Când îţi laşi cheile pe mâna gardianului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ioan Ficioru chei

La câteva zile după ce povestea torţionarului comunist Ioan Ficioru a fost dezvăluită, fostul comandant de penitenciare stătea în pragul uşii sale spunându-le jurnaliştilor că nu a comis nici o faptă dintre cele pentru care este acuzat. În spatele său se vede o oglindă. Iar în oglindă se reflectă un panou cu multe chei aşezate ordonat pe câteva rânduri.

Din propriile sale declaraţii, ştiam cu ce se ocupă azi fostul comandant de penitenciare. Este, aşa cum îi stă bine unui pensionar retras din activitate dar încă în putere, şef al asociaţiei de proprietari dintr-un bloc aflat în apropierea Gării de Nord. Mănunchiul de chei reflectate în oglinda din casa lui Ioan Ficioru ne spune că de fapt vechile obiceiuri nu se schimbă şi, aşa cum colegul său torţionar Alexandru Vişinescu a încercat să-i lovească pe jurnaliştii care-i puneau întrebări despre trecut, Ficioru şi-a păstrat reflexele de „temnicer“. Este şi azi un „gardian“ al scării pe care locuieşte, cel care ţine la el în bârlog cheile de la casa scării, de la boxe şi poate chiar ale apartamentelor unor locatari – aşa cum mulţi administratori au la îndemână copii ale cheilor locuinţelor pe care le administrează pentru ca în caz de forţă majoră să nu fie nevoie ca pompierii să spargă uşile.  

De fapt cheile pe care fostul torţionar le ţine azi în casă sunt un simbol care traversează epocile. Şefii închisorilor noastre, cei care au instaurat bezna, ne ţin în continuare sub pază chiar şi în democraţie. Unora dintre ei le-am dat de bună voie cheile speranţei noastre, prin vot liber şi democratic, iar azi îi considerăm bunicuţi de treabă aşa cum locatarii blocului de lângă Gara de Nord spun despre torţionarul Ficioru că este „un om omenos“, un „bătrânel simpatic“.

Din această imagine a panoului cu chei ale locatarilor din blocul torţionarului ne putem culege motivul pentru  toate întâmplările care ne-au ţinut pe loc în democraţie. Figurilor cenuşii ale comunismului precum Silviu Brucan, Ion Iliescu sau Victor Atanasie Stănculescu le-am dat cheile noii democraţii româneşti făcându-ne că nu ştim de unde vin şi cu ce s-au ocupat înainte. Iar când cineva întreba „de ce?“ le-am trântit replica asta pe care o auzim de la vecinii torţionarilor: pentru că este un „om de treabă“, „bătrânel simpatic“, „respectabil“.

Mirarea care ne cuprinde când citim, la 24 de ani de la căderea comunismului, despre faptele foştilor comandanţi de închisoare este aproape ipocrită. Toată lumea ştia cu ce se ocupa un fost comandant de închisoare comunistă aşa cum toată lumea ştia că Ion Iliescu a fost o roată importantă în mecanismul de propagandă şi administraţie condus de Nicolae Ceauşescu. Şi cu toate astea a fost ales de (cel puţin) două ori preşedintele României libere de comunism.

Când îţi laşi cheile casei tale de bună voie pe mâna gardienilor nu te mai poţi plânge că te-au ţinut închis 24 de ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite