Aurelian Bădulescu, cunoscut ca „mâna dreaptă” a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, taxat în instanţă pentru un limbaj suburban la adresa unui activist

Aurelian Bădulescu, cunoscut ca „mâna dreaptă” a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, taxat în instanţă pentru un limbaj suburban la adresa unui activist

Imagine: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Fostul viceprimar PSD al Capitalei, Aurelian Bădulescu, trebuie să-i plătească preşedintelui Asociaţiei Evoluţie în Instituţie, Mihai Dide, cunoscut activis, suma de 10.000 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat prin atingerile aduse dreptului la demnitate şi onoare. Decizia a fost dată marţi, 24 noiembrie, de Judecătoria Sectorului 1 şi poate fi contestată.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„Admite în parte acţiunea formulată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat prin atingerile aduse dreptului la demnitate şi onoare. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.105 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti”, este minuta Judecătoriei Sectorului 1, consultată de Hotnews.ro.
 

Bădulescu l-a asemuit pe Iohannis cu Hitler

 
Aurelian Bădulescu a demisionat de la şefia organizaţiei PSD sector 3 după derapajul la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Într-o postare făcută pe pagină să de Facebook, el şi-a cerut scuze „tuturor celor” pe care i-a lezat prin postarea care-l reprezenta pe preşedintele Iohannis cu chipul lui Adolf Hitler. El evită să-şi ceară scuze direct preşedintelui Iohannis, vizat de postarea să, şi spune, totodată, că a avut dreptate şi că a spus doar adevărul, mutând de asta dată centrul discuţiei pe măsurile luate în pandemie, prin care„Iohannis şi Orban au distrus România” şi „au dus România în afară Europei”.
 
Dide l-a dat în judecată, în iunie 2020, pe Aurelian Bădulescu după ce politicianul l-a jignit, în august 2018, într-o emisiune la postul B1 TV.
 
„De la începutul dezbaterii şi până la finalul acesteia, pârâtul (Aurelian Bădulescu- n.red.) mi-a adresat, în mod repetat, expresii jignitoare şi denigratoare, injurii şi calificative nedemne. Cu toate că mi-am păstrat calmul şi i-am răspuns pe un ton politicos, pârâtul nu a înţeles niciun moment să înceteze să se exprime în acest mod. Nici măcar intervenţiile repetate ale realizatorului emisiunii, care s-a declarat şocat, nu au fost de natură a-l opri pe părat din demersul sau de a mă jigni şi denigra, imaginea şi moralul subsemnatului fiind în mod serios şi evident deteriorate”, arată Dide, în cererea de chemare în judecată.
 

Limbaj suburban într-o emisiune televizată

 
Bădulescu l-a jignit repetat pe Dide în emisiune: „Vezi că eşti pervers”, „Pervers mic ce eşti”, „Eşti un anarhist”, „Mă, Teatru de Revista, mă”, „Ce a mai rămas din Urzică (. n.n. revista de umor şi satiră) a rămas şi din ţine”, „Băi, fratele meu, tu eşti tulburat tare rău, nu eşti în toate minţile”, „Păi ce, eu sunt papagalul tău”, „Eşti la pantalonii scurţi făţă de mine” etc.
 
„Spre sfârşitul emisiunii, pârâtul, aflat în culmea debitului de invective şi plin de energie, a abordat în mod unilateral subiectul binecunoscutului mesaj injurios la adresa partidului din care făcea parte la acea vreme, exprimându-se, în mod repetat, într-un mod injurios şi descurajant pentru orice persoană, spre exasperarea moderatorului emisiunii. Astfel, pârâtul s-a exprimat, în direct, cu ..... m*ie Cristi Dide şi hashtag m*ie Cristi Dide. I-am atras imediat atenţia pârâtului că a comis o ilegalitate, putând fi sancţionat.
 
Moderatorul emisiunii, vizibil agitat, a fost nevoit să se interpună, amintindu-i pârâtului că este, totuşi, viceprimarul Capitalei, care a început să-mi strige „Du-te ba, la fabrică, fă ceva” arată Dide, în cererea de chemare în judecată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările