Ca să acopere penuria de poliţişti, MAI vrea să dea jandarmilor puteri de anchetatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii vor putea derula activităţi de poliţie judiciară
Jandarmii vor putea derula activităţi de poliţie judiciară

Jandarmii vor putea opri maşini în trafic, vor putea face percheziţii fără mandat şi vor putea să cheme cetăţeni la audieri. Sunt câteva dintre noile prerogative pe care parlamentarii se pregătesc să le acorde acestei arme din cadrul Ministerului de Interne.

După ce Ministerul de Interne a propus puteri sporite pentru poliţişti, şi Jandarmeria ar putea beneficia de competenţe lărgite. Astfel, în curând jandarmii vor putea opri şoferi în trafic, vor putea să restrângă temporar libertatea de mişcare a cetăţenilor, vor putea să cheme oameni la audieri, să facă percheziţii fără mandat şi să efectueze înregistrari video şi foto operative.

Asta dacă un proiect de lege iniţiat de un grup de parlamentari PSD, ALDE şi USR va fi adoptat.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii Jandarmeriei 550/2004, a Legii Poliţiei Judiciare 364/2004, a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor se află pe lista Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din Camera Deputaţilor.

„Adaptare la noile cerinţe ale societăţii“

Pentru a-şi îndeplini misiunile, Jandarmeria poate apela chiar şi la rezervişti. „Jandarmeria Română poate selecţiona şi pregăti pentru nevoile proprii rezervişti voluntari, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare“, potrivit documentului. „De la intrarea în vigoare a Legii 550/2004 au trecut 11 ani, timp în care evoluţia societăţii a determinat adaptarea Jandarmeriei Române la noile cerinţe ale acesteia, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi în privinţa atribuţiilor, respectiv a competenţelor dobândite în materie penală şi contravenţională. În acest context, a apărut necesitatea întreprinderii unor noi demersuri în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Jandarmii judiciarişti

De departe, cea mai importantă competenţă care urmează să fie acordată jandarmilor este cea de poliţie judiciară pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor (apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism).

Pentru asta, potrivit documentului, Jandarmeria poate pune la dispoziţia Parchetelor câte cinci lucrători – ofiţeri sau subofiţeri – în fiecare structură teritorială, ceea ce ar însuma circa 300 de jandarmi, absolvenţi de studii juridice, care vor putea lucra sub directa coordonare a magistraţilor. „Prin aceasta s-ar putea realiza o degrevare a lucrătorilor specializaţi în cadrul Poliţiei Române, o parte din lucrările de cercetare penală urmând a fi redistribuite de către procurori jandarmilor, ceea ce va avea ca rezultat grăbirea procedurii judiciare. Un alt argument pentru susţinerea acestui demers este acela că ponderea faptelor constate de către jandarmi este reprezentată de infracţiunile flagrante, iar în situaţia în care cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei, se pierde momentul operativ al documentării şi probării faptelor constatate“, se arată în expunerea de motive.

Ora de securitate

Specialiştii în Drept spun că extinderea competenţelor pentru jandarmi este benefică, după modelul altor state Europene, precum Franţa sau Italia.

„Ar fi benefică, dar numai în cazul infracţiunilor pentru care legea le dă competenţă, în exercitarea misiunilor specifice. După modelul altor legislaţii, precum cea din Franţa, unde Gendarmerie Nationale are competenţe de poliţie judiciară. Această măsură ar degreva şi poliţia de o serie de activităţi“, a explicat avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

Potrivit Jandarmeriei, costurile de securitate vor scădea odată ce jandarmii vor putea face activităţi de urmărire penală. „Trebuie înţeles că acele competenţe de cercetare penală la faţa locului vor fi acordate doar pentru infracţiunile constatate pe Legea 550. Nu vorbim de atribuţii extinse la tot spectrul de infracţiuni din Codul Penal. La momentul acesta, se produce un dublaj. Jandarmeria prinde un suspect, dar pentru că nu are competenţe de poliţie judiciară, acelaşi demers este reluat de poliţie, pentru identificare, probarea faptei. Este o dublare care creşte costurile de securitate furnizate de statul român – ora de securitate aşa cum este definită în termeni de specialitate. Acum, ora de securitate are costuri mult mai mari acum pentru infracţiunile constatate de jandarmi. Mai sunt aspecte legate de infracţiunile silvice. Dacă jandarmii surprind un transport ilegal de lemne, nu-l pot opri, pentru că nu au competenţe“, au explicat, pentru „Adevărul“, surse din Jandarmeria Română.

Imediat ce legea va intra în vigoare, Jandarmeria poate delega pe lângă parchete ofiţeri sau subofiţeri cu pregătire juridică.

„Ofiţerii Jandarmeriei, în proporţie de 90%, sunt absolvenţi ai Academiei de Poliţie, Specialitatea Jandarmi, deci au studii juridice pentru a putea face activităţi de poliţie judiciară“, au mai precizat sursele citate.

Puteri sporite şi pentru poliţişti

Ministerul de Interne vrea ca poliţiştilor să li se acorde mai multe puteri, după ce în ultimul an tot mai mulţi agenţi au fost agresaţi în plină stradă. Concret, poliţiştii vor putea reţine în Secţie şi 24 de ore un cetăţean suspect fără acordul procurorilor. În acelaşi timp, oamenii legii vor putea intra în locuinţe fără permisiunea persoanei, potrivit unui proiect de lege.

Totodată, se vor înăspri şi pedepsele. MAI vrea închisoare pe viaţă pentru ucigaşii oamenilor legii sau amenzi de până la 1.500 de lei pentru cei care refuză să prezinte documentele de identitate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite