Au fost descoperite valizele în care criminalul din Cipru ar fi pus cadavrul femeii din Buzău şi cel al fiicei acesteia FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de căutare din Cipru au identificat două dintre cele trei valize în care criminalul în serie greco-cipriot Nikos Metaxas, conform propriei mărturii, a pus cadavrele a trei dintre victime, între care o femeie din Buzău şi fiica sa.

O cameră controlată de la distanţă a localizat două valize pe fundul lacului toxic al unei vechi mine de cupru, iar echipele o caută acum şi pe cea de-a treia pentru a putea identifica rămăşiţele femeii românce şi ale fiicei sale, primele dintre victimele sale, care au dispărut în 2016.

Fostul militar în vârstă de 35 de ani a admis că a ucis 7 femei şi fete, indicând locurile unde a lăsat cadavrele, însă poliţia suspectează că de fapt ar fi mai multe victime, toate femei emigrante ce munceau ca menajere sau în alte joburi plătite modest. 

Suspectul a declarat că a pus cadavrele a două femei şi o fată în aceste valize.

Autorităţile au fost acuzate că nu au anchetat dispariţia femeilor de naţionalitate străină odată ce le-a fost raportată, ele grăbindu-se să presupună că au părăsit ţara. Presa relatează că poliţia va redeschide cazuri de persoane emigrante dispărute.

Imagine indisponibilă

Lacul Memi Lake idin satul Xyliantos FOTO SKY NEWS

Bărbatul se află în custodia poliţiei, dar nu a fost pus încă sub acuzare.

Sute de oameni s-au rugat şi au protestat faţă de indiferenţa autorităţilor. Poliţia a recuperat cadavrele a  trei femei, două filipineze şi o femeie de origine nepaleză sau indiană.

Un grup de detectivi britanici sunt aşteptaţi să ajungă pe insulă săptămâna viitoare pentru a oferi suport în anchetă.

Anchetatorii i-au luat urma criminalului pe baza unor conversaţii online pe care acesta le-a avut cu una dintre victimele sale, Mary Rose Tiburcio din Filipine. Femeia îi spusese unei prietene că urmează să se întâlnească cu un bărbat cunoscut pe internet.

Principalul partid de opoziţie din Cipru, formaţiunea de stânga AKEL, a solicitat demisiile ministrului Justiţiei şi şefului poliţiei întrucât nu au luat în serios cazurile de dispariţie

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite