Începând cu 1990, şi România îşi celebrează ziua naţională, 1 Decembrie, prin parade militare organizate atât în Bucureşti, cât şi în alte mari oraşe ale ţării.

Fie că marchează încheierea exerciţiilor militare sau a sărbătorilor naţionale, paradele militare reprezintă un element de bază în exprimarea puterii deţinute de un stat, atât în faţa propriilor cetăţeni, cât şi a potenţialilor inamici sau competitori. Dar este oare puterea militară singura formă de putere  sau măcar cea mai însemnată?

Poate cel mai bun exemplu pentru a răspunde la această întrebare îl reprezintă Franţa interbelică. În 1927, aceasta a reuşit uluitoare performanţă de a cheltui mai puţini bani pe învăţământul superior decât pe hrana pentru caii Cavaleriei. Rezultatul îl ştim cu toţii: la numai 13 ani distanţă, Germania ocupa Parisul în mai puţin de 35 de zile. Desigur, lucrurile au evoluat, şi, după mai bine de 70 de ani fără episoade beligerante de anvergură, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru educaţie a depăşit-o pe cea a cheltuielilor militare în majoritatea ţărilor, inclusiv în România.

Cu toate acestea, cel puţin la nivel european, România înregistrează un paradox: deşi codaşă în clasamentul ţărilor în funcţie de cheltuielile pentru educaţie raportate la PIB, cu 3,7% faţă de media europeană de 4,7% (Eurostat; date pe 2016), în privinţa cheltuielilor militare ne situăm, cu 1,97%, peste media europeană de 1,51% (Banca Mondială; date pe 2017).

Nu aş dori să vorbesc aici despre starea deplorabilă în care se află învăţământul românesc. Probabil cu toţii o cunoaştem. Aş adăuga doar un singur lucru. Ne aflăm în situaţia infamă de a cheltui pe cele 7 unităţi de apărare antiaeriană şi antirachetă Patriot aproape de 3 ori mai mult decât întreg bugetul destinat pentru cercetare şi dezvoltare pe anul 2018, fără a lua în calcul retificările bugetare care au micşorat de fiecare dată, fără echivoc, sumele destinate cercetării. Iată o mostră a stării de fapt la momentul actual. Fără a bagateliza şi a minimaliza importanţa acestor sisteme de protecţie, risc o comparaţie şi afirm că ne aflăm în situaţia Franţei interbelice, cu rachetele Patriot în locul hranei pentru Cavaleria franceză.

Revenind la parada de 1 Decembrie, nu-mi propun să intru în corul detractorilor acestei acţiuni eclatante, dar mi se pare de o mai mare încărcătură simbolică gestul oficialităţilor de a permite celor doi elevi olimpici să inaugureze iluminatului festiv din Bucureşti dedicat Centenarului Marii Uniri decât întreaga desfăşurare de forţe din jurul Arcului de Triumf.