Calea transatlantică – singura cale de urmat

Pentru mulţi, acum treizeci de ani poate părea cu mult timp în urmă. Mai ales pentru generaţia născută după 1989, ce reprezintă o mare parte din populaţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Mulţi nu au experimentat niciodată suferinţa, ura şi confruntarea din zilele Războiului Rece. Abia îşi vor aminti de viaţa de înainte de căderea comunismului - poate doar prin poveştile spuse pe jumătate şi fotografii învechite.

În 1990, fostul Secretar General al NATO, Manfred Wörner, declara: „Astăzi a apărut o nouă Europă care face imposibilul din trecut să pară complet natural; o Europă unită de aspiraţia nelimitată de libertate, democraţie şi prosperitate economică.” Pentru noua generaţie de europeni centrali şi de est, o Europă a libertăţii, a democraţiei şi a prosperităţii, poate părea, într-adevăr, „complet naturală ”.

Dar realitatea este că nu a trecut atât de mult timp de când comunismul a dominat regiunea, a strivit aspiraţiile şi ideile, a creat o stare constantă de teamă şi şi-a întors vecinii unul împotriva celuilalt. Comunismul a însemnat lipsa de alimente şi energie, cu cozi interminabile pentru pâine, carne şi lapte, şi seri petrecute în întuneric, fără curent electric. Cortina de Fier era o barieră de nepătruns: greu de intrat şi chiar mai greu de ieşit, aducând tirania şi disperarea.

Asta a fost atunci. Acum, treizeci de ani mai târziu, ţările Europei Centrale şi de Est sunt de nerecunoscut faţă de 1989. Au întors pagina de la în zilele întunecate ale comunismului şi sunt acum o parte cu drepturi depline din lumea occidentală şi membri ai comunităţii Euro-atlantice. Aceste societăţi sunt mai sigure, mai libere, mai bogate şi mai deschise decât şi-ar fi putut imagina în urmă cu o generaţie.

1989 a fost anul în care Europa a fost transformată complet. A fost cea mai izbitoare schimbare în zona Euro-atlantică într-o generaţie. Evadarea din umbra dominaţiei sovietice şi alăturarea familiei Euro-atlantice a însemnat un mare curaj. Multe ţări au scăpat din strânsoarea comunistă şi Uniunea Sovietică s-a prăbuşit. Cooperarea a înlocuit confruntarea şi, după decenii de opresiune, idealul democraţiei, justiţiei şi al unei economii de piaţă libere a prins rădăcini în Europa Centrală şi de Est. Perspectiva integrării Euro-atlantice din anii ‘90 a consolidat acest ideal. Politica “uşilor deschise” promovată de NATO şi extinderea Uniunii Europene au contribuit la răspândirea libertăţii, a democraţiei şi a drepturilor omului şi au deschis calea către un viitor mai luminos.

Apartenenţa la NATO a însemnat intrarea într-o familie unică de naţiuni libere din America de Nord şi Europa care stau împreună pentru a se proteja reciproc - una pentru toate, toate pentru una. Acest angajament este cea mai puternică demonstraţie de unitate şi solidaritate transatlantică şi cel mai puternic element descurajant împotriva oricărei agresiuni. NATO şi-a ţinut aliaţii în siguranţă timp de şaptezeci de ani. Şi după ce cele 12 ţări noi şi libere din Centrul şi Estul bătrânului continent s-au alăturat Alianţei, a extins această promisiune de pace şi securitate către alte 106 milioane de cetăţeni.

Cu această garanţie de securitate puternică au venit şi avantaje economice mai mari. Calitatea de membru NATO a oferit un mediu de afaceri mai stabil şi a dus la o creştere semnificativă a investiţiilor străine directe (FDI) în Europa Centrală şi de Est. În anul în care s-au alăturat NATO, FDI au crescut cu 79% în Cehia, cu 47% în Bulgaria şi cu 20% în Polonia. La noi, în România, creşterea a fost de până la 166%. În Letonia, Estonia şi Lituania, fluxul de FDI a crescut chiar înainte ca aceste ţări să se alăture Alianţei cu 90%, 167% şi, respectiv, 289%. De când Muntenegru s-a alăturat Alianţei în 2017, investiţiile economice ale aliaţilor individuali din această ţară s-au dublat. Şi următorul membru al NATO, Macedonia de Nord, şi-a văzut deja economia beneficiind de aderarea la Alianţă, investiţiile străine triplându-se în ultimul an.

Dar beneficiile apartenenţei la NATO depăşesc cu mult garanţiile de securitate şi oportunităţile economice. Cu un loc la masa NATO, fiecare ţară poate participa pe deplin şi în mod egal la procesul decizional al Alianţei. Ele pot contura şi ghida agenda şi activităţile NATO. Fiecare naţiune are propria voce şi un vot egal. Iar de când vocile din Europa Centrală şi de Est s-au alăturat celorlalţi Aliaţi NATO, cu toţii avem o pondere semnificativ mai mare pe scena internaţională.

Pentru a menţine Alianţa transatlantică puternică şi eficientă în perioadele turbulente, Aliaţii trebuie să menţină avântul pe care îl avem. Trebuie să stăm împreună pentru a ne proteja şi a ne apăra unii pe alţii şi pentru a apăra valorile ce ne unesc. Şi trebuie să facem mai mult pentru a inova şi a ţine pasul cu tehnologiile şi cu schimbarea rapidă pe care acestea o aduc. În cele din urmă, fie prosperăm împreună, fie cădem singuri. La şaptezeci de ani de la înfiinţare, NATO este puternic şi garanţiile sale de securitate sunt ferme. Reprezentăm aproape un miliard de oameni, jumătate din puterea militară şi economică a lumii. Cu toate acestea, nimic nu este ireversibil.

Deşi membrii relativ tineri ai familiei Euro-atlantice, ţările din Europa Centrală şi de Est şi-au modelat destinul - şi Europa - într-un mod pro-activ. Au jucat un rol important în exportarea stabilităţii spre Est şi în extinderea familiei noastre de naţiuni libere. În timp ce ne uităm la viitorul nostru, aceste naţiuni au responsabilitatea specială de a păstra în siguranţă ceea ce au realizat strămoşii noştri şi ceea ce merită copiii noştri: libertatea, democraţia şi statul de drept. Şi pentru aceasta, există un singur drum înainte: drumul transatlantic.