Berceanu susţine că firmele lui Bucşaru au profitat de sistemul ticăloşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul transporturilor se gândeşte să cerceteze atent trecutul instituţiei pe care o conduce "S-ar putea ca, de acum încolo, să-mi aloc o parte din energie pentru a mă uita prin

Ministrul transporturilor se gândeşte să cerceteze atent trecutul instituţiei pe care o conduce

"S-ar putea ca, de acum încolo, să-mi aloc o parte din energie pentru a mă uita prin trecut", a ameninţat, ieri, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, într-o conferinţă de presă care a făcut trimitere la scandalul "celui de-al doilea bileţel" al preşedintelui Traian Băsescu.

Berceanu a prezentat o listă cu zeci de firme plătite de către unităţi din subordinea ministerului, plăţi care nu s-au făcut preferenţial şi în niciun caz în urma unor bileţele, zice Berceanu. Pe aceste liste figurează Spedition UMB, Pa&Co International şi Valahorum, nume vehiculate în recentele scandaluri vizând cercuri de interese apropiate preşedintelui Băsescu.

Ministrul Berceanu a ţinut însă să accentueze că plăţile în cauză au venit ca urmare a cheltuielilor angajate de administraţia PSD, "în bătaie de joc faţă de orice fel de legi". Berceanu a dat ca exemplu "cheltuielile umflate" făcute de fostul director Necolaiciuc de la CFR Infrastructură pentru modernizarea gării din Focşani sau a restaurantului Peronul zero din subsolul Ministerului Transporturilor, contract executat de firma Valahorum.

"Mulţi oameni o iau razna"

Firma Valahorum s-a divizat ulterior în patru firme, printre care şi Art Construcţii "92 S.A., protagonista "scandalului celui de-al treilea bileţel" (presa a dezvăluit că şeful statului a primit în aprilie 2005 un memoriu de la patronul Dumitru Bucşaru, memoriu pe care l-a trimis mai departe ministrului Gheorghe Dobre, pentru rezolvarea legală a celor declarate).

Ministrul Berceanu a recunoscut astfel implicit că parte din cheltuielile reclamate de patronul Art Construcţii sunt nejustificate.

Fostul director Necolaiciuc a fost instalat la CFR înainte de 2001, când Ministerul Transporturilor a fost condus chiar de Traian Băsescu. Amintindu-i acest fapt, ministrul Berceanu spune că "Mulţi oameni par în regulă la început (precum Necolaiciuc - n.n.), după care o iau razna".

Ministrul a dat de înţeles că sunt încă multe de descoperit dacă se uită "mai atent" în contractele semnate de administraţia PSD-istă. El a acuzat că, mai ales pe ultima sută de metri, Guvernul Năstase a angajat cheltuieli de 5.000 de miliarde de lei vechi numai prin Ministerul Transporturilor. "Când Năstase ar fi ajuns preşedinte şi Mitrea prim-ministru, ar fi găsit o formă de plată".

La cantina MTCT, care a fost renovată atât de luxos, nu se pot face decât nunţi de genul celor pe care le mai vedeţi pe la TV. Puteţi merge să vedeţi cum au fost renovaţi 300 de metri pătraţi cu 113 miliarde de lei. Cum pot fi băgaţi atâţia bani într-un subsol?

Nu trebuie să primim lecţii de la cei care au pus la punct un astfel de sistem, de la cei care l-au ţinut în braţe pe Necolaiciuc de la Compania de Căi Ferate, care a încheiat contracte cu cifre de-a dreptul halucinante
Radu Berceanu,
pentru NewsIn

Primele semne de "nesupunere"

Prezent la "interviurile 2+1" ale ziarului Adevărul, în ediţia din 29 ianuarie, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, dădea primele semne de "nesupunere" faţă de linia Băsescu. El a admis că PD şi-ar putea căuta un alt lider în cazul în care cel actual nu s-ar mai dovedi suficient de puternic şi a criticat modul în care Elena Udrea a lansat "scandalul bileţelului".

"Nimeni nu e de neînlocuit, nici Băsescu"

- Cum v-aţi imagina Partidul Democrat fără Traian Băsescu? Poate nu o să mai fie acea locomotivă, mai ales că alegerile nu mai sunt cuplate...

- Radu Berceanu: Peste tot în lume există conexiuni. Un lider foarte puternic are o foarte mare influenţă asupra acelui partid.

Atâta vreme cât Chirac a avut un mandat puternic, formaţiunile din care a provenit aveau tot timpul o legătură de tipul acesta. Acum, fiindcă este la sfârşit, lucrurile se pot duce într-o altă direcţie. La fel şi la Blair, câtă vreme a fost puternic politic, electoral, Partidul Laburist nu a putut să se desprindă de el.

- Deci, dacă Băsescu va slăbi?

- Dacă liderul nu mai este puternic, iar partidul este serios şi are un traseu de lungă durată, îşi caută alt lider.

- Aţi avea puterea aceasta, la o adică?

- Păi, am avut puterea! Când nu a mai fost Petre Roman, a venit Traian Băsescu. Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit. Radu Berceanu nu este de neînlocuit, nici Vasile Blaga, nici Petre Roman, nici Traian Băsescu.

- Nu aţi susţinut-o suficient pe Elena Udrea în scandalul biletului. Declaraţiile PD ni s-au părut destul de reţinute.

- Politica este un joc de echipă. Poate o să ajungă şi doamna Udrea să înveţe lucrul ăsta. Nu Partidul Democrat n-a prea susţinut-o, ci doamna Udrea nu a vrut să aibă posibilitatea să fie susţinută.

Dacă voia, venea şi spunea că are o chestiune cu încărcătură, pe care vrea să o lanseze. Aşa se face dintotdeauna în Partidul Democrat şi, după părerea mea, în toate partidele.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite