă, cu scopul de preamărire pe banii publici? Nuuuu! Deci, treaba merge ca unsă atât timp cât nu-i deranjează nimeni, cât nu-i întreabă nimeni de modul cum gestionează banii publici! Păi, ce, avem noi corupţi, corupţie?

În Capitală campioni la mari realizări, investiţii, făcut treburi mari sunt cine alţii decât primarul general, Gabriela Firea şi marele primar de sector, Sectorul 4 cu sigla doi cârnaţi, Daniel Băluţă, favoritul de neegalat şi la câştigarea următorului scrutin la locale!

Zilele trecute, Primăria Capitalei a anunţat că :” S-a deschis Spitalul Modular Covid din Pipera, cu 400 de locuri care poate fi extins la 700 de locuri. Sa nu aveti nevoie de spital dar, daca se intamplă ceva, suntem aici!”

De asemenea, primarul general a făcut cunoscută, pe 12 august, o altă mare realizare- "Inauguram azi cea mai complexa platforma digitalizată din administraţie! Gata cu statul la cozi, în fata ghişeelor! Capitala a fost privată zeci de ani de utilizarea tehnologiilor smart şi în acest mandat am schimbat modul de abordare a domeniului. Rezultatele deja se văd: anul trecut am lansat în premieră aplicaţii municipale pentru telefonul mobil, iar acum lansăm platforma web - un instrument de comunicare publică modernizat, în pas cu vremurile.

De astăzi, bucureştenii pot interacţiona online cu Primăria Capitalei mult mai facil şi inclusiv de pe telefonul mobil.”

Şi grija faţă de promovarea culturii, de asigurarea divertismentului bucureştenilor este mare. Astfel, s-au promovat şi o serie de festivaluri, programe artistice, basme şi simfonii programate în acest august canicular, în plină pandemie!

Campion la infrastructură stradală şi la construirea de pieţe ultramoderne, sigure, este fără îndoială edilul Băluţă, care după ce a deschis acum câteva săptămâni Piaţa Progresul, a inaugurat pe 11 august şi Piaţa Sudului. Iar aceste două pieţe sunt extrem de sigure de lipsa producătorilor, ţăranilor adevăraţi şi a produselor româneşti autohtone. De fapt, tot Bucureştiul este văduvit de legumele şi fructele româneşti, pieţele volante altădată locuri destinate ţăranilor producători să ofere bucureştenilor produse proaspete, au fost eliminate aproape în totalitate, lăsând locul super, hiper marketurilor şi al pieţelor sigure, unde predomină la vânzare mărfurile de import. Şi acest edil şi-a făcut luni de zile reclamă la marile realizări, capitalizând imagine electorală pe bugetul public.

Ce nu văd sau nu vor să vadă însă, în realitate edilii bucureşteni, în această perioadă?

Tovarăşi primari bucureşteni care cereţi voturile oamenilor, vă place Capitala europeană a României, în plină vară caniculară, în plină pandemie:
un oraş mizerabil, toxic, urât mirositor, purtător de mizerii, viruşi, bacterii, cu un aer greu respirabil?

Un oraş nespălat la propriu, un oraş lipsit de apă potabilă în zonele publice, lipsit de apă caldă şi apă menajeră în locuinţe? Un oraş cu un trafic sufocant şi un transport în comun infect!

Astfel de promovări pe banii publici ai edililor în funcţie, cu prezentarea marilor realizări în nume propriu, se întâmplă mai peste tot în ţară, la o scară mai mare sau mai mică în funcţie de localităţi şi de mărimea pungii bugetului. Iar campania electorală pentru alegerile locale din această toamnă, chiar dacă nu este deschisă oficial, este în toi. Afişele, bannerele şi promovarea publică a candidaţilor sunt în toi.

Este vremea în care politicienii rezolvă extrem de uşor problemele comunităţilor doar din gură!Vom face, vom avea, vom, vom, vom...administraţie cinstită...l-am auzit şi văzut doar câteva clipe la televizor şi pe premierul liberal în funcţie, alături de candidaţii pe care îi susţine la administraţia Capitalei!  

De parcă PNL-ul nu înregimentează la foc automat primari pesedişti actuali, cu arme şi bagaje, care vor fi prezentaţi spălaţi, curaţi, apretaţi pe listele electorale!

Promisiuni la foc automat, la fel cum fac şi toţi ceilalţi politicieni de la restul partidelor, indiferent de culoarea lor politică!

Pentru câteva secunde, parcă l-am auzit pe Ceauşescu, doar că pe vremea acestuia se mai şi făcea ceva din ce se promitea comparativ cu bla, bla-urile de acum!

Tot înainte, tovarăşi!