Băsescu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că a colaborat cu Securitatea: „Nu mă apuc să dau cu pietre în judecători“

Băsescu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că a colaborat cu Securitatea: „Nu mă apuc să dau cu pietre în judecători“

FOTO: Mediafax

Traian Băsescu a comentat vineri decizia Curţii de Apel Bucureşti. Vineri, magistraţii au decis că demnitarul a colaborat cu Securitatea.

„Voi contesta decizia la Înalta Curte. Îmi pare rău că a apărut după ce am condamnat comunismul şi am deschis arhivele Securităţii. Nu mă apuc să dau cu pietre în judecători. Nu am ce să-mi reproşez. Astea au vremurile în care eu am trăit. Nu am le comenta.Nu voi face o bătălia publică din acest verdict. Va trebui să fiu mai clar în declaraţiile de la Înalta Curte”, a declarat fostul preşedinte.

În plus, fostul şef al statului a declarat că are o ”oarecare amărăciune”. „Pentru mine, trebuie să recunosc, că este o oarecare amărăciune, după ce am condamnat comunismul, am deschis arhivele Securităţii şi le-am transferat către CNSAS, prin dispoziţia mea, am deschis arhivele Comitetului Central, acum să am un asemenea verdict”, a mai spus Băsescu, afirmând că nu a ştiut niciodată şi nici nu a încercat să afle dacă există documente în arhivă care să-l vizeze.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Decizia a fost luată în dosarul în care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a solicitat instanţei stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul fostului preşedinte. Decizia nu este una definitivă.

La ultimul termen din dosar, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securităţi, aşa cum a susţinut în repetate rânduri. „Nu il comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS, ne va impăca un al treilea, judecătorul. (...) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la Curtea de Apel Bucureşti.

Traian Băsescu a mai precizat că o decizie a instanţei în defavoarea sa îi va afecta imaginea. Întrebat dacă a fost colaborator al fostei Securităţi, fostul şef al statului a spus: „Nu, am declarat tot timpul că nu”, arată mediafax.ro. Pe 29 mai, Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat la Secţia Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cere stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. 

Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: