ASF a publicat noile tarife de referinţă pentru RCA. Poliţele obligatorii ne vor costa şi 1300 de lei

ASF a publicat noile tarife de referinţă pentru RCA. Poliţele obligatorii ne vor costa şi 1300 de lei

Imagine de arhivă

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA). În multe situaţii, acestea sunt mai mari comparativ cu cele valabile pentru semestrul anterior,

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru şoferii cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani care deţin autovehicule cu o capacitate cilindrică de 1.401-1.600 centimetri cubi tariful de referinţă a urcat la 908 lei, după ce au plătit în a două jumătate a lui 2018 o primă medie de 625 de lei, cu 13% mai redusă faţă de tariful de referinţă de 716 lei, potrivit Mediafax.

Din analiză tarifelor de referinţă pentru persoane fizice, pentru fiecare segment de risc, rezultă că evoluţiile sunt generate, în principal, de dinamică structurii asiguraţilor RCA în funcţie de clasele de bonus-malus.

Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă, dar constituie un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul RCA.

În cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică de 1.401 -1.600 cmc, deţinute de persoane sub 30 de ani, tariful de referinţă va urcă de la 1.049 lei la 1.309 lei, iar în cazul şoferilor cu vârsta de 41-50 ani, tariful de referinţă va creşte de la 712 lei la 936 lei.

Unele tarife se vor diminua, de exemplu cele pentru maşini cu capacitate cilindrică mare, de peste 2.500 cmc.

Tarifele de referinţă pentru RCA au fost calculate de Ernst & Young Assurance Services SRL, pe baza datelor statistice obţinute de pe piaţa de profil.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: