Articol publicitar

Bancă germană face o ofertă profitabilă pentru populaţie în Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzarea covoarelor orientale de calitate din hala G1 din incinta Romexpo se realizează, parţial, chiar sub preţul aplicabil pentru comerţul angro / Lichidarea totală a covoarelor gajate din Bucureşti se va finaliza în următoarele zile

BUCUREŞTI. Numeroşi locuitori nu au scăpat ocazia de a profita de vânzarea, organizată în numele unei bănci germane, de covoare persane nobile, executate manual, ale unui renumit magazin de specialitate, în vederea achitării datoriilor restante. Acest drept le aparţine: „Cauza unei asemenea lichidări reprezintă, de cele mai multe ori, o serie de greşeli de management”, a declarat coordonatorul operaţiuni, domnul Hans-Joachim Breier. „De aceea, oamenii nu trebuie să se sfiască în a profita de, probabil, cea mai bună ocazie a anului din Bucureşti!”

În pofida interesului activ, stocul imens, care cuprinde aproape toate modelele de covoare posibile – de la adevărate comori precum covoare de mătase executate manual din peste 10 milioane de noduri până la piese de muzeu – nu este nici pe departe epuizat. În vederea asigurării unei lichidări complete în termenul acordat, au fost stabilite reduceri de cel puţin 50%, parţial şi de 67% din valoarea evaluată! Brier a afirmat că „având în vedere volumul foarte mare, reducerea preţurilor este singura opţiune...”

Pentru a acorda tuturor celor interesaţi timpul necesar pentru a analiza gama largă de covoare originale, vânzarea specială cu care a fost însărcinată „Lichidări Bavaria” în hala G1 din incinta Complexului Expoziţional Romexpo in Bucureşti (acces din Bulevardul Expoziţiei / intrarea C, locuri de parcare gratuite direct în faţa halei, telefon 02 12 / 07 70 44) este deschisă vineri, 28 februarie, şi sâmbătă, 1 martie, între orele 10.00 – 19.00, precum şi duminică, 2 martie, între orele 11.00 – 18.00; în plus, lichidarea are loc şi luni, 3 martie, între orele 10.00 – 19.00 şi, probabil, la o altă dată ulterioară. Locuitorii sunt  îndemnaţi să îşi folosească, la fel ca cei dinaintea lor, dreptul de a negocia şi să nu piardă această ocazie extraordinară!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite