Avocatul Elenei Udrea acuză Curtea Supremă de vătămarea clientei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea
Elena Udrea

Avocatul Elenei Udrea a declarat luni la Curtea Supremă că instanţa se face vinovată de vătămarea clientei sale prin amânarea tuturor cauzelor pe rolul completelor de 5. Magistraţii de la Curtea Supremă trebuiau să se pronunţe azi asupra cererii de contestare în anulare depuse de fostul ministru, după decizia Curţii Constituţionale cu privire la formarea completelor de 5, faţă de condamnarea la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Avocatul Elenei Udrea a declarat, la ieşire din sala de judecată, că în contextul deciziei Curţii Constituţionale a României cu privire la formarea completelor de 5, contestaţia în anulare depusă de clienta sa ar trebui admisă. Acesta a susţinut că Elena Udrea ar trebui pusă în libertate odată cu anularea sentinţei de condamnare.

Completul de 5 judecători în materie penală de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat luni toate dosarele aflate pe rol, printre procesele care vor fi redistribuite numărându-se şi cele ale Elenei Udrea şi ale Alinei Bica, care au depus contestaţii în anulare a sentinţelor definitive de condamnare.

„Astăzi (luni -n.r.) aveam termen de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, care aşa cum spune Curtea Constituţională ar trebui admisă, pentru că deciziile date de completurile de 5 anterior deciziei CCR sunt nule necondiţionat. Numai că, după cum aţi observat, astăzi (luni -n.r.) nu a avut cine să constate aceste lucruri. Singura mea problemă este legată de modul de constituire a acestor completuri. CSM-ul şi Curtea Constituţională au spus că trebuie stabilite de îndată. De îndată nu înseamnă peste o săptămână. (...) Or, aş face o analogie: atunci când un justiţiabil este condamnat, în câteva zeci de minute este deja în centrul de detenţie. , atunci când stabilim Completurile de 5, înseamnă peste o săptămână”, a declarat Veronel Rădulescu, citat de Mediafax.

Apărătorul Elenei Udrea a fost întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă, ipotetic vorbind, contestaţia clientei sale s-ar fi dezbătut la termenul de luni şi ar fi fost admisă.

„Vătămarea este vizibilă, vădită. Doamna Udrea se află într-un centru de detenţie pentru a se soluţiona o cerere de extrădare în baza deciziei care – spune Curtea Constituţională – este nulă necondiţionat. (...) Dacă instanţa de judecată va constata că decizia este nulă şi va dispune anularea acesteia sigur că sunt o serie întreagă de consecinţe. În primul rând, dispare motivul pentru care s-a dispus arestarea preventivă în vederea extrădării”, a declarat avocatul.

Veronel Rădulescu a fost întrebat de jurnalişti dacă Elena Udrea va fi pusă în libertate dacă decizia de condamnare de la Bucureşti va fi anulată.

„În mod teoretic şi legal, da. Pentru că reţinerea sa a fost făcută în baza acelei decizii de condamnare despre care spune Curtea Constituţională că este nulă necondiţionat”, a declarat avocatul Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată în luna iunie la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, de un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest complet fusese constituit conform vechii legislaţii, potrivit căreia preşedintele completului este desemnat automat din rândul conducerii Înaltei Curţi. Potrivit Legii 207/2018, intrată în vigoare în data de 23 iulie, toţi magistraţii din componenţa completurilor de 5 judecători trebuie să fie traşi la sorţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite