Arafat, reacţie după ce un bărbat care a salvat o fată de la înec a acuzat SMURD că a fost spectator: Aceste echipaje acordă ajutor inclusiv înecaţilor aduşi la mal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raed Arafat a făcut precizări după ce Adrian Gavriliu, director CMS Bacău şi instructor de înot, a povestit pe Facebook că şi-a riscat viaţa pentru a salva de la înec o fată, totul sub ochii echipajelor SMURD care au refuzat să intervină pehntru că „nu este în fişa postului“.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a reacţionat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, la criticile aduse de Adrian Gavriliu echipajului SMURD aflat pe plaja din Vama Veche unde a avut loc incidentul. Raed Arafat i-a mulţumit bărbatului care a intervenit să o salveze pe tânăra aflată în pericol de înec, dar a ţinut să facă o precizare: echipajele SMURD de pe plajă nu sunt salvamari. 

„A salvat o fată care era aproape să se înece la Constanţa. Pentru asta nu pot decât să-l felicit şi să-l mulţumesc! Domnul însă s-a gândit să mai facă ceva şi anume să atace pe retelele de socializare şi în media un echipaj SMURD aflat pe plajă că nu au intrat băieţii în apă să o salveze pe fată, apă despre care chiar el, salvatorul, spune că era să-l omoare. Ca să clarificăm, echipajele SMURD pe plajă nu sunt echipaje de salvamar. Aceste echipaje acordă primul ajutor inclusiv înecaţilor aduşi la mal de salvamar.

Nimeni nu poate pretinde ca cineva care nu este pregătit să salveze un înecat să facă acest lucru numai ca să satisfacă dorinţele spectatorilor, ale mass-mediei şi ale domnului director de la CSM Bacău. 

Într-un alt caz asemănător la Bucureşti, un paramedic SMURD a intrat în apa rece ca să salveze o persoană înainte ca scafandrii să ajungă, însă paramedicul ştia să înoate şi decizia a fost a lui să facă acest gest eroic punându-şi viaţa în pericol din cauza temperaturii scăzute a apei atunci.

Obisnuinţa din ultima perioadă de a da în salvatori cu orice ocazie şi fără motive întemeiate va avea costurile ei în viitor. Noi transformăm încetul cu încetul meseria în care intră oamenii pentru a salva vieţi şi pentru a deveni salvatori într-o meserie riscantă şi neplăcută din punct de vedere social prin atacurile ieftine şi nejustificate care le adresăm salvatorilor fără motive întemeiate, iar jurnaliştii care fug după ştiri de senzaţie ca să le răspaâdească fără măcar să înţeleagă de desubturile poveştii sunt printre primii vinovaţi în transformarea despre care vorbeam mai sus!“, a acuzat Raed Arafat. 

    

Bărbatul care vineri a salvat o tânără aflată în pericol de înec la Vama Veche a povestit revoltat că membrii unui echipaj SMURD de pe plajă au asistat ca „spectatori” şi au spus că nu pot interveni pentru că nu au în fişa postului salvarea unui om, din apă.

„Speriat i-am întrebat de ce nu sar după ea!? De ce nu se duc să o salveze? Alături de mine au mai venit câţiva bărbaţi şi îi rugau, practic, pe cei de la Smurd să sară în valuri după fată.

Reacţia lor, a celor de la Smurd, a fost halucinantă, dezgustătoare şi inumană:

– Noi nu avem în fişa postului să sărim după oameni în apă. Nu suntem salvamari!

N-am putut să mă abţin şi am ţipat la ei:

-Bă! Sunteţi bărbaţi, în primul rând. Şi lucraţi pe malul mării.

-Să vă fie ruşine!“, a scris Adrian Gavriliu, are este directorul CSŞ Bacău şi intructor de înot.

   

Reprezentanţii ISU Constanţa au declarat că paramedicii de pe plajă sunt prezenţi acolo să acorde primul ajutor, iar salvarea din apă a persoanelor aflate în pericol este de datoria salvamarilor sau a unor echipaje specializate pentru salvarea din mediul acvatic.

Iată câteva dintre comentariile la postarea de pe Facebook a lui Raed Arafat:

- „Deci echipajele SMURD trebuie sa stea pe margine si sa aplaude in timp ce moare un om, iar cand valurile aduc cadavrul la mal, ei resusciteaza decedatul. Aplauze, Arafat!“

- „Probabil era foarte afectat de situaţie si s-a simtit neputincios in fata acesteia. S-a speriat, cum este normal.

Desi nu intra in atribuţiile Smurdului de a intra in apa, el a facut apel la omenie. La faptul ca nici el nu este salvamar dar a luat o decizie,de a acţiona. 

A criticat echipajul Smurd pentru ca era singurul echipaj de salvare prezent. Si de aici confuzia.“

- „Daca la SMURD lucreaza asa oameni cu daruire si cu vocatie de salvator, chiar nici macar unul dintre paramedicii care asteptau la mal nu s.a incumetat sa intre in mare?“

- „Prima regula a salvatorului , siguranta proprie . Daca nu poate fi asigurata restul regulilor picā.“

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite