Asociaţia ACCEPT, după decizia CCR privind căsnicia cuplurilor gay: Adrian şi Clai, doar „un pic” căsătoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia ACCEPT spune, după ce CCR a decis că articolul de lege privind recunoaşterea căsătoriilor gay este constituţional doar într-o anumită măsură, că statul român trebuie să recunoască mariajul încheiat în afara ţării, deoarece situaţia ambiguă duce la „fragmentarea dreptului la familie”, arată organizaţia.

Potrivit unui comunicat de presă, asociaţia ACCEPT afirmă că Adrian şi Clau sunt „doar un pic căsătoriţi”. Prin urmare, statul român ar trebui să recunoască căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate peste graniţă, cu scopul asigurării dreptului la liberă circulaţie în Uniunea Europeană. 

„Această prevedere a Codului Civil impune, în interpretarea CCR, ca statul român să recunoască căsătoriile între persoane de acelaşi sex pentru stabilirea reşedinţei cetăţenilor europeni şi a membrilor familiei lor, în ciuda interdicţiei generale impuse în acelaşi timp privind recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării”, se arată în comunicat. 

Totuşi, ACCEPT salută decizia CCR, care face un „prim pas important” în asigurarea egalităţii în drepturi şi demnitate pentru persoanele din comunitatea LGBT. 

„Curtea Constituţională a decis astăzi că dreptul la viaţă de familie pentru cuplurile de acelaşi sex există şi trebuie respectat în baza Constituţiei României. Decizia CCR obligă autorităţile să asigure drepturi egale pentru soţii de acelaşi sex care se bucură de dreptul lor la liberă circulaţie. Totuşi, această decizie nu obligă la recunoaşterea tuturor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării, nici la recunoaşterea tuturor drepturilor ca familie pentru cetăţenii căsătoriţi recunoscuţi în vederea şederii - această situaţie ambiguă duce la fragmentarea dreptului la familie”, susţine Iustina Ionescu, avocată în drepturile omului şi membră a Asociaţiei ACCEPT. 

Coman: „Decizia CCR răspunde deschiderii existente în România”

Potrivit acesteia, e o ipocrizie ca o familie, recunoscută pentru stabilirea reşedinţei să nu fie recunoscută pentru drepturile sale. 

„Practic, odată ce o familie este recunoscută pentru stabilirea reşedinţei, este o ipocrizie să nu fie recunoscută pentru toate drepturile sale. De asemenea, cetăţenii europeni sunt recunoscuţi ca fiind căsătoriţi, în timp ce doi români gay căsătoriţi peste graniţe sunt în continuare trataţi ca doi străini, în loc să fie consideraţi o familie”, completează Ionescu. 

La rândul său, Adrian Coman, spune că decizia CCR răspunde deschiderii existente în România. „În călătoriile noastre, toţi oamenii ne-au tratat cu respect şi prietenie, de la ospătari în restaurante, până la doamna care vindea legume în faţa casei, pe o şosea din Vâlcea. Asta ne arată că societatea se schimbă. Decizia CCR de astăzi răspunde deschiderii existente în România pentru armonie socială şi respect reciproc. Pentru noi toţi familia este locul de care aparţinem şi unde ne simţim în siguranţă, şi toate familiile au nevoie să fie recunoscute şi protejate de lege, indiferent de orientarea sexuală a partenerilor”, afirmă Adrian Coman. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite