Avertisment! După Paşte va creşte numărul de furturi şi tâlhării

Avertisment! După Paşte va creşte numărul de furturi şi tâlhării

Ministrul Marcel Vela susţine că poliţiştii sunt pregătiţi să-i prindă pe cei care au de gând să săvârşească infracâiuni în această perioadă

Infracţionalitatea o să crească după Sărbătorile Pascale. Este avertismentul poliţiştilor. În acelaşi timp, ministrul Afacerilor Interne îi avertizează pe infractorii care revin în ţară din toate colţurile Europei că sunt evidenţiaţi într-o bază de date specială, iar dispozitivele poliţiei au fost majorate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis un avertisment dur cetăţenilor români care au comis infracţiuni pe teritoriul unor state străine, iar acum revin în ţară şi îşi reiau „obiceiurile”. El atrage atenţia că persoanele care comit infracţiuni, profitând de starea de urgenţă, vor fi aduse, în cel mai scurt timp, în faţa procurorului, pentru luarea măsurilor legale şi că „infracţiunile comise în această perioadă de stare de urgenţă primesc sporuri de pedeapsă, pentru că toate faptele sunt considerate ca şi zonă agravantă”. Poliţiştii spun că se aşteaptă la o creştere a infracţionalităţii în a doua jumătate a lunii aprilie. 
 
„La nivel naţional, să ştiţi că infracţiunile au scăzut, poate şi din cauza... sau acum pot să spun datorită faptului că circulaţia este redusă, restrânsă pe străzi sau oamenii sunt acasă. Pe zone punctuale, avem într-adevăr un impact al celor care vin de afară şi, nu trebuie să ne ferim de acest adevăr, sunt specializaţi în savârşirea de infracţiuni. Ei nu ţin cont de pandemie sau de condiţiile - să spunem - impuse de ordonanţele militare şi, probabil, îşi păstrează prostul obicei pe care l-au avut şi în România înainte de a pleca, şi în unele state unde au ajuns.Vreau să-i atenţionez pe toţi că vom aplica legea, că am luat măsuri, inclusiv Guvernul României, am modificat acte normative, prin care infracţiunile comise în această perioadă de stare de urgenţă sunt pedepsite – faptele – cu mai multă, să spunem, rapiditate şi cu sporuri de pedeapsă pentru că toate faptele lor, într-o asemenea stare, sunt considerate ca şi zonă agravantă. Adică lumea încearcă să-şi salveze pielea acum, scuzaţi această metaforă, la nivel mondial, noi în România luăm măsuri care nu sunt nici populare, sunt şi greu de suportat, ne asumăm ca şi guvern aceste decizii, dar cu toţii, împreună, facem un efort – şi cetăţeni, şi guvernanţi, şi decidenţi, şi autorităţi – ca să-i salvăm pe concetăţenii noştri, să trecem cu bine şi prin această încercare. Nu pot fi cetăţeni care se dedau la asemenea fapte infracţionale şi vreau să le dau o veste proastă: sunt evidenţiaţi într-o bază de date mai specială, am mărit dispozitivele şi am dat ordin să fie foarte aspru pedepsite şi acţiunile de intervenţie pe asemenea zone să fie multiplicate. Vor fi aduşi în faţa procurorului în cel mai scurt timp cei care fac infracţiuni”, a declarat Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.
 

Spargeri şi tâlhării

 
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, este de părere că scăderea infracţionalităţii în timpul stării de urgenţă este numai o primă fază. „După ce numărul infractorilor români care se întorc din Occident va creşte şi după ce aceştia îşi vor lichida resursele finaciare, vom ajunge în faza a doua. În jur de 20-25 aprilie, estimăm noi, va creşte numărul infracţiunilor. Pe respectivii indivizi nu îi interesează avertismentele. Mai ales când nu au ce mânca. O parte dintre ei chiar vor specula această stare de urgenţă fiindcă, în urma restricţiilor de circulaţie, vor exista mai puţine persoane care îi pot vedea când săvârşesc infracţiunea, vor exista mai puţini potenţiali martori. Ne vom confrunta cu spargeri de magazine, furturi şi, foarte grav, tâlhării. În mediul rural vom avea cazuri în care infractorii vor intra peste oamenii bătrâni în case, îi vor lega şi îi vor bate pentru a spune unde au bunurile de valoare sau banii. Din păcate, mă tem că vor fi şi tâlhării urmate de moartea victimei, pentru că la ţară sunt mulţi bătrâni care stau în locuinţe izolate”, spune Dumitru Coarnă. 
 
Vor exista şi oameni care, efectiv de foame, din păcate, se vor decide să fure.
Dumitru Coarnă 
Preşedintele SNPPC
 
Pe de altă parte, sindicalistul susţine că, cel mai probabil, vor fi înregistrate şi infracţiuni produse de persoane fără antecedente. „Foarte multe persoane au fost trimise în şomaj, dar avem şi oameni care poate lucrau cu ziua sau la negru, şi acum au rămas fără venituri. Vor exista şi oameni care, efectiv de foame, din păcate, se vor decide să fure”, a precizat Dumitru Coarnă. 

 

Cum se calculează pedeapsa

 
La rândul lui, avocatul Adrian Cuculis susţine că o creştere a infracţionalităţii în această perioadă de stare de urgenţă este previzibilă, dar în acelaşi timp atrage şi el atenţia că autorii respectivelor fapte penale vor primi pedepse mărite. „Dacă pedeapsa pentru un furt simplu este de închisoare între 6 luni şi 3 ani, instanţa va pronunţa direct o condamnare maximă de 3 ani şi la care se va adăuga şi un spor de pedeapsă de încă o treime din cei 3 ani de condamnare. Astfel, pentru un simplu furt, în starea de urgenţă, sentinţa va fi, din start, de 4 ani de închisoare. De asemenea, la pedepsele mai mari, sporul poate ajunge şi până la 2 ani de închisoare peste pedeapsa maximă deja pronunţantă. Totul pentru că săvârşirea unei infracţiuni în timpul stării de urgenţă sau asediu este considerată o circumstanţă agravantă. (...) Din punctul meu de vedere, în astfel de situaţie, sporul ar trebui ridicat mai mult în scopul descurajării comiterii de infracţiuni cu intenţie. S-ar putea lua în calcul chiar şi majorarea cu până la jumătate a sporului de pedeapsă”, a precizat avocatul.
 

Avocatul Poporului cere o strategie de combatere a fenomenului

 
Avocatul Poporului (AP) solicită ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să-i comunice dacă a fost stabilită o strategie de contracarare a fenomenului infracţional pentru garantarea siguranţei persoanelor şi a bunurilor.
„Primim numeroase sesizări, aşa cum semnalează tot mai des mass-media, în legătură cu cazuri de înmulţire a actelor săvârşite, unele chiar cu violenţă, la adresa persoanelor sau a bunurilor acestora. Având în vedere că aplicarea măsurilor specifice stării de urgenţă presupune concentrarea în această sferă, a prevenirii răspândirii virusului, a activităţii autorităţilor cu atribuţii în sfera prevenirii fenomenului infracţional, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu efectul nedorit al creşterii numărului de infracţiuni privind bunurile şi persoanele în perioada următoare (...). Vă solicităm să ne comunicaţi dacă a fost stabilită deja sau este în curs de elaborare o strategie de contracarare a fenomenului infracţional ce se poate manifesta în acest context concret pentru garantarea siguranţei persoanelor şi a bunurilor”, se arată în solicitarea AP.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: