Când actorii ies în piaţă să ceară autografe: „Dumneata ai vrea să fii condus de un hoţ? Ţi-ar plăcea ca dumneata să fii subalternul unui hoţ?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, mai mulţi actori s-au adunat la Universitate, pentru a strânge semnături pentru iniţiativa civică „Fără penali în funcţii publice”. Oana Pellea, Victor Rebengiuc şi Marius Manole au fost principalii voluntari care au ieşit în stradă pentru a convinge oamenii. Manole a punctat că nu au ieşit pentru a sprijini USR, dar că acesta le-a oferit instrumentele pentru acţiune.  „Adevărul” prezintă cum este când actorii ies să ceară autografe.

Actorii Oana Pellea, Marius Manole şi Victor Rebengiuc au venit la Universitate determinaţi să strângă cât mai multe semnături. După ce au dat declaraţii pentru presă, au început să le iasă în cale oamenilor, fiind însoţiţi şi colegi de breaslă mai tineri precum Istvan Teglas, Ada Galeş, Ştefan Iancu sau Cristian Bota. 

Marius Manole, cel care le-a propus colegilor să se alăture iniţiativei, a explicat pentru „Adevărul”, că a luat decizia când a văzut că semăturile nu se strâng. Se gândea că în două luni se rezolvă. Totuşi, asta nu înseamnă că nu trebuie să se renunţe, mai ales că cei din clasa politică „sunt destul de compromişi cam cu toţii, după gustul nostru. O facem pentru toată clasa politică.”

„Niciodată nu e prea târziu. Niciodată nu e prea târziu pentru nimic. Dar dacă astăzi se întâmplă o minune? Dacă săptămâna asta se trezesc oamenii? Cine ştie când se întâmplă? Nu, eu o să cred până la capăt, până în ziua în care se va spune «Nu s-au strâns»”, a spus actorul.

Victor Rebengiuc crede şi el că niciodată nu e prea târziu. S-a mai votat o dată împotriva PSD-ului, ne-a explicat el, deci „să avem speranţă”. Întrebat despre cum i-ar încuraja pe români să iasă la vot data viitoare, actorul a răspuns ironic: „Eu am o idee, dar nu ştiu dacă se poate pune în practică. Să dăm mici la secţiile de votare, să împărţim gratuit, câte doi mici”.  De la aroma micilor, a continuat acesta, poate se trezeşte conştiinţa naţională. 

Am întrebat semnatarii dacă prezenţa actorilor în stradă a avut pondere în decizia lor de a semna. Răspunsul a fost unul pozitiv.

 „M-au stimulat şi am venit. Am citit despre Marius Manole. Îi mulţumesc Oanei Pellea, îi mulţumesc lui Tudor Chirilă, m-au stimulat să bat drumul de la Oltenţia până aici şi să semnez”, ne-a spus o doamnă. 

Alţii au venit la semnat, determinaţi să semneze la un anumit actor, cum a fost cazul unui domn care o căuta pe Oana Pellea. Ajuns în zona fântânilor, acesta privea confuz. Nu o vedea pe actriţă. L-am lămurit că o găseşte pe drumul spre gura de metrou. Dacă actorii nu ar fi ieşit în stradă, ar fi semnat oricum pentru iniţiativă, ne-a explicat acesta, dar „Oana e Oana”, aşa că a vrut neapărat să semneze pe lista de la aceasta, după ce fac împreună o poză. 

„Sunt figuri reprezentative, oameni pe care îi admirăm, şi e bine că au fost un motor în această acţiune”, ne-a spus o doamnă, de asemenea fan Oana Pellea.

Victor Rebengiuc a rămas lângă masa unde se opreau oamenii să semneze. A vorbit şi a dat mâna cu ei. La un moment dat, a zâmbit larg şi i-a spus unui domn că se bucură că l-a influenţat în bine.

Deviza îndrăgitului actor ieşit la strâns de semnături este cuprinsă de răspunsul dat unui reporter care l-a întrebat de ce e important ca oamenii să se alăture iniţiativei.

„Dumneata ai vrea să fii condus de un hoţ? Ţi-ar plăcea ca dumneata să fii subalternul unui hoţ? Care să îţi comande? Ţi-ar plăcea?”

Oamenii care au venit să semneze pentru „Fără penali în funcţii publice” miercuri seara, s-au pozat şi s-au îmbrăţişat cu actorii care i-au oprit, muţumindu-le pentru că se implică. După ce au semnat, unele persoane au rămas şi i-au privit pe Manole şi Pellea alergând de la un om la altul pentru a-i ruga să semneze. S-au bucurat că, în sfârşit, actorii, oameni care sunt văzuţi ca formatori de opinie, se implică şi într-o zonă care ţine de politic. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite