Birocraţii nu salvează vieţi, Arafat!

Încă un idol de carton s-a zdrobit de evidenţa sistemului corupt şi corupător precum o sinucigaşă care cade în gol de la etajul zece direct pe caldarâm. Doctorul cu voluntariatul în sânge, salvatorul neamului, inventatorul intervenţiei multidisciplinare în situaţii de urgenţă, românul adoptat Raed Arafat, în fapt doar un birocrat din incompetentul minister al Administraţiei şi Internelor, poate să plece. Nu şi-a făcut datoria.

S-o spunem pe aia dreaptă. Toate explicaţiile date de autorităţi, cum că femeia sinucigaşă nu putea fi salvată, indiferent câte eforturi logistice s-ar fi făcut, sunt cel puţin rizibile: înseamnă că o biată femeie, cu idei puţine,  dar fixe, cum ar fi acelea sinucugaşe, depăşeşte tot ceea ce ar putea face ditamai forţele ISU, cu salarii până la de trei-patru ori cel mediu.

Dar, ca să nu rămânem la consideraţii generale, aveţi mai jos ce a declarat marele erou naţional Raed Arafat, ministru secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă:

„Primul lucru să subliniez că acum avem o comisie care va face tot filmul situaţiei pentru a vedea dacă au fost probleme peste procedură. În astfel de situaţie, o persoană care doreşte să se sinucidă şi nu mai face apel pentru ajutor înseamnă că va fi o persoană cu care va fi greu de lucrat. Negociatorul creează o relaţie umană cu ea dacă reuşeşte. Informaţiile pe care le am de la colegii de la ISU: au avut o platformă de înălţare de salvare, dar persoana, văzând dacă oricine ar fi vrut să o salveze, se agita. Au adus perna acolo cu o oră jumătate înainte să se sinucidă. Umflarea pernei putea să îi atragă atenţia. Când a văzut acea situaţie: lumea se agita şi ea s-a agitat, şi mai târziu s-a aruncat. Perna are un efect limitat. Este calculată pentru o persoană cu aproximativ 100 de kg, de la o distanţă de 20-25 de metri. Dacă persoana vrea să se omoare, dacă vede altă persoană, oricum se mută şi se aruncă”

S-o luăm de la coadă la cap, ca să-i dăm anestezistului Arafat, cel care încearcă să anestezieze şi opinia publică, toate argumentele tehnice, de la miligrame de nuanţe la tone de evidenţe.

Românul adevărat Arafat şi drobul de sare... în gol

În primul rând, persoana de pe bloc, când a văzut altă persoană, de exemplu negociatorul care îi dădea să bea apă şi îi aducea mâncare, nu s-a aruncat. Cu o noapte mai devreme, de la etajul opt, cu siguranţă nu mai vedea nimic. Mai ales dacă, subtil, se mai stingea şi ceva iluminat public prin preajma blocului.

Argumentul cu limitările funcţionale ale pernei, de asemenea, nu stă în picioare. Blocul de opt etaje, e drept, nu are 20-25 m, are 30. Deci cu 20% mai mult. Dar nici femeia nu avea 100 kg, poate doar 70. Deci 30% mai puţin. Poate că, într-adevăr, nu scăpa intactă. Poate cu o mână ruptă sau coaste fisurate. Dar în viaţă.

(Paranteză, argumentele reprezentantului ISU care povestea despre cum aruncă perna „cu putere, de asfalt”, persoanele care sar pe ea, nici nu are rost să le comentez. În cazul de faţă, comparativ cu saltul direct pe caldarâm de la etajul 10, exagerarea efectelor secundare respective reprezintă o jignire a inteligenţei. Şi dacă, totuşi, comunicatorul ISU nu posedă minime cunoştinţe de fizică de-a 9-a, să mă caute personal. Că nu dau meditaţii gratis)

Atenţia care i-ar fi putut fi atrasă sinucigaşei de umflarea pernei, agitaţia şi toate celelalte motive puerile invocate de Arafat îl fac pe acesta chiar român adevărat. Acela care se teme de drobul de sare în loc să facă tot ce este posibil ca să salveze o viaţă.

Auzi mă, Arafate, dar dacă amărâţii ăia din Muntenegru, cu vehiculele lor vechi şi relieful de coşmar, stăteau să-şi cântărească toate riscurile înainte să-i readucă pe şosea pe românii din autocarul prăbuşit, cu ce prăpastia mă-sii mai defilai în avioane militare, mândru ca un salvator naţional? Doar cu nişte coşciuge cumva?

Goluri umplute cu vorbe

Femeia care a ameninţat 35 de ore că se aruncă în hău a demonstrat săraca, fără să vrea, ce prăpastie se cască de la vorbele ONG-istului de stat până la realitatea cruntă din sistemul care i-a fost pus la picioare, să demonstreze cât de bine îl poate conduce.

