Avocat: Fostul principe Nicolae a scăpat de acuzaţiile de lovire în cazul incidentului de la reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia

Avocat: Fostul principe Nicolae a scăpat de acuzaţiile de lovire în cazul incidentului de la reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia

Fostul principe Nicolae - Nicholas Michael Medforth Mills FOTO Mediafax

Fostul principe Nicolae a scăpat de acuzaţiile de lovire în cazul incidentului de la reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia, a anunţat sâmbătă avocatul său, Radu Enache.

Ştiri pe aceeaşi temă

„A rămas numai plângerea depusă de Casa Regală pentru violare de domiciliu. Celelalte persoane aparent implicate n-au depus nicio plângere penală împotriva lui. De fapt, Casa Regală nu putea depune plângere penală în numele infirmierelor, deoarece numai persoana vătămată poate depune asemenea plângere", a precizat Radu Enache la Antena 3.
 
Casa Regală a anunţat miercuri că fostul principe Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa acestuia din Elveţia, unde a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale, pe care i-a agresat, precizând că Regele Mihai refuză să îşi vadă nepotul, căruia i-a fost adus la cunoştinţă acest lucru. Fostul principe Nicolae a transmis atunci că nu înţelege "agresivitatea" Casei Regale de a face tot posibilul să îl împiedice să îşi vadă bunicul.
 
O zi mai târziu, mama fostului princip, Principesa Elena, s-a declarat dezamăgită şi îngrijorată de faptele fiului său şi a apreciat că, prin comportamentul său acesta "a nesocotit intimitatea, suferinţa şi demnitatea" fostului suveran. Ea susţine că Regele Mihai i-a reproşat într-o scrisoare lui Nicolae că nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitate "presuspusului său copil, o fetiţă de doi ani", ceea ce este "o lipsă de responsabilitate inacceptabilă". Fostul principe Nicolae s-a declarat la rândul său dezamăgit şi profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum şi a mamei sale, apreciind că ar fi nobil ca într-un astfel de moment să toţi să dea dovadă de respect şi să treacă "peste cine ştie ce ambiţii personale".
 
Te-ar putea interesa:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările