Atentat terorist la Paris. Ambasadorul Franţei la Bucureşti le mulţumeşte românilor pentru solidaritate

Atentat terorist la Paris. Ambasadorul Franţei la Bucureşti le mulţumeşte românilor pentru solidaritate

Ambasadorul Franţei în România, François Saint-Paul, transmite mulţumiri românilor pentru mesajele de solidaritate FOTO Mediafax

Atentat terorist în Franţa. Excelenţa sa domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franţei în România, transmite mulţumiri românilor pentru solidaritatea şi cuvintele frumoase transmise ca urmare a atacului de la redacţia publicaţiei satirice Charlie Hebdo.

Ştiri pe aceeaşi temă

 În dimineaţa zilei de miercuri, sediul ziarului de satiră „Charlie Hebdo” a fost atacat de trei bărbaţi înarmaţi cu o rachetă şi cu mitraliere Kalaşnikov. 12 oameni au fost ucişi în atentatul terorist, după cum l-a numit preşedintele Franţei, Francois Hollande, dintre care 10 erau jurnalişti.
 
„Le mulţumesc, în numele Franţei şi în numele tuturor francezilor, românilor şi autorităţilor române  pentru mesajele lor de susţinere şi de condoleanţe. În contextul acesta tragic, promptitudinea şi amploarea acestor mesaje au o mare valoare simbolică“, transmite excelenţa sa, domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franţei în România.
 
„Aşa cum a declarat preşedintele Republicii franceze, «niciun act barbar nu va putea să  îngrădească libertatea presei. Suntem o ţară unită care va şti să reacţioneze şi să rămână solidară»”, spune ambasadorul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările