Când începe greva generală la metrou. Sindicaliştii spun că e pe perioadă nedeterminată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greva la metrou FOTO Mediafax

Nemulţumiţi de dialogul purtat cu autorităţile, sindicaliştii de la metrou, care au făcut deja o grevă de avertisment joi dimineaţă, au anunţat că săptămâna viitoare vor declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată.

Angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată de miercuri, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

"În urma intervenţiei administraţiei, precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 4:00 - 16:00, pe perioadă nedeterminată", potrivit unui comunicat al USLM.

Reprezentanţii USLM consideră că aceste două zile vor ajuta la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă, pentru a evita neplăcerile publicului călător.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat miercuri seara că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

"Auspiciile sub care fac aceste declaraţii de presă sunt legate de faptul că, după părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa, şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale MT, care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi.

Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova.

Potrivit acestuia, negocierile referitoare la încheierea Contractului Colectiv de Muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost 8 runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

"În aceste condiţii, nici la concilierea pe care administraţia Metrorex a avut-o la Inspectoratul Teritorial al Muncii cu reprezentanţii sindicatului aceştia nu au acceptat - şi există documente în acest sens - niciun fel de reducere a procentului pe care îl pretind", a afirmat şeful de la Transporturi.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că angajaţii de la metrou au beneficiat de creşteri salariale în ultimii patru ani astfel: în 2015 - 9%, în 2016 - 12%, în 2017 - 21% şi în 2018 ar trebui negociată o creştere salarială de 42%.

Lucian Şova a arătat, totodată, că numărul de salariaţi de la Metrorex este de 4.528, din care personal TESA - 953 de persoane, personal de conducere - 132, personal de execuţie - 821 şi personal operativ - 3.575.

Salariul mediu brut lunar pe cele mai importante categorii de salariaţi este de 7.300 lei pentru personalul tehnic, 8.000 lei pentru mecanici şi mecanici ajutor şi 5.300 lei pentru cei care lucrează în regim de noapte în staţiile şi pe liniile de metrou.

Ministrul a amintit că, pe lângă salarii, există o serie de beneficii negociate şi obţinute de salariaţii Metrorex, precum tichete de masă de 12 lei/zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă şi de tratament, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutieră, decontarea a 99% din preţul cazării la Hotelul Zamora din Buşteni (hotel care aparţine sindicatului) sau permise CFR cu minimum 6 călătorii.

"Dacă, astăzi, noi vom ceda nu negocierii, ci şantajului la care sunt supuşi nu angajaţii Metrorex, nu conducerea Metrorex, nu conducerea Ministerului Transporturilor, ci sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de acest serviciu, practic fiecare bucureştean va trebui ca, de la data la care va intra în vigoare un Contract Colectiv de Muncă care să prevadă o creştere cu 42% a salariilor, fiecare călător va plăti echivalentul unei pâini pe zi, pâine care în loc să fie mâncată acasă va fi transferată celor de la Metrou, mai ales în beneficiul liderilor sindicali.

Dacă noi vom accepta creşterea de 42% la salarii, aceasta nu va putea fi dusă decât în costurile biletelor de călătorie. Vreau să ştie toţi bucureştenii că, practic, astăzi, noi cu toţii suntem supuşi unei presiuni sindicale care trebuie, în viziunea celor care ameninţă cu greva, să conducă la creşterea preţurilor la biletul de metrou la 4 lei o călătorie, 8 lei - două călătorii. Mie nu mi se pare că acest lucru poate fi acceptat nici de către Ministerul Transporturilor, nici de către administraţia Metrorex, nici de către cetăţenii care circulă cu metroul", a subliniat Lucian Şova.

Şeful de la Transporturi a reiterat faptul că administraţia Metrorex este deschisă negocierilor, însă nu unui şantaj.

"Pe de altă parte, vreau să îi spun domnului Rădoi că, aşa cum am făcut-o în ultimele două luni, o facem şi astăzi şi vorbesc aici în numele administraţiei Metrorex: suntem deschişi negocierii, dar nu unui şantaj. Administraţia Metrorex, succesiv, a propus diverse procente de creştere a salariului.

Astăzi, începând de la această oră, îi spun domnului Rădoi: fiecare oră care trece până la semnarea Contractului Colectiv de Muncă înseamnă pierderea a câte unui procent din cele negociate până astăzi cu administraţia Metrorex.

Vreau să se ştie bine că astăzi, practic, noi nu negociem pentru liniştea noastră. Negociem pentru interesele milioanelor de bucureşteni, a milioanelor de călători cu metroul, care trebuie să plătească servicii corecte pe care Metrorex trebuie să le furnizeze în condiţii de calitate şi nu negociem şi nu vom negocia niciodată pentru beneficiile unui grup restrâns de lideri care, de fapt, manipulează întregul personal de la Metrorex.

Ion Rădoi vinde iluzii astăzi tuturor angajaţilor din Metrorex spunându-le că poate să negocieze o creştere de 42% a salariilor lor. De fapt, ştie foarte bine că 42% creştere salarială este ilegală. Creşterea salarială nu poate fi acordată decât în corelare cu creşterea productivităţii muncii, lucruri care au fost discutate la nenumăratele întâlniri pe care administraţia Metrorex le-a avut cu sindicatul", a explicat oficialul MT.

Trenurile de metrou nu au circulat nici joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către USLM.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite