Baza Kogălniceanu, la un pas să ajungă pe mâna ruşilor. Cum a încercat omul lui Putin să participe la modernizarea unei baze NATO din România

Noi semne de întrebare apar cu privire la modul de selecţie a companiilor care s-au înscris la licitaţia pentru faza 1 a proiectului de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu din Constanţa unde vor activa circa 10.000 de soldaţi şi personal civil NATO, în valoare de 2,148 miliarde de lei fără TVA, la care s-au înscris opt companii şi asocieri de companii.
O baza militara in tara noastra, oricui ar fi ea, nu este un act de mandrie. As spune ca este o slabiciune a statului. Un stat care nu este in stare sa se apere singur si mai ales are o diplomatie deplorabila. Bazele militare din orice tara au o influenta nefasta asupra politicii de independenta, suveranitate si dezvoltare economica a tarii. Intodeauna statul isi va plia actiunile in functie de interesul stapanului bazei militare. Si niciodata invers. Dupa ce am dat afara trupele sovietice din tara in 1958, nici macar aplicatii ale trupelor Tratatului de la Varsovia nu acceptam pe teritoriul nostru. Singurele aplicatii se faceau la harta.
Am intrat in NATO am intrat in UE dar in toate domeniile sunt nostalgici ai comunismului,pentru ei a fost bine atunci,este bine si acuma pentru ca si-au pus copiii si rudele in functii inalte,le-au facut legi preferentiale ,ce mai o duc bine doar facand diversiuni ! Nu mira pe nimeni ca se dau avize de acest fel,asa popor asa politicieni !
Deci inca avem tradatori rusofoni pe-acolo. Trebuie facuta o curatenie urgenta. Probabil sunt cei ai caror parinti au fost slugi la rusi si la securitate. Si faptul ca isi turnau vecinii care ascultau Europa libera si primeau 1kg de carne in plus fata de sarakii de rand direct la usa le dadea un aer de superioritate. La fel ca si cei care vor sa iesim din NATO si din UE. Pentru ca nu au reusit sa faca nimic in viata vor sa ii aduca si pe restul la nivelul lor....lol
Roman din Ardeal ..nici vorba ..Rusia cu bani putini poate recruta tradatori de neam si tara fara prea multa osteneala ..cu atat mai mult in partea sudica a Romaniei care pentru bani vand me ma-sa pe tac-su pe frati-su deci .este o problema cu care Rusia chiar nu-si face probleme Au fost ei in stare sa fure motorina de milioane de dolari ani de zile ,dar sa sa pui o firma cu actionariat rusesc sa-ti modernizeze o baza militara e prea de tot ..ma intreb chiar in asa hal am ajuns de un jigodism de neimaginat ..
Un om de stanga-Te inseli,suntem stat NATO si avem si obligatii nu numai drepturi.Cu povestile astea vanatoresti pe care le bagi tu la inaintare faci un mare rau tarii si esti,vrei nu vrei,idiotul util al rusilor.
pey numeroase lucrari importante din Romania au fost facute si se mai fac de Strabag. Pana si Sibiul cand se pregatea sa devina capitala culturala europeana a fost reconditionat de Strabag. Asta insemna ca primaria sa puna pe altii sa inforeasca urbea ?
Este tradare!
@Patitul Stan În Franța nu sunt baze militare americane...
............ Baza aia ... si altele ... nu-s pentru cine se pregateste , in viata oricat ai planifica , soarta mai pune uneori cate o virgula .... si schimba tot .
Domnule Stengaru Cosmin Nuu schimba nimic. Cu armata aia de 150.000 si plina de harburi nici pe ucrainieni nu sa o ii infrangeti. O sa va dea palme la fund pana ramaneti cu el rosu. Pana sa ajungeti la granitele lumii civilizate nici praful nu o sa ramana din blindatele voastre. In cel mai bun caz o sa mai aveti un sfert. O sa fiti bombardati pana la dracu inapoi la Moscova. Voi sunteti nebuni? Mai sar si chinezii pe voi. Ce sansa aveti voi sa castigati un razboi cu occidentul? Nu va puteti apropia de litoralul romanesc al Marii Negre si voi sperati cai verzi pe pereti. Sunteti penibili.
Apropos....breaking news....cica, ca era de asteptat. Bursa de la Moscova tocmai s-a prabusit si rubla a atins cel mai mic nivel din ultimii ani. Toti cei care au active de stat de-ale Rusiei au inceput sa le vanda intr-un mod alarmant. Inclusiv cei din Uzbekistan, Kazahstan, Armenia 😂😂😂😂. Cred ca numa Lukashenko tine de ele in speranta ca or sa creasca mai ceva ca bitcoinul dar io cred ca o cam pariat pe calul gresit. Il asteptam in vara la portile Poloniei a Romaniei si Ucrainei in cautare de ajutoare umanitare. Si trolii putlerboti declara victoria pe-aici si rubla tocmai s-a prabusit cu vreo 25%, in ultimele luni. 😂😂😂😂
ion ion codreanu De ce ? Frantujii au un Macron ...sau de ce ?
