Bani pentru consolidarea Cetăţii Sucevei
0Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunţat, ieri, la Suceava, că MCC va aloca, în anul 2007, o sumă "considerabilă" pentru lucrări de consolidare la Cetatea de Scaun a
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunţat, ieri, la Suceava, că MCC va aloca, în anul 2007, o sumă "considerabilă" pentru lucrări de consolidare la Cetatea de Scaun a Sucevei, în condiţiile în care fondurile repartizate în 2006 acestui obiectiv istoric au fost modeste. Iorgulescu a susţinut că, dincolo de responsabilitatea pe care Ministerul Culturii o are în protejarea patrimoniului naţional şi de sprijinul acordat de acest minister, va trebui să existe şi o implicare mai importantă pe plan local, atât a Primăriei Suceava, cât şi a Consiliului Judeţean Suceava. De asemenea, Iorgulescu şi-a exprimat speranţa că Muzeul etnografic Hanul Domnesc din Suceava îşi va menţine destinaţia culturală chiar şi după ce clădirea va fi retrocedată fostului proprietar.