FOTO Atacul armat din Vitan. Asasinul plătit Vitalie Proca: „Nu sunt vinovat absolut cu nimic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Proca a fost adus miercuri la Poliţie Capitalei pentru a fi audiat FOTO Dorin Constanda
Vitalie Proca a fost adus miercuri la Poliţie Capitalei pentru a fi audiat FOTO Dorin Constanda

Asasinul plătit Vitalie Proca, suspectat de atacul armat din cartierul bucureştean Vitan, a fost dus la sediul Poliţiei Capitalei pentru a fi audiat şi de poliţişti. Asta după ce iniţial a refuzat să dea declaraţii procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti. Proca a fost extrădat din Moscova unde a fost prins după ce a fost dat în urmărire internaţională pentru tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

La ieşirea de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, Vitalie Proca a spus că „nu este vinovat absolut cu nimic”.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Corina Paraschivescu, a declarat că Vitalie Proca a fost adus miercuri din arest pentru a fi audiat, însă acesta a spus că îşi rezervă dreptul de a nu face nicio declaraţie.

După ce a fost adus în România, Vitalie Proca a fost prezentat unui judecător, pentru a i se confirma mandatul de arestare preventivă emis pe numele său pe 18 ianuarie 2013.  

Potrivit procurorilor, Vitalie Proca ar fi fost angajat de fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu să-l asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamţ, Ioan „Puiu” Mironescu. 

Astfel, pe 26 noiembrie 2012, Vitalie Proca s-ar fi dus în cartierul Vitan din Bucureşti, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăila, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul îşi parca autoturismul. 

Procurorii susţin că fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu ar fi luat hotărârea de a-l ucide pe Puiu Mironescu, ca răzbunare după ce acesta ar fi comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2012, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinţei acestuia din Piatra Neamţ. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenţiei anchetatorilor. 

După atentat, Vitalie Proca a fugit din România, însă a fost prins în Federaţia Rusă şi încarcerat. 

Cu aproximativ un an înainte de săvârşirea faptei în România, Vitalie Proca a mai încercat să omoare un bancher rus la Londra. 

vitalie proca foto dorin constanta
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite