UPDATE VIDEO Candidaţii la funcţia de procuror european au susţinut astăzi interviul la Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: gov.ro
FOTO: gov.ro

Opt candidaţi la funcţia de procuror european din partea României s-au înscris la concurs. Comisia care va selecta procurorii este condusă de ministrul Justiţiei, Ana Birchall, iar din comisie a făcut parte şi şefa CSM, Lia Savonea. Rezultatul va fi anunţat după data de 23iulie, ca urmare a solicitării de amânare adresate în scris de Cătălin Borcoman, unul dintre cei 8 candidaţi.

UPDATE Interviurile cu cei cinci candidaţi pentru funcţia de procuror european s-au încheiat după aproximativ 2h şi 30 min. Ministrul Ana Birchall a precizat că rezultate vor fi anunţate pe data de 23 iulie, ca urmare a cererii făcute de unul dintre candidaţii înscrişi de a fi audiat la acea dată.

Ministrul a precizat că dintre cei opt magistraţi, doi nu s-au prezentat, respectiv Nicoleta Nolden şi Radu Răzvan Horaţiu, iar Cătălin-Laurenţiu Borcoman a solicitat amânarea interviului pentru data de 23 iulie deoarece nu este în ţară.

Primul dintre candidaţii audiaţi a fost Marius Bulancea, în prezent şef de secţie în cadrul DNA. 

„Mi-ar fi uşor să exercit aceste atribuţîi pentru că ar fi o continuare a ceea ce am făcut în ultimii trei ani. Stăpânesc bine atât limba engleză, cât şi cea franceză. Am experienţă bogată şi în cooperarea internaţională în materie penală”, a spus acesta, subliniind că ă a rezolvat multe cazuri complexe, în care s-au pronunţat condamnări şi s-au recuperat sume importante.

Pentru că a susţinut că ştie limba engleză, ministrul Birchall îi adresează o întrebare în această limba, rugându-l să răspundă la fel. Candidatul se descurcă foarte bine. Mai mult, un alt membru al comisiei îi adresează o întrebare în limba franceză şi, la fel, candidatul se descurcă excelent.

Candidatul este întrebat de ministrul Justiţiei de ce crede că a fost înfiinţat Parchetul European. Marius Bulancea spune că s-a constatat nevoia uniformizării investigaţiilor, iar un alt argument ar fi evoluţia criminalităţii transfrontaliere, procurorii fiind în acest moment limitaţi de graniţe, ceea ce scade foarte mult eficientă investigării unor asemenea cauze.

Şefa CSM, Lia Savonea, îl întreabă dacă a înregistrat şi eşecuri şi dacă sunt lucruri pe care le-ar face altfel. Procurorul DNA spune că se puteau face şi altfel anumite lucruri, au existat şi achitari, dar explică faptul că "sunt lucruri normale într-o activitate când există un număr mare de cauze, iar pentru anumite infracţiuni nu există o jurisprudenţa consolidată".

Următorul intervievat a fost procurorul Claudiu Dumitrescu, conducător de structură în cadrul DNA.  Acesta a vorbit despre necesitatea înfiinţării EPPO. "Motivul principal are legătură cu celeritatea activităţilor de urmărire penală şi cu urgentarea procedurilor judiciare atunci când o infracţiune este săvârşită pe teritoriul mai multor state ale UE", spune procurorul, printre altele.

Întrebat de ministru, candidatul admite că se pot aduce îmbunătăţiri legislaţiei europene în materie penală şi EPPO, în vederea eficientizării activităţii procurorilor. Candidatul menţionează, printre altele, diferenţele legislative între state şi importantă respectării legislaţiilor interne. "Nu este simplu, va fi foarte complicat, dar este un început de drum", a subliniat Dumitrescu.

UPDATE. Ministrul Justiţiei a anunţat, marţi, că unul dintre candidaţii pentru funcţia de procuror european s-a retras din competiţie, fără a preciza despre cine este vorba. Un altul este în concediu si nu se ştie dacă se prezintă la concurs.

Potrivit Ministerului Justiţiei (MJ), pentru funcţia de procuror european din partea României şi-au depus candidatura următoarele persoane: Daniel Horodniceanu, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Elena Hach, Constantin Claudiu Dumitrescu, Laura Ecedi Stoisavlevici, Răzvan Horaţiu Radu şi Nicoleta Nolden.

Unii candidaţi sunt la a doua încercare. Daniel Constantin Horodniceanu, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici şi Elena Hach au participat şi la prima selecţie organizată de către Ministerul Justiţiei, însă ei au fost respinşi în luna aprilie de ministrul Justiţiei de atunci, Tudorel Toader.

Marţi. candidaţii vor susţine interviul în ordine alfabetică, în cadrul a două sesiuni. Prima sesiune va începe la ora 10:00, iar a doua la ora 16:00. 

 Candidaţii la funcţia de procuror european

Daniel Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 - 2018. El a candidat şi pentru un al doilea mandat ca şef al DIICOT, dar şi pentru postul de procuror general, însă a fost respins de Tudorel Toader.  Marius Bogdan Bulancea este un alt candidat pentru funcţia de procuror european, în prezent fiind şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Acesta făcut parte din echipa de anchetă în dosarul ”Gala Bute”, în care este judecată Elena Udrea. 

Elena Hach este o altă candidată, care în perioada ianuarie-iunie 2013 a fost membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar în perioada 2013 - 2018 a fost membru al plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În septembrie 2018, a demisionat din funcţia de membru al Consiliului Director al Asociaţiei Procurorilor din România, fiind nemulţumită de modul în care asociaţia a fost reprezentată în şedinţa CSM din 19 septembrie 2018, în care a fost adoptat Regulamentul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Un alt nume pe lista candidaţilor care astăzi vor susţine interviul este Nicoleta Nolden, judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti. A fost consul al României la Bonn, fiind detaşată până în iunie 2018 la Ministerul Afacerilor Externe. Şi Laura Ecedi Stoisavlevici, procuror în cadrul DIICOT, la Serviciul judiciar, candidează pentru fotoliul de procuror european. 

O altă candidatură este a lui Cătălin Laurenţiu Borcoman, fost şef al DIICOT Braşov. 

Un alt candidat care face parte din structurile DNA, Constantin Claudiu Dumitrescu, luptă pentru poziţia de procuror european, în prezent el fiind şeful Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA. În perioada 2011 - 2013, a fost detaşat în funcţia de şef al Departamentului de Luptă Antifraudă.

Răzvan Horaţiu Radu încheie lista candidaţilor pentru postul de procuror european. Acesta a  fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

   

Care sunt condiţiile de selecţie 

Conform Ministerului Justiţiei, poate fi desemnată candidat în numele României pentru funcţia de procuror european persoana care este cetăţean român, cu domiciliul în România, este procuror sau judecător cu o vechime în această calitate de minimum 15 ani, este procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau judecător cu grad profesional de curte de apel, are experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc, cunoaşte la un nivel tehnic avansat limba engleză sau franceză (cunoaşterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulaţie internaţională reprezintă un avantaj).

În urma susţinerii interviului, comisia de la MJ selectează trei candidaţi, care vor fi incluşi în lista cu trei candidaturi pe care ministrul Justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite