UPDATE Victor Ciorbea a plecat în concediu cu tot cu atribuţiile Avocatului Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ciorbea - avocatul poporului Inquam Photos / Octav Ganea
Victor Ciorbea - avocatul poporului Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii USR au mers la Avocatul Poporului pentru a-i cere să sesizeze Curtea Constituţională pentru OUG pe legile justiţiei. Celor de la USR li s-a spus că Victor Ciorbea şi-a luat două săptămâni de concediu şi nu a delegat dreptul de a ataca la CCR Ordonanţele de Urgenţă unui subaltern din cadrul instituţiei.

UPDATE  Avocatul Poporului, ,Victor Ciorbea, precizează că perioada concediului de odihnă, pe care il efectuează în Statele Unite ale Americii ( 17-30 octombrie 2018) a fost programată în urmă cu 6 luni, iar biletele de avion şi serviciile hoteliere au fost achitate în data de 2 septembrie 2018.

„Referitor la solicitările de formulare a unei excepţii directe de neconstituţionalitate cu privire la O.U.G. nr. 92/2018, Avocatul Poporului afirmă că toate petiţiile având acest obiect, sunt analizate de către specialiştii Biroului contencios constituţional şi recurs în interesul legii, care vor examina argumentele prezentate de petenţi, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul comparat în materie, precum şi concluziile Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), după care urmează a fi luată o decizie”, a anunţat Avocatul Poporului.

UPDATE Acuzat în spaţiul public că a plecat în concediu cu o zi înainte de intrarea în vigoare a ordonanţe de urgenţă pe legile justiţiei şi tocmai în ziua în care Opoziţia a anunţat că va cere Avocatului Poporului să atace actul normativ la CCR, Victor Ciorbea a evitat să răspundă pe această temă jurnaliştilor.

Potrivit Digi24, Victor Ciorbea a evitat un dialog deschis cu reporterii, pretextând că se află în avion şi că nu mai poate vorbi timp de zece ore.

Întrebat fiind de ce nu şi-a delegat atribuţiile pentru atacarea ordonanţei de urgenţă 92 la CCR, acesta ar fi răspuns că „Tu nu auzi că am delegat?! Am delegat, taci din gură odată!”.

Ciorbea a anunţat că „în curând”, pe site-ul instituţiei va fi dat un comunicat de presă.

***

Ştirea Iniţială: ”Am venit la Avocatul Poporului pentru a-i cere să sesizeze CCR pe OUG privind legile justiţiei, dar am aflat că domnul Ciorbea este în concediu timp de două săptămâni, un concediu programat. Nu ştiu ce să spun despre asta, dar mai grav este faptul că a refuzat să delege unui subaltern din instituţie atribuţia de a ataca la CCR Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului. Practic, suntem în situaţia în care, timp ce două săptămâni nimeni nu va mai putea sesiza CCR în legătură cu OUG-uri date de Guvern”, a explicat Dan Barna, preşedintele USR.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că parlamentarii formaţiunii vor depune, în cursul zilei, la Avocatul Poporului, o cerere pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de urgenţă pe legile justiţiei. 

„Avem o ordonanţă prin care Liviu Dragnea tocmai şi-a concediat procurorul din dosarul Tel Drum. DNA este pus pe butuci, forma ordonanţei este de neacceptat. Parlamentarii USR vor merge la Avocatul Poporului şi îi vom solicita să atace ordonanţa la CCR pentru că are numeroase elemente de neconstituţionalitate”, a declarat liderul USR Dan Barna, la Parlament.

Acesta a spus că în cursul zilei de miercuri parlamentarii formaţiunii se vor deplasa în acest sens la sediul instituţiei.

Deputatul USR Stelian Ion a adăugat că nu contează dacă Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a intrat în concediu. Întrebat dacă ştie că Ciorbea ar fi intrat, miercuri, într-un concediu de două săptămâni, parlamentarul USR a spus că instituţia poate funcţiona în continuare. „E fabulos. Noi după şedinţa de plen vom merge toţi parlamentarii la Avocatul Poporului, am formulat o sesizare în aceste sens şi îi vom depune o sesizare pentru a sesiza CCR. Avocatul Poporului nu e Victor Ciorbea, e o instituţie şi cine îi ţine locul, adjunctul trebuie să ia o decizie în acest sens”, a indicat Stelian Ion.

Preşedintele USR Dan Barna a menţionat că „tocmai a trecut pensia specială pentru Avocatul Poporului”. „Cumva e o reacţie pe care o anticipam de la persoana Victor Ciorbea şi instituţia are obligaţia să funcţioneze şi să dea curs unei solicitări. E clar că OUG cum e acum e din prostie sau din rea -voinţă. Noi, cei de la USR spunem că este rea-voinţă”, a indicat Barna.

Partidul Naţional Liberal va depune miercuri, ora 15:00, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită contestarea la Curtea Constituţională a Ordonanţei de Urgenţă care modifică Legile Justiţiei, adoptată, luni, de Guvern.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite