„Baletul“ Lukoil încinge spiritele. Cum s-au retras ruşii din Europa de est, sub presiunea evenimentelor, în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a avut o reacţie dură la adresa Lukoil, căreia i-a transmis că e liberă să plece din România. Asta după ce conducerea companiei ruse a ameninţat că o va închide dacă nu se ridică sechestrul pus de procurori pe materii prime.

Ancheta în dosarul „Lukoil” în care procurorii cercetează un prejudiciu de 230 de milioane de euro creat prin evaziune fiscală şi spălare de bani încinge spiritele.
După ce zilele trecute premierul Victor Ponta s-a pronunţat tranşant împotriva sechestrelor puse de magistraţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti asupra rafinăriei Petrotel Lukoil, joi a venit rândul preşedintelui Traian Băsescu să iasă la rampă.

De la Cotroceni, şeful statului a transmis un mesaj extrem de dur conducerii companiei Lukoil, care a ameninţat că va închide rafinăria de la Ploieşti, dacă procurorii nu ridică sechestrul parţial instituit în cadrul anchetei pentru evaziune fiscală. „Ia plecaţi acasă, băieţi, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria!”, a tunat preşedintele. Totodată, Traian Băsescu a atenţionat Guvernul să fie pregătit să preia rafinăria, dacă Lukoil nu reia producţia.

Băsescu: Dacă Lukoil vrea legile de la Moscova, se duce acolo

Comportamentul părţii române faţă de Lukoil trebuie să fie „pe înţelesul ruşilor”, a spus preşedintele Traian Băsescu, el avertizând că această companie trebuie să se hotărască: ori respectă legile statului român şi rămâne aici, ori, „dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo”.

Şeful statului a adăugat că România este stat de drept şi că legea se aplică tuturor în mod egal. „Aşa ceva face Putin în ţară, nu într-o ţară a Uniunii Europene. Comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor, şi ar trebui să ne comportăm la fel. Lukoil nu poate să spună: «Închid pentru că vreau eu. Pentru că am probleme cu justiţia, eu închid şi vă pedepsesc, vă las în şomaj, vă afectez şi Oltchimul, pentru că aşa vreau eu». Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piaţa românească, dacă asta îi este abordarea”, a subliniat şeful statului.

CSM verifică declaraţiile premierului

Cu doar câteva ore înainte de ieşirea publică a preşedintelui Băsescu, membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) tocmai hotărâseră să sesizeze Inspecţia Judiciară  cu privire la afirmaţiile primului-ministru Ponta referitoare la ancheta Lukoil, concluziile urmând să fie prinse într-un raport privind apărarea independenţei justiţiei. La finalul şedinţei, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, s-a arătat însă sceptic în privinţa demersului CSM, afirmând că „acest instrument prevăzut de lege (sesizarea Inspecţiei Judiciare – n.r.) este ineficient”.

A evitat însă să spună că Inspecţia Judiciară va face verificări şi cu privire la unele declaraţii potrivit cărora Niţu şi soţia sa, magistrat la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, au pus presiune pe procurori pentru ridicarea parţială a sechestrului la rafinăria Petrotel. Nu s-a dat totuşi în lături din a condamna presiunile făcute asupra Justiţiei de către Lukoil. „Declaraţiile Lukoil sunt de natură să pună presiune pe procuror şi să-l timoreze! Pentru că, un astfel de anunţ: – Dacă mâine nu opreşti sechestrul, noi plecăm de aici – este o presiune”, a arătat acesta.
În ceea ce priveşte anchetatorii din Ploieşti, aceştia au intrat în „silenzio stampa“.

În tăvălugul zvonurilor privind presiuni politice şi economice, procurorii ploieşteni s-au rezumat la informări oficiale privind percheziţiile şi cercetările care se desfăşoară în dosar.

Procurorul din cazul Lukoil, spaima evazioniştilor

Controversatul dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro de la Lukoil România este instrumentat de Mircea Negulescu, procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, devenit, în ultimul an, spaima evazioniştilor. Şi nu degeaba, pentru că acelaşi procuror s-a ocupat de cercetările în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro „Alexe-Păvăleanu“, care au culminat, după preluarea acestuia de către DNA,  cu deschiderea unui dosar penal pentru corupţie pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma (PSD).

Dosarul, cu largi încrengături, a dus şi la arestarea mai multor patroni din Prahova în domeniul construcţiilor şi al asfaltărilor, abonaţi de ani buni la lucrări pe bani publici.   Mircea Negulescu s-a ocupat, recent, şi de dosarul lui Theodor Berna, proprietarul Tehnologica Radion, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România. Acesta a fost arestat preventiv pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 100 de milioane de euro.

