Băsescu, la final de mandat, către Antena 3: Fratele meu nu a luat bani. Dumneavoastră, Abraham şi Bercea aţi făcut o înscenare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima conferinţă de presă susţinută în calitate de preşedinte al României, Traian Băsescu a declarat că fratele lui, Mircea Băsescu, „nu a luat bani”, referindu-se la acuzaţia potrivit căreia acesta ar fi primit 250.000 de euro pentru a-l scăpa de închisoare pe Bercea Mondial, adusă în discuţie de un jurnalist Antena 3.

Pe 13 octombrie, preşedintele Traian Băsescu a declarat, că din 22 decembrie, după terminarea mandatului, va vorbi despre cazul în care este implicat fratele său şi despre „cazul Bercea –Abraham” (avocatul Pavel Abraham, n.r.). Sâmbătă, 20 decembrie, cu ocazia ultimei conferinţe de presă, susţinută în calitate de preşedinte al României, un reporter Antena 3 a făcut referire la dosarul în care este implicat Mircea Băsescu.

Reporter Antena 3: Aţi început mandatul cu familia alături. Îl încheiaţi cu fratele în arest la domiciliu, cu ginerele în urmărire penală, cu fetele implicate în diverse scandaluri. Când explicaţi?

„Imediat ce mă invitaţi la o emisiune în care nu aruncaţi toate minciunile şi îmi daţi şi mie şansa să răspund. Vă pot spune, dar nu o să vă placă”, a răspuns Traian Băsescu. 

Aş vrea să fim decenţi. Fratele meu nu a luat bani. Se va demonstra acest lucru. Va demonstra justiţia. Împreună, dumneavoastră, Abraham şi Bercea aţi făcut o înscenare. Era vorba de bani pe care i-a primit şi îi dădea familiei Bercea”, a continuat Băsescu. 

„Îmi permit să spun acest lucru acum când mai am câteva ore până termin mandatul. V-am spus că voi vorbi când îmi termin mandatul. Am dat un răspuns: înscenarea pe care aţi facut-o cu domnul Abraham la ordinul şefului dumneavoastră”, a acuzat preşedintele încă în funcţie, care a adăugat că momentul arestării fratelui său a fost unul „extrem de dificil”.

În timpul conferinţei, un alt reporter Antena 3 a incitat spiritele. La sesiunea întrebări-răspunsuri, acesta s-a ridicat şi l-a întrebat pe Băsescu: „Antena 3 e aici?”. După ce l-a rugat pe jurnalist să repete întrebarea, preşedintele în funcţie a răspuns ironic:

„Aaa, Antena 3! Dar ce? E televiziune?! Ştiam că e doar presa aici, îmi pare rău”.

Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

    

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată pe 14 iulie 2014, fratele preşedintelui fiind acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.  Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

Cei doi au fost arestaţi pe 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.  În 26 noiembrie, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial - soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.


Citeşte şi:

VIDEO Ultima conferinţă a lui Băsescu la Cotroceni: Alina Bica intră în lunga listă de oameni cu care am dat-o în bară 

Traian Băsescu a susţinut, sâmbătă, ultima sa conferinţă de presă în calitate de preşedinte al României, la Palatul Cotroceni. Având ca teme principale securitatea României, relaţia României cu Uniunea Europeană şi NATO şi statul de drept, Băsescu a vrut să ofere „o poză reală” a României şi a evoluţiei statului pe parcursul celor zece ani de mandat prezidenţial.

Băsescu, către Duşa: Comisarul Moscovici discută luni cu ministrul Finanţelor pentru a mări deficitul

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ministrului Apărării, Mircea Duşa, că, luni, comisarul european desemnat pentru Economie Pierre Moscovici va discuta cu ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, pentru a găsi o formulă în vederea măririi deficitului, astfel încât bugetul Apărării să poată fi majorat.

Klaus Iohannis depune duminică jurământul. Ulterior, Băsescu îi va preda ştafeta la Cotroceni: „Îi las câteva lucruri bine făcute, să le continue”

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, va depune jurământul duminică, la ora 12.00, în şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor. După-amiază, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia de predare-primire a funcţiei între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

Băsescu, la final de mandat: România nu poate accepta şi nu îşi doreşte proiectul South Stream

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că s-a opus din nou reluării proiectului South Stream, „suprasusţinut de OMV Petrom”, care ar dori să pompeze gazul din Marea Neagră în South Stream, ceea ce ar face din România, care e proprietara gazului, o ţară dependentă de infrastructura Gazprom.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite