General Athanasie Stănculescu cere eliberarea condiţionată după ce a făcut o treime din pedeapsa de 15 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

General Victor Athanasie Stănculescu cere Judecătoriei Sectorului 4 eliberarea condiţionată din penitenciar, după ce a executat o treime din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat definitiv în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Stănculescu, în vârstă de 85 de ani, a depus luni, la Judecătoria Sectorului 4, o solicitare de eliberare condiţionată în baza prevederilor din noile coduri, prin care cere să iasă din închisoare după ce a făcut cinci din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă.

Judecătoria urmează să stabilească un termen în acest caz, informează Mediafax.

În 22 ianuarie, după ce a fost audiat la Parchetul general în dosarul evenimentelor produse în Bucureşti în timpul Revoluţiei din 1989, fostul general spunea că speră să fie eliberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

La 10 ianuarie 2013, Tribunalul Ilfov a respins o cerere a lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale. Fostul general formulase solicitarea pe motiv că afecţiunile grave de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, fiind degradaţi. Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chiţac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanţă, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite