Arestaţii din Irak îşi vor uita greu aventura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi muncitori români arestaţi în Irak de către forţele SUA, în urmă cu trei luni, au acordat un interviu în exclusivitate pentru presa militară şi Radio România Actualităţi.

Cei doi muncitori români arestaţi în Irak de către forţele SUA, în urmă cu trei luni, au acordat un interviu în exclusivitate pentru presa militară şi Radio România Actualităţi. Reporterii Radu Dobriţoiu şi colonel Benone Neagoe au încercat să reconstituie firul evenimentelor care au condus la reţinerea celor în cauză, precum şi demersurile întreprinse pentru eliberarea lor. Redăm în continuare fragmente din interviu.

Reporter: Chiar nu ştiaţi că nu e permis să filmaţi?
Adrian Gâncean: Nu ştiam. (...) S-au mai făcut poze şi filmări chiar cu soldaţi americani.

Vizaţi nişte obiective anume sau...?
A.G.: Nu, Doamne fereşte. Eu efectiv ajunsesem în baza aceea de o lună. Nu mai fusesem în afara câmpului de lucru, nu am mai fost niciodată. Dar băieţii ăia au plecat să-şi facă (...) în cealaltă bază şi, în lipsă de personal - eu aveam permis de conducere -, mi s-a dat permisul de către conducerea firmei să merg să duc gunoiul. Şi în timpul ăsta mi-am zis că tot suntem în timpul programului de lucru, un timp de 10-15 minute e suficient, mergem înapoi şi gata.

Aţi fost văzuţi şi arestaţi.
A.G.: Da, am fost văzuţi şi reţinuţi. La început, pentru două-trei ore; de acolo s-a întins la trei zile, de acolo s-a întins la şase zile şi până la urmă s-a ajuns la trei luni.

Unde aţi fost reţinuţi şi cum aţi fost trataţi?
Nelu Ilie: Deci, noi am fost reţinuţi în baza de lucru, în baza (...) unde lucram. Am fost trataţi ca doi suspecţi. Ni s-au pus întrebări, am răspuns la ele, am cooperat deplin cu autorităţile americane...

Autorităţile române când au intervenit?
A.G.: Autorităţile române, când noi am ajuns în Bagdad... - am aflat din surse sigure; nu menţionez cine, pentru că am stat de vorbă cu dânşii, l-au anunţat pe dl consul şi pe dl ambasador, care deja de patru zile ne căutau prin Irak. Deci, nu ştiu de ce nimeni nu a anunţat ambasada, pentru că e o datorie, ştiu eu, a oricăruia, să zicem (...). Singura noastră rugăminte a fost: "Domnule consul, vă rog frumos să faceţi toate demersurile necesare să ne scoateţi de aici.(...) E foarte periculos. Suntem între 400 de arabi fanatici".

Cum i-aţi convins că nu sunteţi vinovaţi?
A.G.: Prin sinceritate, cred. (...)

Lucrurile s-au lămurit. Cine a contribuit la eliberarea dvs.?
N.I.: Sunt convins că un rol primordial l-au avut Ambasada României din Bagdad, Ministerul de Externe, preşedintele României (...).

A.G.: Şi nu în ultimul rând, să nu uităm, pentru că domnul general, ataşaţii militari de aici au fost în priză de când s-a aflat (...) Dar autorităţile americane, frumos, puteau să spună "nu". Dar sinceritatea noastră şi, cred eu, prietenia noastră, proamericanismul pe care îl avem noi, şi americanii, cum ţin la naţiunea noastră, a făcut ca dânşii să nu ezite să ne elibereze, la cerinţele statului român.

Şi la interogatoriile care au fost s-a ajuns până la detectorul de minciuni, pe care eu am fost de acord să îl fac, cu condiţia dacă înaintează cazul la rezolvare în timp mai rapid; ceea ce, din păcate..., legăturile noastre cu agenţii care ne interogau s-au rupt. De ce? Nu ştim. Am făcut până la urmă testul poligraf, mi s-a spus că sunt un om cinstit (...) ne-a crezut, a spus că o să facă tot posibilul dânşii, în ceea ce îi priveşte, să întocmească un raport, să încheie dosarul. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Cum aţi fost eliberaţi?
N.I. Credeţi-mă, nu ştiu. În seara în care am fost eliberaţi urma să fim mutaţi într-o altă închisoare (...).

Dar vi s-a spus unde aţi greşit?
A.G.: Ni s-a spus, bineînţeles, şi suntem conştienţi de faptul ăsta, că e o greşeală, dar minimă, după părerea noastră. Noi am fost în necunoştinţă de cauză; deci nu eram conştienţi de faptul..., pentru că şi alţi colegi de-ai noştri au mai făcut poze, nu era nicio problemă...

În bază sau un obiectiv anume?
A. G.: Nu, în bază (...) Ambasada română - deci, ca să vă zic sincer, am fost plecat 15 ani din ţară, am avut contacte cu servicii diplomatice. Acum, de data asta, îmi dau seama că sunt mândru că sunt cetăţean român, pentru că cineva m-a sprijinit. Dacă nu erau dânşii şi partea americană, dacă nu dădea dovadă de omenie, pentru că, până la urma urmei, îşi pierd tovarăşii aici cu sutele. Dar dacă partea americană nu acţiona aşa, mai uman, noi, procedura, din câte am aflat, este de şase luni de detenţie. Deci capete de acuzare nu am avut, capete de acuzare bine întemeiate, să ajungem într-un tribunal, să fim judecaţi (...). A sunat şi domnul preşedinte, căruia dorim să îi mulţumim pentru intervenţia dânsului şi că s-a ocupat concret de cazul nostru. Şi dânsul la fel, "Măi, sunteţi sănătoşi, sunteţi bine?", "Hai că o să ajungeţi acasă şi poate o să stăm de vorbă". E un lucru ca un preşedinte de stat să se intereseze, e ceva, cum să zic, nu sub formă, cum să zic, politică sau să vorbescă cu tine răspicat.

Domnule Nelu Ilie, ce puteţi spune despre tratamentul din timpul cât aţi fost în custodia trupelor americane?
N.I.: Ca să fiu sincer, am fost surprins de faptul că nu s-a făcut absolut nicio diferenţiere între noi, ca cetăţeni români, şi marea masă a deţinuţilor de aici. Am fost practic doar două numere (...). Ideea este că am fost trataţi omeneşte, nu am fost loviţi, nu am fost bruscaţi.

În timpul anchetei cum s-au purtat cu dumneavoastră?
N.I.: Întrebările au fost, cum să vă spun, au plecat de la origini şi până la (...). Am trecut prin toate etapele. S-a plecat de la nume, prenume, meserie, ce căutăm în Irak, de ce suntem în Irak, cât câştigăm, toate amănuntele care au rostul, au rolul de a duce la bun sfârşit o anchetă. (...)

Cine credeţi că a avut o contribuţie pentru ca dumneavoastră să treceţi peste această problemă?
N.I.: De crezut nu cred nimic, sunt absolut convins, sută la sută, că aportul major la eliberarea noastră l-au avut Consulatul României din Bagdad, domnul ambasador, domnul consul şi relaţiile pe care le are statul român cu armata americană. Dacă nu erau toate acestea, coroborate, detenţia noastră se putea prelungi foarte simplu până la şase luni, cât este termenul minim pentru cetăţeni străini. (...) Am cerut eu în mod expres să fie informată doar familia şi atât. (...) Nu am vizat niciodată postura de vedetă, nu-mi face plăcere ce se întâmplă în ţară acum, nu-mi face plăcere că suntem o armă cu care se plătesc anumite poliţe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite