Braşov: Accidente simultane pe DN1 şi DN 13. Victime încarcerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două accidente de circulaţie au avut loc, aproape simultan, în această seară. Drumul Naţional 1 şi Drumul Naţional 13 sunt destinaţiile echipajelor SMURD şi ale Poliţiei.

Accidentul de pe DN1 a avut loc în urmă cu aproximativ jumătate de oră, în apropierea localităţii Timişu de Sus. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, moment în care autoturismul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe marginea drumului. În acest moment o echipă de descarcerare şi una SMURD, de la Predeal se chinuie  să scoată o persoană prinsă între fiarele contorsionate ale maşinii.

Citiţi şi:

Scos de descarcerare de sub fiare, după ce a fost lovit de un autotren

Şi DN 13, „Drumul morţii“ este plin cu echipaje de Poliţie şi SMURD. În jurul orei 20.00, în Pădurea Bogăţii, la ieşirea spre Rupea un autoturism a intrat frontal într-un TIR, care circula regulamentar. Şi în acest caz, echipele de descarcerare încearcă să scoată victimele din prinsoarea fiarelor.

Vom reveni cu amănunte.

CITEŞTE AICI ÎN CE STARE AU FOST GĂSITI ŞOFERII IMPLICAŢI ÎN ACCIDENTE

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite