UPDATE Autorităţile hotărăsc mai clar: Cetăţenii sunt obligaţi să prezinte Paşaportul COVID la mall sau hoteluri. Prevederile refăcute

UPDATE Autorităţile hotărăsc mai clar: Cetăţenii sunt obligaţi să prezinte Paşaportul COVID la mall sau hoteluri. Prevederile refăcute

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat într-o şedinţă organizată astăzi Hotărârea numărul 94 privind stabilirea unor măsuri suplimentare ce vor fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Mai exact, noua hotărâre explică mai clar că nevaccinaţii nu vor avea voie la mall fără Paşaport Covid. Decizia va fi luată de Guvern.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Explicaţiile secretarului de stat Raed Arafat:

„Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută şi cea de guvern au fost unele diferenţe pe baza unor neînţelegeri juridice. Am mai sesizat anumite chestii care trebuie să fie clarificate.

Măsurile care se vor schimba:
 
În centrele comerciale nu veţi găsi cuvântul mall nicăieri, pentru că nu există cuvântul mall în legislaţie. Astfel, a fost corectată această situaţie, clarificată. La mall-uri la intrare, la centrele comerciale este nevoie de certifictul verde.
 
Este permis accesul în centrele comerciale persoanelor care merg la centrele de vaccinare sau persoanele care merg la centrele de paşapoarte. La paşapoarte - nevoie de test valabil şi cu dovada programării.
 
În magazinele alimentare din mall nu se poate intră decât cu certificat verde. La magazinele alimentare din afara centrelor comerciale este posibil accesul fără certificat.
 
Pentru celelalte centre comerciale (orice alte magazine în afară de cele care comercializează alimente) este nevoie de prezentarea certificatului.” a transmis Raed Arafet.
 
Accesul în instituţii publice - pensionarii care vor să ridice pensia, pot să meargă fără certificat. Cei care merg pentru prestaţii sociale, alocaţii de copii, pot să intre să ridice aceste prestaţii.
 
În acelaşi timp, intrarea în clădirile publice pentru angajaţi, până va trece legea, nu este controlată de certificatul verde, dar celelalte persoane trebuie să prezinte certificatul.
 
Sistremul medical şi justiţia nu sunt vizate de noile restricţii.

  • accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor; 
 
  • -exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid şi a următoarelor categorii:
 
  • a)participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;
 
  • b)participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;
 
  • c)persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;
 
  • d)persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului. 
 
  • -exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:
  • a)persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
  • b)persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

Hotarare CNSU Masuri Nr 94 Din 25 10 2021 (1)

25-10 Hotarare de Guvern Privind Modificarea HG 1090 Ref Prelungire Starii de Alerta

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările