Buhuşi, oraşul în care se ascund urmăriţii local

O subunitate de jandarmi a fost special înfiinţată pentru a reduce infracţionalitatea din cartierul Orbic


Oraşul Buhuşi a devenit în ultimii ani un punct principal pe harta infracţionalităţii.
Închiderea fabricilor şi sărăcia au avut consecinţe nefaste, iar autorităţile locale întâmpină probleme tot mai mari, în special din partea comunităţilor de romi, din cartierul Orbic, zonă în care sunt adăpostiţi şi câţiva urmăriţi local. În aceste condiţii, autorităţile din Bacău şi Neamţ au stabilit ca ordinea în zonă să fie asigurată de acum înainte şi de o subunitate de jandarmi, care va avea sediul în clădirea în care se află şi poliţia oraşului. "Vom îndeplini misiunile prevăzute de lege, inclusiv cele de patrulare şi de intervenţie pe baza informaţiilor noastre şi ale poliţiei. Buhuşiul este o zonă de interes operativ, iar în fiecare zi vom avea patrule în zona Orbic, pentru prevenirea unor acte antisociale", a precizat colonelul Ioan Enache, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău. Plutonul de la Buhuşi va dispune de o maşină de intervenţie, staţie radio şi câine. Comandantul subunităţii va fi căpitanul Ovidiu Rangu. Jandarmii vor colabora cu Poliţia oraşului Buhuşi şi cu posturile de poliţie din comunele învecinate. "Este binevenită prezenţa jandamilor aici, mai ales că în ultimul an infracţionalitatea a fost în ceştere. Mai ales în cartierul Orbic sunt probleme, acolo avem şi urmăriţi local care se ascund, iar efectivele noastre nu erau întotdeauna suficiente. Cu siguranţă cooperarea poliţie - jandami va avea efecte pozitive", a spus şi şeful Poliţiei Buhuşi, comisarul Ioan Chiriloi. Subunitatea de jandami din Buhuşi va asigura ordinea la manifestările publice, va executa intervenţii pentru restabilirea ordinii atunci când va fi cazul şi va acţiona pentru prevenirea şi combaterea violenţelor, însă şi pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor. Totodată, jandarmii au competenţa în ceea ce priveşte urmărirea şi prinderea evadaţilor sau persoanelor care au săvârşit infracţiuni sau se sustrag arestării preventive.
Numai în 2005, în oraşul Buhuşi, au fost sesizate 487 de fapte penale, iar în comunele învecinate, 384. Poliţiştii au soluţionat 224 de cazuri, iar cei din mediul rural, 243. Cele mai multe infracţiuni au fost furturile (118), urmate de infracţiunile silvice (48), vătămări corporale şi tâlhării. Nu au lipsit însă nici omorurile sau tentativele de omor. Înfiinţarea subunităţii de jandarmi în Buhuşi nu reprezintă o premieră, deoarece în zonă a mai existat o asemenea grupă, desfiinţată însă odată cu schimbările legislative din domeniu, deşi prezenţa jandarmilor avusese drept consecinţă scăderea infracţionalităţii. De această dată, autorităţile speră ca noua subunitate să rămână pentru mai mult timp în Buhuşi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: