Boc, după ce l-a dat Andreescu în judecată: Premierul are posibilitatea să demită orice demnitar numit prin decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, referitor la faptul că Gabriela Andreescu l-a dat în judecată, că el a luat decizia corectă de a o demite din funcţia de secretar general al Guvernului şi că în calitatea sa de premier are posibilitatea să demită orice demnitar pe care îl numeşte prin decizie, potrivit Mediafax.

"Am înţeles că m-a dat în judecată (Gabriela Andreescu - n.r.) Eu cred că am luat o decizie corectă, primul ministru are posibilitatea să demită orice demnitar pe care îl numeşte prin decizie", a spus Boc.

El a arătat că a luat această decizie în cunoştinţă de cauză şi pe considerente de deficit de imagine şi din perspectiva conflictului de interese al Gabrielei Andreescu sesizat de ANI.

Emil Boc a mai spus că nu a avut o altă discuţie cu Andreescu de când a luat decizia de a o demite şi că RA-APPS poate da toate datele privind rudele acesteia angajate acolo, adăugând că ancheta în ceea ce o priveşte pe Gabriela Andreescu este în derulare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite