Azi, la Strasbourg, test cu turnesol pentru politica românească

Va fi un test important pentru că, pe fond, se va putea vedea care este poziţia faţă de România şi problemele ei recurete a principalelor grupuri parlamentare şi, implicit, a partidelor politice europene pe care le reprezintă.

Vom vedea dacă da sau nu (şi în ce proporţie), cei de la socialiştii europeni şi de la ALDE, vor dori să dea semnale care să întărească perspectiva anunţată deja de liderii celor două formaţiuni în ce priveşte viitoarea posibilă excludere a omologilor lor români pe motiv că aceştia au devenit o vulnerabilitate prea importantă pentru a fi trecută cu vederea aşa cum i-au acuzat de mai multe ori cei din PPE şi din grupul verzilor.

Dar, aşa cum vă spuneam în urmă cu câteva zile, chestiunea fundamentală este una cu implicaţii în negocierile intense care deja au început între partidele politice europene asupra modului în care vor fi repartizate viitoarele funcţii în instituţiile europene, totul pe baza unor scenarii minimale şi maximale de care dispune fiecare partid în ceeda ce înseamnă reprezentarea sa în PE după alegerile din 26 mai. Totul pus în balanţă cu ceea ce va fi ponderea populiştilor şi “suveraniştilor” europeni din grupul ce ar putea fi coprezidat de Marine Le Pen şi Salvini. Pare însă cert, conform diverselor estimări care circulă în acest moment, că PPE va dispune în continuare de cel mai mare număr de mandate, dar nu suficiente pentru a-şi asigura majoritatea, fiind deci obligat să negocieze cu Verzii şi cu “grupul Macron” care va include, relativ posibil, şi pe cei din ALDE-Europa (unde ar veni şi cei din USR-PLUS cu condiţia ca partidul ALDE-România să fie eliminat din schemă de Guy Verhofstadt). Un grup ce va avea o majoritate certă, mai ales dacă va continua, pe marile probleme strategice, dialogul tradiţional pentru obţinerea de echilibru cu cei de la socialiştii europeni, toţi doritori să stabilească nişte criterii comune pentru supravieţuirea comună şi să pună încă de acum bazele unui front comun împotriva populiştilor. Ceea ce ar putea duce, cum s-a mai întâmplat, la constituirea unei “centuri sanitare” relativ importante şi care, atunci, a funcţionat rapid şi ireproşabil. Se transmitea atunci, încep să se dea acelaşi mesaj pe diverse canale complet neoficiale dar foarte ascultate, vechi şi de nădejde, că cine se va duce înspre grupul respectiv, cine va încerca alianţele formale sau informale cu acesta, se va găsi izolat şi marginalizat. Iar asta, în “satul global” care este capitala Europei, înseamnă cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla. Îmi amintesc că se ajunsese ca, atunci când asistenţii parlamentarilor din grupul respectiv soseau cumva în restaurantul Parlamentului, nu se puteau aşeza decât alături de cei din grupul lor, ceilalţi ridicându-se ostentativ şi mutându-se la altă masă...

Se discută acum cum vor se face jocurile instituţionale de anasamblu în varianta celor două scenarii rezultate din victoria la preşedenţia Comisiei Europene a lui Weber (PPE, cea mai probabilă variantă) sau Timmermans (socialişti). Şi, ca ţară, România se află în incredibil de proasta situaţie de a înregistra o contra-performanţă diplomatică totală: suntem ţinta celor mai dure, perseverente şi argumentate atacuri atât din partea celor două partide politice europene şi a grupurilor lor parlamentare cât şi, foarte precis, a celor doi corifei politici care vor face jocurile la cel mai înalt nivel în politica europeană.  

Ei bine, conform unui model de supravieţuire specific organizaţiilor de la Bruxelles, chiar dacă cei doi oameni politici şi partidele pe care le reprezintă sunt într-o competiţie cum nu se poate mai dură, ei ştiu foarte bine că, repectând cutuma de care vă vorbeam, echipele lor de negociatori vor începe după alegeri să contureze viitorul echilibru institituţional, vor estima poasibile reacţii comune în ce priveşte numele viitorilor comisari, definind mai apoi organigrama generală împreună cu celelalte grupuri aliate şi după ce au discutat într-un final şi cu reprezentanţii grupurilor politice mai mici, inclusiv cu populiştii.

Dezbaterea de azi ne va putea da un semnal – desigur cu o valoare indicativă ce poate evolua în funcţie de următoarele mişcări legislative de la noi – asupra tipului de susţinere pe care ne vom baza din momentul în care va începe discuţia despre reprezentarea viitoare de care va beneficia România în diferitele instituţii europene, teoretic proporţională cu mărimea şi populaţia ţării, în realitate redusă dramatic în urma scandalurilor şi poziţionărilor eurosceptice ale unora dintre membrii reprezentativi ai coaliţiei de guvernare de la noi. Mai ales că circulă cu insistenţă, fără a fi dezminţite vreodată cu tărie de cei din PSD sau ALDE, zvonul că partidele respective ar putea migra în grupul populiştilor europeni.

În fine, discuţia de azi din Parlamentul European va fi –sau ar putea fi – o pregătire a cadrului pentru prima mare intervenţie viitoare în domeniul apărării statului de drept pe care o vor avea grupurile politice, jucând de data asta în condiţiile adoptării noului cadru de sancţionare a abaterilor de la valorile europene, România fiind exemplul cel mai uşor de folosit atâta timp cât Ungaria şi Polonia sunt deja în faze diverse ale cererii de invocare a art.7, procedură complicată şi uşor de amânat la calendele greceşti. Cu noi ar fiu altceva, oricum victime de serviciu şi cu o performanţă de reprezentare şi negociere pe care deja au testat-o la nivelul “echipei de comando” trimisă de guvern la Bruxelles, sub conducerea domnului Negrescu, eşuând exemplar în promisiuena fermă de a “rezolva” problema MCV. Uşile strategice le erau închise, fără să ştie că nu aveau de unde, chiar înainte de a se urca în avionul de Bruxelles.

Cum va vrea să-şi negocieze România poziţiile viitoare? Cu ce echipă? Propunând ce nume şi venind cu ce argumente? Asta este o necunoscută şi s-ar putea să fie o necunoscută şi mult timp după ce ceilalţi îşi vor fi împărţit jocurile, blocaţi cum suntem într-un joc în care “problemele europene” sunt demult ultima roată de la căruţă. Dret care şi ceea ce veţi vedea că va urma.