Ivan cel balbait Rusia e 'ici Franta e hat. Ai dat cu mucii in fasole.
octavian călin Și dumneata chiar crezi că motorina aia a fost furată fără sprijinul unuia din interior adică a unui american?Este greu cu românul.....dacă pui un român și un neamț să strîngă patru șuruburi la o placă ,atunci neamțul a va face conștiincios dar românul va pune doar trei șuruburi fiincă știe că va ține și cu trei și al patrulea șurub îl bagă-n buzunar .Modul ăsta ...descurcăreț de acțiune și comportament este consecința faptului că am stat atît amar de vreme sub talpa diferitelor imperii.....
vad ca roman din ardeal a calcat pe coada un trol rusofil. LOL i-a turnat ala o roaba de minusuri in 5 minute :)
Caruta aia de minusuri pe care a incasat-o Roman ardelean in 5 minute o mai gasim la Omul de stanga. Sa fie el ala cu dispozitivul de decredibilizare a voturilor sau Stan Nepatitul?
adrian hora-Corect Adriene,au programe de dat minusuri muscalii,ceva de speriat.Dar efectul este invers,in loc sa renuntam,noi le dam in rat mai tare,mai rau,mai vartos,sa le iasa pupincurismul rusesc din cap.Daca nu se-nvata minte,mai bine pentru noi,ca ne place sa le dam la oase si sa-i injuram.
UN OM DE STANGA "Belgium List of United States Army installations in Belgium Bosnia-Herzegovina NATO Headquarters Sarajevo Bulgaria Main article: List of joint US-Bulgarian military bases Aitos Logistics Center, Burgas Province Bezmer Air Base, Yambol Province Graf Ignatievo Air Base, Plovdiv Province Novo Selo Range, Sliven Province Germany Main article: List of United States Army installations in Germany Bleidorn Housing Area, Ansbach Dagger Complex, Darmstadt Training Center Griesheim (scheduled to close in 2015) Edelweiss Lodge and Resort, Garmisch-Partenkirchen Lucius D. Clay Kaserne (formerly Wiesbaden Army Airfield), Wiesbaden-Erbenheim Germersheim Army Depot, Germersheim Grafenwöhr Training Area, Grafenwöhr/Vilseck Hohenfels Training Area/Joint Multinational Readiness Center, Hohenfels (Upper Palatinate) Husterhoeh Kaserne, Pirmasens Kaiserslautern Military Community Katterbach Kaserne, Ansbach Kelley Barracks, Stuttgart Kleber Kaserne, Kaiserslautern Military Community Lampertheim Training Area, Lampertheim (scheduled to close in 2015) Landstuhl Regional Medical Center, Landstuhl McCully Barracks, Wackernheim Miesau Army Depot, Miesau Oberdachstetten Storage Area, Ansbach Panzer Kaserne, Stuttgart Patch Barracks, Stuttgart Pulaski Barracks, Kaiserslautern Rhine Ordnance Barracks, Kaiserslautern Robinson Barracks, Stuttgart Rose Barracks, Vilseck Sembach Kaserne, Kaiserslautern Sheridan Barracks, Garmisch-Partenkirchen Shipton Kaserne, Ansbach Smith Barracks, Baumholder Storck Barracks, Illesheim Stuttgart Army Airfield, Filderstadt Mainz-Kastel Storage Station (scheduled to close in 2015) USAG Wiesbaden Military Training Area, Mainz, Gonsenheim/Mombach USAG Wiesbaden Training Area, Mainz Finthen Airport USAG Wiesbaden Radar Station, Mainz Finthen Airport Urlas Housing and Shopping Complex, Ansbach (converted from Urlas Training Area in 2010-2011) Italy Camp Darby, Pisa-Livorno Caserma Ederle, Vicenza Caserma Renato Del Din, Vicenza Kosovo Camp Bondsteel Camp Film City Poland Łask Air Base Portugal (Azores) Lajes Air Base Romania Deveselu Airbase Mihail Kogălniceanu International Airport" Link: en.wikipedia.org/wiki/List_of_United_States_military_bases P.S.: am pus ghilimele
In ce lume traiesti?
Culmea este că „analistul militar” care înfierează în articol superficialitatea evaluării ofertanților face parte chiar din categoria profitorilor menționați de tine...