Cine a scrutat ştirile dincolo de poveştile lui Arafat, a putut observa că platforma de salvare a pompierilor, dincolo de faptul că nu se ştie dacă şi când a fost la faţa locului, nici nu ar prea ajunge până la etajul opt. Nici nu ar fi de mirare dacă ne gândim că autorităţile publice preferă să dea sute de mii de euro (!) pe macarale de fasonat arbori în loc de scări telescopice pentru pompieri, care ar putea salva vieţi.

Despre negociatorii folosiţi de ISU nici nu are rost să mai vorbim. Nu s-au făcut niciodată publice calificările lor, iar sinuciderea după 35 de ore a femeii îi descalifică din start, cu oricâte diplome s-ar făli. Unii nu rezistă nici opt ore să stea în picioare, darămite 35, cu un sendviş şi câteva pahare de apă, fără somn, fără toaletă, în echilibru pe o streaşină şi niciun haidamac de la jandarmerie să nu te poată apuca brusc de mâini să-ţi salveze viaţa.

Dar cea mai mare inepţie o susţine Arafat chiar din prima frază, aia cu procedurile. Părerea mea este că ISU nu au nici măcar proceduri viabile. Cred că nici nişte amărâte de instrucţiuni scrise nu au. Dacă aveau, perna nu ajungea cu o oră şi jumătate mai devreme de tragedie la faţa locului, adică la 33 de ore de la urcarea femeii pe bloc. Ce ne făceam dacă era un incendiu sau un cutremur?

Dacă existau proceduri, strada era izolată de public, negociatorii ar fi comunicat continuu cu pompierii de la bază, iar perna ar fi fost folosită dacă tot fusese adusă din alt judeţ. Femeia aceea a demonstrat, fără să vrea, că aşa-zisul sistem de urgenţă este de fapt Sistemul Melcilor, depăşit de situaţie, fie că este vorba de 35 de minute, ore sau poate chiar zile.

Pe scurt, sunt convins că marea structură a ISU nu îndeplineşte nici măcar standarde de management ISO, ca o amărâta de firmă. De trasabilitatea înregistrărilor nici n-are rost să mai discutăm, că speriem şi mai tare Raedul şi te pomeneşti că-şi dă demisia...

De la ONG-ist sărac la cel mai bine plătit medic la stat

Ştiu, este părerea mea şi risc multe huiduieli la adresa ei. Dar nu pot să nu fiu cinstit cu mine însumi cel puţin şi să nu recunosc că Raed Arafat nu-mi pare a fi voluntarul dedicat, ONG-istul încăpăţânat de pe vremuri. El s-a transformat într-un birocrat extrem de flexibil, mulat după interesele guvernului care îi oferă un post bine remunerat. Declaraţia lui de avere arată că lunar încasează peste 3.000 de euro, mai mult decât preşedintele ţării, dublu cât un chirurg, ba chiar mai mult şi decât un medic legist. Aşadar, îşi poate permite să constate fără pic de empatie că operaţiunea de salvare a reuşit doar că subiectul a decedat.

Şi nu doar asta îşi permite Arafat. Îşi permite să nu comenteze când ministerul lui Oprea achiziţionează sute de maşini 4x4 fragile pentru pompierii de la ISU, prin licitaţii pe baza criteriului „preţul cel mai mic” unde furnizorul este ca şi cunoscut de la bun-început.

Îşi permite să tacă mâlc asupra adevăratelor vinovăţii din Apuseni, impotenţelor de pe lacul Sutghiol, ba şi blaturilor din cazul Muntenegru. Apropo, Arafat, dacă ne urcăm pe un bloc în Podgorica, pariu că în trei ore nu mai avem unde sări, că umplu ăia strada de saltele?

Dar, cel mai grav după părerea mea, Arafat amestecă spiritul civic militant, care a clădit SMURD-ul, cu imobilismul birocratic în care se scaldă liderul ajuns un biet şef, ghiftuit de beneficii şi rupt de realitate. Birocraţii nu salvează vieţi, Arafat! Adesea însă le dau mai multe şanse să se sfârşească...

Cazul Arafat ar trebui să ducă la o completare în legea conflictului de interese: interzis accesul la guvernare pentru şefii de organizaţii neguvernamentale. Că ipocrizia nu se poate interzice prin lege....

Românii se încăpăţânează să creadă în omul-providenţial Raed Arafat. Când, de fapt, acesta ar putea fi doar un tip isteţ, care a speculat o oportunitate. Bravo lui şi îi vom fi mereu recunoscători pentru ce a făcut! Dar apoi s-a culcat pe urechea asurzită de atâtea avantaje de la stat. Iar providenţa a rămas acolo unde era şi înainte. Acolo sus. Acolo unde va rămâne şi eterna întrebare "de ce n-am încercat măcar?" când ar fi putut rămâne o certitudine: "am încercat dar n-am reuşit!" Nu era mai cinstit aşa, Arafat?

De exemplu, de data asta, slavă Domnului că am avut de-a face cu o biată sinucigaşă şi nu cu un atentator-sinucigaş...