Cum s-a retras Lukoil din statele aflate în jurul României

Izbucnirea conflictului din Ucraina nu a fost de bun augur pentru Lukoil, grupul petrolier rus fiind forţat de circumstanţe să se retragă de pe mai multe pieţe în ultimele luni, respectiv Cehia, Slovacia şi Ungaria, dar şi Ucraina.

Lukoil a vândut cele 240 de staţii de alimentare din Ucraina către fondul austriac de investiţii AMIC Energy Management GmbH, fără a preciza preţul tranzacţiei, după ce vânzările au scăzut în acest stat cu 42%, iar grupul extremist „Sectorul de Dreapta“ a pichetat o parte dintre benzinăriile companiei, îndemnând şoferii la boicot. Şeful fondului este Wolfgang Ruttenstorfer, fost director general al grupului austriac OMV şi membru independent în Consiliul de Administraţie al Gazprom Neft.

Ulterior, în luna august, Lukoil a anunţat şi ieşirea de pe pieţele din Cehia, Slovacia şi Ungaria. Mai exact, Slovnaft – filiala din Cehia a grupului maghiar MOL – a cumpărat cele 44 de staţii din acest stat, în vreme ce o companie necunoscută şi proaspăt înfiinţată, Norm Benzinkút Kft, a cumpărat cele 75 de staţii din Ungaria şi pe cele 19 din Slovacia. În anul 2011, Lukoil a întâmpinat acuzaţii de evaziune şi în Bulgaria.

În 2013, Lukoil şi-a vândut şi rafinăria din Odessa către Vetek Group, controlat de către oligarhul ucrainean Serhiy Kurchenko, un apropiat al fostului preşedinte Viktor Ianukovici, şi aflat acum pe lista sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană.

Grupul Lukoil nu se află direct pe lista sancţiunilor şi are în continuare acces la finanţare pe pieţele din Europa şi SUA. Totuşi, acesta este deja afectat: în luna iunie, miliardarul Leonid Fedun, care deţine acţiuni la Lukoil alături de oligarhul Vagit Alekperov, a anunţat că grupul rus va constitui rezerve de 30 de miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a-şi reduce dependenţa de pieţele financiare, prin reducerea unor investiţii.

Ponta intervine, procurorii fac alba-neagra cu sechestrul

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au declanşat, pe 2 octombrie, o anchetă de amploare urmată de percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti. Acuzaţiile: evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de aproximativ 230 de milioane de euro.
A doua zi, oficialii Lukoil au anunţat că au început procedurile de oprire a producţiei rafinăriei Petrotel, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei.  Decizia a stârnit nemulţumirea sindicatelor, care i-au cerut ajutor lui Victor Ponta. „Ca urmare a blocării conturilor, nu se pot plăti furnizori şi antreprenori şi chiar şi salariile salariaţilor, ceea ce ar face ca peste 2.500 de salariaţi de pe platformă să rămână fără obiectul muncii. (...) Vă rugăm să ne sprijiniţi”, se arată într-o scrisoare adresată premierului.

Premierul s-a pronunţat tranşant împotriva sechestrului. „Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice (...)”, a declarat Ponta. La doar o zi după ieşirea publică a premierului, procurorii au anunţat că au ridicat parţial sechestrul pus pe conturile bancare şi stocurile comerciale ale companiei petroliere, dar că l-au pus sub urmărire penală pe directorul general al Petrotel Lukoil SA Ploieşti, Andrey Bogdanov, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Oficialii Lukoil nu au fost însă mulţumiţi şi au ameninţat că, în cazul în care măsura sechestrului nu va fi revocată în totalitate, vor închide rafinăria şi vor pleca din România.

(Dana Mihai)

Citeşte şi:

Ponta: Atacul lui Băsescu reflectă o persoană incapabilă să îşi exercite funcţia

Atacul preşedintelui Traian Băsescu la adresa magistraţilor, primarilor, pensionarilor, muncitorilor de la Lukoil, precum şi indicaţia referitoare la câţi bani trebuie daţi pentru o operă a lui Brâncuşi reflectă o persoană incapabilă să îşi exercite funcţia, a afirmat premierul Victor Ponta, la scurt timp după declaraţia preşedintelui Traian Băsescu.

Ruşii de la Lukoil ameninţă cu închiderea rafinăriei Petrotel. Procurorii au blocat stocurile strategice

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite